The Birdcatcher’s Son

14 April 2021

Din dragoste și justiție, forțat spre imposibil – The Birdcatcher’s/Fågelfångarens Son

În actualitatea tulbure a secolului al XXI-lea, când rolurile sunt total încurcate între sexe, pare a fi tot mai dificil de trasat o graniță clară între rostul și statutul bărbatului și al femeii. Tocmai de aceea gestul de a prezenta o poveste despre supremația rolului moștenitorului de gen masculin, așa cum este The Birdcatcher’s Son, pare un act surprinzător. Cu imagini de o impecabilă acuratețe și de o stranie frumusețe virgină, pelicula The Birdcatcher’s Son a reușit să obțină Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Film din Santa Barbara (Santa Barbara International Film Festival). Dintre zecile de producții aflate în acest ambițios proiect, filmul regizat cu pricepere și tandrețe de Richard Hobert a câștigat imediat spectatorii fascinați de o poveste uimitoare, captivantă, derulată în spații fascinante  și interpretată de actorii din distribuția bine aleasă. Cartea de vizită a lui Richard Hobert (dramaturg, scenarist, producător și regizor de film) include și Premiul «Ingmar Bergman», acordat de Bergman însuși, în 1995. Cariera acestui realizator a început în televiziune, unde a scris și regizat zece piese TV. Din 1993 a scris și a regizat lungmetraje, printre care Everyone Loves Alice și One-way to Antibes (care a lansat-pe Rebecca Ferguson).

În The Birdcatcher’s Son, regizorul dezvăluie, într-un mod iscusit, câteva aspecte din istoria reală a lumii patriarhale de la sfârșitul secolul al XIX-lea. Așadar, spre 1890, Esmar, un vânător de păsări și soția sa, Johanna, încearcă să supraviețuiască în ferma lor închiriată deasupra amețitoarelor stânci din Insulele Feroe. Legislația locală prevede că, dacă nu au un fiu, moștenitor al spațiilor, vor fi evacuați. Când, odată cu încheierea contractului de închiriere, Johanna dă naștere celei de-a treia fiice a lor, situația capătă accente disperate. O prietenă, Livia – care e proprietara hanului local – le sugerează că singura șansă ca Johanna să aibă un fiu este ca tatăl acestuia să fie alt bărbat. Astfel de situație era de neconceput, dar cei doi sunt împinși, totuși, la limită.

În mod surprinzător, Esmar îl alege pe iubitul Liviei, un căpitan francez, ca să se ocupe de „ieșirea din impas”, dar niciunul dintre ei nu poate înțelege cu adevărat consecințele alegerilor lor. Ideea ca un cuplu să apeleze la ajutorul altui bărbat pentru a putea schimba genul moștenitorilor (de a avea moștenitor/un fiu) este dusă la extrem. Dacă poți trece peste acest obstacol, filmul devine chiar fascinant. Încurcăturile emoționale se derulează pe un fundal romantic, de aceea spectatorul digeră mai ușor relațiile expuse pe ecran. Bunăoară, după o vreme, Johanna dă naștere unui băiat. Deși ursuzul proprietar Såmal suspectează că francezul (căpitanul Armand) este tatăl lui Frans, el trebuie să respecte legea. Anii trec – și, apoi, marinarii francezi intră din nou în golf. Tribulațiile financiar-maritale se simțeau și în Franța, căci pentru a-și păstra întreaga avere și Armand avea nevoie de un moștenitor, iar soția sa, Marie-Thérèse, o femeie nesigură și destul de ștearsă nu putea avea copii.

Substanța melodramatică este bine camuflată de interpretările actoricești riguroase și, mai ales, de imaginea spectaculoasă. Așadar, fundalul susține jocul actoricesc și, astfel, nu este doar o banală poveste despre moravuri, ci un complex de pasiune, unde sentimentele circulă între aceste persoane. Totul funcționează. Vânătorul de păsări capătă aspecte eroice grație interpretării nuanțate a charismaticului Rudi Köhnke. Filmările au fost realizate în Insulele Feroe, iar directorul de imagine a surprins cu măiestrie frumusețea spațiilor.

Multe scene au fost alese în spații de-a dreptul amețitoare pentru a evidenția pericolele și a susține ideea de îndepărtat („loc uitat de lume”). De la alpinism pe stânci pentru a prinde păsări până la plimbări în jurul peisajului exotic, peisajul trebuie să seducă privitorul și să susțină povestea. Cadrul scenografic și costumele de epocă au completat drama romantică de veacul al XIX-lea și au lăsat spectatorii să pătrundă în miezul evenimetelor dintr-o perioadă în care bărbații erau chipeși, femeile erau rezervate și simple. Colonialismul danez este subtil sugerat de simbolistica unor scene (pescărușii eliberați de micul Frans). Deși există numeroase schimbări de situație, mesajul este evident: familia ți-o poți și alege, iar legăturile reale și profunde decid alegerea finală.

 

Cu acest tablou de epocă, susţinut de muzica compusă de Nina Hobert, realizatorul Richard Hobert dă la iveală – în The Birdcatcher’s Son o poveste bine spusă, cu o regie sensibilă.

Pe Mădălina o puteți găsi și aici

Regia: Richard Hobert

Scenariul: Richard Hobert după romanul omonim “The Birdcatcher’s Son”

Imaginea: Andreas Troedsson

Muzica: Nina Hobert

Producători: Anders Birkeland, Göran Lindström

Distribuția :

Rudi Køhnke – Esmar

Vígdis Eliesersdóttir Hentze Bjørck – Johanna

Livia Millhagen – Livia

Hedda Rehnberg – Marie-Thérèse

Mattias Djónason Eidesgaard – Frans

Sébastien Courivaud – Armand

Ása Pálsdóttir – Vigdis

Durata: 107 min



Citiţi şi

Cum e Adeline după cinci ani

Nu e nimic în neregulă cu tine dacă nu vrei copii

Lipsuri și mult dor – Madre

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro