To Be Loved

6 December 2021

Adele – To Be Loved

“To Be Loved” cea mai solicitantă piesă din întreg repertoriul lui Adele, vocal și emoțional.

“De când am înregistrat piesa, cred că am mai cântat-o doar de două sau de trei ori. Și asta doar pentru a trage versiunea finală, pentru album. (…) E greu pentru mine să cânt piesa asta. Nu doar vocal… îmi frânge inima“, a mărturisit Adele într-un interviu acordat lui Zane Lowe.

Scrisă pentru fiul ei, Angelo, piesa este modul prin care Adele își expune, cu mltă vulnerabilitate, trăirile interioare ce au condus la ruperea relației sale cu fostul soț. Versurile sunt atât de puternice, încât artista nu crede că va putea să o interpreteze live în concerte.

Nici măcar nu pot s-o ascult. Trebuie să plec din cameră, mă afectează foarte tare, simt că mă sufoc. Atunci când o scriam și o cântam, mi-l imaginam pe Angelo la vârsta de 30 de ani. Poate că o să i-o cânt lui atunci.”

Albumul “30” a fost lansat pe 19 noiembrie. Noile piese sunt scrise de Adele împreună cu Max Martin, Greg Kurstin, Tobias Jesso Jr și Shellback, cu care artista a lucrat și la albumul “25”, alături de noii colaboratori Ludwig Göransson și Inflo din trupa Sault.

Tracklist Adele – “30”

  1. Strangers by Nature
  2. Easy on Me
  3. My Little Love
  4. Cry Your Heart Out
  5. Oh My God
  6. Can I Get It
  7. I Drink Wine
  8. All Night Parking (Interlude) (with Erroll Garner)
  9. Woman Like Me
  10. Hold On
  11. To Be Loved
  12. Love Is a Game

“30” este cel de-al patrulea album de studio al lui Adele și vine după o pauză de 6 ani de la discul precedent, “25”. Toate albumele artistei au fost denumite după vârsta la care au început a fi înregistrate.



Citiţi şi

Adele – I Drink Wine

Easy On Me

Adele, primul interviu după cinci ani: iată adevărul despre mine!


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
Tag-uri: ,

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro