Teatrul e râsu-plânsu’

Bogdan Budeș

27 March 2014

Bogdan BudeșCând vine vorba de artă trebuie să scrii ceva înălțător, nu? Ceva care să-ți dea aripi, să te ridice deasupra mediocrității, grijilor și banalităților din viața de zi cu zi. Trebuie să fii solemn.

Nu prea știu să fiu solemn. Solemnitatea are ceva de monument funerar, seamănă cu aplauzele în picioare ale spectatorilor, la sfârșitul spectacolului, fără să fie limpede dacă tensiunea emoției i-a făcut să se ridice (înalțe?) sau doar o fesă care se cere dezmorțită.

În general, lumea merge la teatru ca să uite. Lumea preferă, o spun sondajele, “comedii”. Prima întrebare care mi se pune când recomand prietenilor un spectacol este: “E comedie?” Habar n-am să răspund la întrebarea asta. Observ însă, tot mai des, la tot mai multe persoane cu care vorbesc despre teatru, o jenă față de propriile emoții. O fi de la mediul concurențial în care trebuie să supraviețuiască fără să-și arate slăbiciunile, o fi de la Cernobâl, de la monoglutamatul de sodiu, habar n-am, dar ferească Dumnezeu să se vadă că ai slăbiciuni. Să se vadă că ți-e frică de singurătate, ți-e frică de trădare, ți-e frică de eșec. Lumea merge la teatru, la “comedii”, ca să uite de frică. Râsul tâmp te face să pari curajos. Râsul tâmp pare că te ține la distanță de tot ce te tulbură. Dar râsul căutat și practicat în exces e doar una dintre manifestările maniei depresive. De după colț oricum pândește frica.

actori bulandra

Teatrul, așa cum e scris de Sofocle, Mollière, Shakespeare, Cehov, Pinter, Mamet, LaBute Vârâpaev etc. este exact inversul a ceea ce se “caută” în “comedii”. E despre frici și complexe, despre urcări și căderi. “Comediile” care fac rating în sondaje sunt doar lecturi șchioape ale unor autori care n-au vrut niciodată ca lumea să hăhăie tâmp la situațiile în care nimeresc personajele. Teatrul e râsu-plânsu’.

Merg la teatru nu ca să uit de mediocritate și de griji, ci ca să-mi amintesc. Să-mi amintesc că sunt muritor, egoist și rău. Teatrul scoate de sub covor tot gunoiul pe care îl înghesuim cu hărnicie acolo dedesubt. Teatrul deschide ușa dulapului cu cadavre. La teatru însă nu sunt singur, ci împreună cu actorii care înfruntă pericole asemănătoare. Și asta mă face să mă simt mai curajos.

Alegeți-vă spectacolele după un criteriu simplu: dacă ce vedeți pe scenă vă face să uitați de griji, vă împinge să cochetați cu o dulce moțăială culturală, ieșiți imediat în stradă. Mai bine vă cumpărați un ghivechi cu o floare pe care s-o priviți cum crește, se desface, împrăștie arome, se ofilește și moare pentru a face loc alteia care să crească, să se desfacă, să se ofilească și să moară. Vă veți recunoaște în ea și o veți iubi.



Citiţi şi

Aşteptând un chip căruia să-i spovedeşti mângâierea

Cred că așa se simte frica de moarte

Pe-tro-ne-la: „E foarte frumos să fii femeie”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
581 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro