The CATCHY woman. The Prequel*

Marius Constantinescu

26 October 2011

teenJeans-ii slim cut sunt invariabil băgaţi în Vans, în Converşi, în bocancii CAT şi, mai ales, în ubicuii (ubicuele) UGGs. (Chiar, lămuriţi-mă şi pe mine, se spune ugs, ags sau ugegeuri?). Poartă hanorace şi eşarfe care n-au nici în clin, nici în mânecă una cu alta, geci Berschka, ochelari statement şi fesuri palii. Căşti, cabluri, PSPs, MP3 player, iPhone, tehnică. „Călăraşi, Călăraşi, Călă-Călă-Raşi!”.

Duminică trecută veneam de la munte şi ne-am nimerit în trenul Braşov-Bucureşti cu o gaşcă de liceeni (clasa a noua sau a zecea maximum) care făceau, şi ei, acelaşi lucru, împreună cu profesorul de sport. Gara somnoroasă la cinci jumate după-amiaza a tresărit ca o madamă nevricoasă când valul colorat a năpădit vagoanele şi a dat buzna prin toate colţurile împăienjenite de linişte. Ca o epidemie de decibeli, exclamaţiile au pus stăpânire pe tot trenul, într-un vuiet dodecafonic de ţipete, hohote şi chicoteli. Noi, doi… tineri adulţi in their early thirties, ne-am trezit o insulă de „oameni mari” într-o mare de adolescente electrice. Doi aliens care au răsfoit liniştiţi ELLE şi ELLE Man, au mâncat fructe, au vorbit, au ascultat muzică la iPod (chiar şi operă, „operetă”, pe limba lor, Pavarotti, whooooaaaaaauuuuaaaaooooaaaa – Doamne, ce ne-ar mai fi maimuţărit, dacă ar fi ştiut) şi chiar s-au interesat discret, prin SMS, de starea copilului lor, parcat în week-end la bunici.

Mi se pare mereu înviorător să privesc liceeni. Am părăsit generaţia lor de vreo 14 ani, dar am fost unul dintre ei, absolut la fel. Am râs tare, mi-am dat aere, m-am îmbrăcat aiurea, am sfidat adulţii şi m-am furişat în scena de teatru a existenţei, în care fiecare zi e o probă de a forţa drumul spre maturitate. Mi-aduc aminte că, odată ce am simţit că las în spate excesul de orice al vârstei, mi-am promis să nu uit niciodată ce bine a fost. Să nu calc nici măcar o clipă în t(e)renul celor care au adoptat printre marotele personale enunţuri care încep cu „tinerii din ziua de azi…”. La timpul potrivit, şi eu am fost un tânăr din ziua de azi, iar ieri-ul meu are tot atâta elan, autenticitate şi emfază ca azi-ul lor.

teen
Fetele din trenul nostru au chiuit în neştire, au pus nume de oraşe şi de colegi pe notele colindului „Jingle Bells”, au trântit uşi timp de patru ore, au scos din uz o toaletă, au ţesut intrigi şi dispute cu toţi colegii lor băieţi, s-au certat şi s-au împăcat între Predeal şi Breaza, s-au bârfit de la un compartiment la altul, s-au plictisit şi s-au regăsit, s-au invidiat şi s-au persiflat pentru gadget-uri, accesorii, look şi obişnuinţe, au evaluat fiecare bărbat sub 35 de ani din fiecare gară, s-au luat în braţe şi s-au dez-împrietenit, au făcut scandal, au scandalizat şi au fost etichetate drept scandalagioaice. „Călăraşi, Călăraşi, Călă-Călă-Raşi!”

Simt că pariul lor, ca şi pariul nostru e cel cu statutul de adult, bau-baul de după colţ, care, cu fiecare zi care trece, îşi mai revendică un gest, un gând, o intenţie. E fundătura de la capătul drumului. Pentru că timpul nu poate curge invers, e destinaţia fiecăreia dintre ele. Dorită, forţată, temută şi întârziată. E oglindirea în părinţii lor, surghiuniţi la McDonald’s-ul din gară, ca să nu vadă Luca sau Alexandra că taică-miu mă ia în braţe şi îmi zice pui mic, în profesorii de gashka sau în cei kre habar nu au cum stă treaba cu Twilight şi True Blood, în tinerii liniştiţi de pe scaunele de vizavi, care zâmbesc cuminte şi care, vreţi să vă spun ceva?, se prăpădesc de râs la fel de tare în interiorul lor şi preiau pe muteşte „Jingle Bells-Călăraşi” de la primul refren.

teen
Fetele alături de care am mers de la Braşov la Bucureşti poate că vor fi cititoarele acestui site peste 10-15 ani. Vor citi despre dragoste, despre bărbaţi, despre tendinţe, despre muzică, relaţii, sănătate, sex, frumuseţe, fashion, carieră, adică… exact despre ce vorbesc şi astăzi. Nu la fel de tare, nu la fel de exuberant, nu la fel de ţipător şi impulsiv. Poate cu mai multă pondere, cu ştiinţă, discernământ, tact şi ceva mai mult stil. Cred, însă, ca ieri-ul lor va fi la fel de bine definit ca şi azi-ul nostru. Azi, când încă se pot culcuşi în pat cu vreun pluş, departe de privirile lui taică-miu şi maică-mea şi, fată, să nu cumva să îi spui lui Luca sau fitzoasei ăleia de Alexandra, pentru că mai e o noapte până când voi fi un pic mai mare.

*Prequel – despre opere de ficţiune (fictional story prior to another)



Citiţi şi

Când vrei, ai cu cine, dar nu-ți iese

Prietenul la nevoie de sex se cunoaște

Plecări

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,114 views

Your tuppence

  1. victor / 26 October 2011 11:03

    Vreau sa afirm cu tarie ca scrii fenomenal.
    Sensibilitatea ta ,traiarea interioara te face sa redai cu emotie fiecare amanunt .Se pare ca toti am trait si trecut prin aceste momente ale vietii de acum, dar am simitit mai mult sau mai putin. Cei care nu percep aceaste etape ,firul vietii -cu un inceput si sfarsit, este grav .Traim vremuri in care valorile sunt nonvaloarea şi ies pe usa din dos .
    cu respect

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
    • Marius Constantinescu / 26 October 2011 17:47

      Multumesc mult, Victor. Aprecierile tale ma onoreaza. Scriu cu si din placere.

      Ganduri bune,

      Marius

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro