“Atențiune, atențiune! Pierdut bărbat perfect. Găsitorului, recompensă.”
Bărbatul perfect lipseşte la apel. Sau poate am făcut eu apelul prea devreme?! Posibil. Eu şi timpul am fost întotdeauna două concepte incompatibile. Decât să mă pierd în considerente metafizice, mai bine folosesc ultimele clipe de singurătate asigurându-mă că nu mi-a scăpat nimic. Perfecţiunea stă în detalii! Uite: o buclă rebelă, aici, o geană căzută pe obraz, acolo. Să îmi pun o dorinţă? Mă învârt visătoare, cu geana între degete. Nu e nevoie. Nu îmi mai doresc nimic altceva! Îl vreau doar pe el… Mă privesc în oglindă. Ups! Inima nu trebuie să se vadă prea mult! Trebuie doar să se ghicească! Gata! E… aproape perfect! Să vină!
O piruetă şi mă întorc spre ceas. Hm, acele au înaintat mai mult decât credeam. Dar, până la urmă, de ce m-aş supăra? O mică întârziere, raportată la eternitate, nu înseamnă absolut nimic! Se lasă dorit. Si funcţionează… Zâmbet beat. Îl văd ca şi cum ar fi lângă mine. Îmi muşc inconştient buza pentru a-mi reprima impulsurile. Înalt, umeri largi, braţe puternice, faţă frumoasă… Trebuie neapărat să îmi alung această imagine din cap! Mă port ca o adolescentă îndrăgostită. Tic tac! Inima, ceasul…
După o vreme, încep să mă impacientez. Cu mâinile încrucişate pe piept şi mina de toane rele, mă postez în faţa uşii, bătând nervoasă din picior. Urăsc să aştept! Oare aşa se simt şi cei pe care îi fac eu să aştepte? Întrebarea nu îşi primeşte răspunsul. Fac stânga-mprejur şi mă duc să mă trântesc îmbufnată pe un fotoliu. M-aş întinde pe canapea, dar nu pot boţi frumseţe de rochie! Cum să mă prezint astfel în faţa bărbatului perfect? Dar dacă mai întârzie mult, mă va găsi cu riduri şi peri albi!
Deodată îmi vine o idee: şi dacă i s-a întâmplat ceva?! Poate a avut un accident! Poate suferă de amnezie şi nu mai ştie cine e! Îmi servesc un cosmopolitan şi un trabuc (dacă iau o ţigară, mă reapuc de fumat şi nu merită nici măcar bărbatul perfect!) şi încep să analizez situaţia. Hotărât lucru, nu mai pot aştepta! Dacă nu mă găseşte el pe mine, va trebui să îl găsesc eu pe el. Doar nu o să-mi pun cenuşă-n cap şi să-l aştept toata viaţa! Dau sfară-n ţară:
Atenţiune! Atenţiune!
Pierdut bărbatul perfect!
Semnalmente: înalt, umeri largi, braţe puternice, faţă frumoasă, deşept, puternic, iubitor etc. Găsitorului, recompensă!
Câteva clipe nu se întâmplă nimic. Ceasornicul blestemat râde de mine. Îl privesc cu ură şi mai sorb o gură de cosmopolitan. Nu mă dau bătută! Eu sunt din seria cere-i femeii imposibilul şi ţi-l va aduce!
EVRIKA! Tabăra feminină a recepţionat mesajul. Se năpustesc toate, buluc, într-o dezordine generală. „Din chaos, Doamne, am apărut….” Se pare că anunţul meu a stârnit panică în rândul populaţiei. O întrebare este pe buzele tuturor: chiar există bărbatul perfect???
Stop cadru! Vă amintiţi scena inelului de logodnă din filmele americane? Toate fetele o înconjoară pe norocoasă, iar, la vederea diamantului, îşi duc mâna la gură şi un ţipăt de surpriză si bucurie izbucneşte din piepturile lor, la unison. În film, toate o urăsc şi îi vor locul, strigătul fiind, de fapt, unul de invidie şi disperare! Revenind! În realitate, fetele se reped pe mine, luându-mă drept singura deţinătoare a adevărului. Toate privirile sunt aţintite asupra mea. Dar eu nu înţeleg de ce sunt ele atât de pesimiste. Cum să pună la îndoială existenţa LUI?! Bineînţeles că există! Ce reputaţie şi-a făcut! Trebuie neapărat să i-o reabilitez. De s-ar arăta odată! Un gând vicios mi se strecoară în minte: şi dacă o fi rea credinţă? Pe principiul „capra vecinului”, dacă ele nu l-au găsit, speră să nu îl găsesc nici eu… Imposibil! (Să fie rea credinţă şi să nu îl găsesc!) Zarvă şi îmbulzeală.
În timp ce noi, fetele, ne agităm, freamătul ajunge în tabăra masculină. Disciplinaţi, se organizează rapid în guerilla şi unităţi mobile încep să se perinde prin faţa mea, mizând pe efectul surpriză.
Precauţii sosesc primii la faţa locului. M-ar ajuta cu dragă inimă, dar vor să ştie ce câştigă ei la afacerea asta. Frate, frate, dar brânza e pe bani. Frate?! Știu eu prea bine ce aşteaptă ei… Să aştepte!
Pragmaticii vin cu o propunere inovatoare: până îl găsești, investește recompensa în ceva. Interesant, nu m-aş fi gândit! Și în ce anume ar trebui să investesc? În tine, vine prompt, răspunsul. Sunt total dezamăgită. Asta fac mai tot timpul. Păcat. Ori vine el, ori îl treci la pierderi, adaugă cineva din acelaşi grup. Ce idee! Asta ar presupune să ştiu să pierd. Nu ştiu!
Un sceptic se rătăceşte de ai lui şi, amestecându-se cu intriganţii, lansează pentru a le ţine isonul: cred că se caută un atlet, nu un bărbat real! Hm… ingenioasă încercare, dar nu ţine. Bărbatul perfect chiar există şi chiar este aşa cum l-am descris eu! Se pare că nu a citit bine anunţul. Clarific: merge şi un atlet la sapă! Înţelepciune ancestrală, corp ars şi trudit la soare… Ce nu e clar?! Trebuie să fie neapărat director de multinaţională? Nu poate fi un auto-didact care iubeşte pământul şi trăieşte în libertate?
Oportuniştii sunt pe punctul de a-mi da replica, când scepticul meu se repliază, dându-se de partea lor: biiine, pa! Eu am plecat la sapă! spune el. Aha, mişelule, de ăsta-mi eşti? Las’ că găsesc eu ac de cojocul tău, spuse capra, pregătindu-se să se ocupe de lup… Apoi se perindă la nesfârşit diverse grupuri. De teama unui refuz public, aspiranţii nedeclaraţi îmi vorbesc de „prietenii lor” care s-ar putea încadra în portretul robot. Nu îi pot lua în considerare din simplul motiv că transparenţa şi curajul fac parte din perfecţiune. Nu merge. Filozofii vin cu sofisme şi interpretări profunde ale eu-lui meu interior. Nu mă las atinsă de ironia lor. Ce să zic, bărbatul perfect, mare filozofie…
Curajoşii apar, ca de obicei, după război, iar eu sunt deja obosită. Unul dintre ei mă anunţă deschis: sunt pierdut! Atât mi-a trebuit. Dacă până atunci fusesem zen, în clipa aceea mi-am pierdut răbdarea. În locul meu, îl ia la rost scorpia isterică: pe unde ai umblat până acum??? Apoi mă întreb de ce, în loc să mă bucur, îl cert. Oare nu cumva de asta nu vrea bărbatul perfect să se arate…?! Nu, nu poate fi asta… „Dând din mâini precum cel ce-alungă gânduri negre: – Eu sunt bun. Apropo, ce-am vrut să spun?”
Dar nu mai apucă nimeni să spună nimic. În murmurul general provocat de dezbateri, se aude un zgomot de chei în uşă şi yală descuiată. ȘASE!! A apărut! Dau panicată ordinul de împrăştiere, bat din aripi pentru a alunga fumul de trabuc, pitesc paharul de cosmopolitan şi redevin, cuminte, femeia în eterna aşteptare a bărbatului perfect.
Morală: Am profitat de absenţa lui pentru a face mai multe anunţuri într-unul. Trebuie să se mărite şi prietenele mele, nu? Pentru că fiecare femeie poate găsi bărbatul perfect… pentru ea. 😉
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
