TURNEUL NAȚIONAL “FIORI E COLORI” București / Brașov / Cluj-Napoca

25 August 2022

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.
Cu ocazia turneului național FIORI E COLORI, dar și din dorința de a-i obișnui cu prezența în fața publicului, cât și pentru o experiență mai intensă și totodată unică, alături de cele două muziciene se vor afla pe scenă – pentru etapele de la București și Cluj-Napoca – tinerele artiste Andreea Gabriela TUDOR și Ana POSTOLACHI, bursieri în cadrul programului Tinere Talente – secția pictură desfășurat de Fundația Regală Margareta a României. Aceștia vor picta pe șevalet, în timpul concertului, florile despre care vor cânta cele două artiste în programul muzical Fiori e Colori, program ce va cuprinde piese de: Henry Purcell, George Enescu, Alessandro Scarlatti, Giulio Caccini, Franz Schubert, César Franck, Gabriel Fauré, Nicolae Bretan, ș.a.. Turneul Național FIORI E COLORI se va desfășura după cum urmează:

BUCUREȘTI, 10 septembrie 2022, ora 19:00

CREART – SALA TEATRELLI, Piața Lahovari nr. 7

Evenimentul de deschidere a turneului național “FIORI E COLORI” – eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești.

Invitat artistul plastic Andreea Gabriela Tudor, bursier al Fundației Regale Margareta a României.

Biletele pot fi achiziționate pe https://eventbook.ro/music/bilete-fiori-e-colori-concert-de-deschidere

BRAȘOV, 12 septembrie 2022, ora 18:00

BISERICA NEAGRĂ, Curtea Johannes Honterus nr. 2

Cel de-al doilea eveniment din cadrul turneului național „FIORI E COLORI” – eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov și Libris Brașov. Biletele pot fi achiziționate pe https://booktes.com/bilet/recital-fiori-e-colori.

CLUJ-NAPOCA, 14 septembrie 2022, ora 19:00

AUDITORIUM MAXIMUM, Strada Mihail Kogălniceanu nr. 5

Turneul național „FIORI E COLORI” se încheie cu un concert organizat cu ocazia celei de-a VIII-a ediții a proiectului SUFLET ÎN CULORI și este un concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism aflați în grija Asociației Autism Transilvania. Acest eveniment este organizat în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, Asociația Autism Transilvania, Fundația Regală Margareta a României și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj-Napoca. Eveniment prezentat de jurnalista Doina Gecse BORGOVAN. Invitat artistul plastic Ana Postolachi, bursier al Fundației Regale Margareta a României.

Biletele pot fi achiziționate pe https://www.entertix.ro/tickets/12604/fiori-e-colori-14-september-2022-casa-universitarilor-sala-auditorium-maximum-cluj-napoca.html sau pe https://www.myticket.ro/evenimente/12604/fiori-e-colori-14-septembrie-2022-casa-universitarilor-sala-auditorium-maximum-cluj-napoca.html

***

Despre FIORI E COLORI

Ilustrul poet și gânditor german Johann Wolfgang von Goethe spunea: „Florile sunt cele mai frumoase cuvinte și hieroglife ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubește”. Pornind de la natură și de la acest minunat gând Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, alături de partenerii săi, vă invită, prin intermediul intimității muzicii camerale transmise prin vocea apreciatei soprane Rodica Vică (România/Austria) și sunetul suav al harpei în interpretarea minunatei artiste Maria Bîldea (România/Grecia), să pătrundeți în lumea minunată a florilor bucurându-vă de o călătorie muzicală inedită.

Trăim vremuri neplăcute, iar în ultima perioadă suntem „bombardați” cu vești triste, astfel că programul artistic Fiori e Colori are menirea, ca prin frumusețea sa, să poarte publicul pe un tărâm învăluit de culoare, armonii muzicale și florale și totodată să-l invite să se deconecteze de la realitatea actuală. Cum florile sunt clasate în topul preferințelor în materie de cadouri pe întreg mapamondul, Fiori e Colori reprezintă și el un cadou împachetat în splendoare pentru publicul din sala și pentru publicul din mediul online.

Violetele lui Alessandro Scarlatti – Le violette, crinii lui Giulio Caccini – Amarilli, mia bella, macii lui Gabriel Fauré – Le Papillon et la Fleur, liliacul lui Ernest Chausson – Le temps des lilas, crizantemele lui Sabin Drăgoi – Crizanteme și trandafirii lui George Enescu – Estrene de la Rose, Henry Purcell – Sweater then Roses și multe altele vor alcătui buchetul muzical pe care cele două artiste îl fac cadou publicului oferindu-i totodată și oportunitatea unică de a intra în contact direct cu frumusețea și splendorile literaturii muzicale dedicate florilor.

Fiind o adevărată invitație la visare și la încântare, programul muzical conține 22 de cântece și arii pe teme florale, toate aceste partituri fiind rearanjate, pentru formula de duo voce și harpă, de către soprana Rodica Vică și harpista Maria Bîldea. De asemenea, repertoriul concertului este unul multi-lingvistic, fiind cântat în română și mai multe limbi străine.

Despre artiști

Rodica Vică este solist invitat al multor opere și filarmonici atât din România cât și din străinătate fiind considerată una dintre cele mai interesante voci ale generației sale. Soprana debutează pe scena Operei bucureștene în 2010, urmând mai apoi să colaboreze permanent cu această instituție, interpretând roluri principale în operele Flautul fermecat (Regina Nopții) și Don Giovanni (Donna Anna) de W. A. Mozart, Rita de G. Donizetti, Rosina din Bărbierul din Sevilla de G.Rossini, Alcina de G. Fr. Haendel, etc. Rodica Vică este câștigatoarea a numeroase premii la concursuri naționale si internaționale: Premiul I la Concursul Internaţional de muzicabarocă „La Stravaganza” Cluj- Napoca, Premiul II la Concursul Radiodifuziunii Române „Drumul spre celebritate”, Premiul pentru cea mai Buna Interpretare Muzicală în cadrul Trofeului „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreţi, ș.a. Activitatea artistică actuală a sopranei Rodica Vică include premiera mondială a oratoriului Strigoii de George Enescu alături de Rundfunk Sinfonieorchester Berlin la Konzerthaus Berlin sub conducerea muzicală a lui Gabriel Bebeșelea, Gala OTP Bank la Sala Bela Bartók- Müpa Budapesta, Canto Barocco la Teatro La Fenice, Gloria de Antonio Vivaldi alături de Accademia Bizantina condusă de Ottavio Dantone în deschiderea Festivalului Baroc Varazdin, La Lumiere Comique la Festivalul de Muzică Veche de la Budapesta și BaRockIN’ Transylvania cu orchestra Musica Ricercata, Matthäus Passion de J.S. Bach sub conducerea dirijorală a lui Cristian Măcelaru la Ateneul Român, Poemes pour mi de Olivier Messiaen alături de Filarmonica Transilvania sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal, concert în cadrul Lunii Oedip la Londra, serată inclusă în evenimentele premergătoare premierei operei enesciene la Royal Opera House Covent Garden. De asemenea, angajamentele recente și viitoare includ debutul în Violetta Valery din La Traviata de Giuseppe Verdi, un turneu internațional inovator JAZZT Vivaldi, participarea deosebită la Festivalul internațional George Enescu, turneul internațional cameral menit să celebreze genialitatea compozitorilor români “Romanian Music Journey”, participarea deosebită în opera barocă “Indiile galante” în regia lui Andrei Șerban, lansarea producției “only ONE Diva allowed” în cadrul festivalului Kultursommer Wien ș.a. Discografia Rodicăi Vică include două CD-uri, primul produs de casa de discuri Capriccio cu înregistrarea absolută a oratoriului Strigoii de George Enescu (The Ghosts) și al doilea, Stars in the Sky lansat la sfârșitul anului 2018 la Musikverein Vienna – un proiect multicultural și unic care cuprinde o colecție de cântece de leagăn din întreaga lume, alături de celebra țiteristă Barbara Laister- Ebner, solista Concertului de Anul Nou de la Viena din 2018. Mai multe informații pe www.rodicavica.com.

©Andreas Stravrinides

Maria Bîldea s-a născut în București și a început să studieze harpa la 8 ani, la Liceul de Muzică George Enescu. La 12 ani susținea deja primul recital iar la 18 ani a susținut primul concert ca solistă la Ateneul Român. După absolvirea Academiei de Muzică din București, în 1986, a obținut postul de prim harpist la Orchestra Simfonică de Stat din Ploiești. În 1988 a fost invitată în Grecia de Orchestra de Stat Thessaloniki. A fost membră a orchestrei din Salonic până în 1990 după care a plecat la Atena, invitată de către Manos Hatzidakis, și angajată la Orchestra of Colours. Din 1993 este și prim harpist la National Symphony Orchestra of the Hellenic Radio and Television. Maria Bîldea a înființat, în 1988, prima clasă de harpă la Thessaloniki State Odeion (Conservatorul din Salonic), iar în 1992 la Athenaum Odeion (Conservatorul din Atena). A concertat cu cele mai mari orchestre din Romania și din Grecia, a susținut recitaluri și master classes în România, Serbia și Franța, Marea Britanie, Germania, Canada, SUA, Spania, Cipru, Slovenia și în Grecia, la siturile arheologice din Atena. De-a lungul carierei a colaborat cu Sir Neville Marriner, Michel Plasson, Vangelis, Horia Andreescu. A interpretat muzica de Eleni Karaindrou pentru filmul „Dust in time”, împreună cu soțul său, violonistul Sergiu Nastasa și „Alexander” (regizor Oliver Stone, muzica de Vangelis). A fondat și cvartetul „Aeolian Harps” și este membru fondator al “KYKLOS ENSEMBLE”. Participă în orchestra “Armonia Atenea” , interpretând la harpe istorice, înregistrând recent L.v.Beethoven “Die Geschöpfe des Prometheus” cu Decca. Mai multe informații pe www.harpadepoveste.ro/maria-bildea/.

Andreea Gabriela Tudor (20 ani, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea de Arte, Pictură), bursier în cadrul programului Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României, anul 2022 – secția Arte plastice. Pentru Andreea, arta reprezintă centrul preocupărilor sale încă de la o vârstă foarte fragedă, fapt demonstrat de numeroasele participări la expoziții personale și participări la numeroase expoziții de grup, peste 150 de premii obținute la concursuri de specialitate naționale și internaționale, activități extracurriculare și de voluntariat. Căutările asidue ale ultimilor ani sunt vizibile prin diversitatea tehnicilor și temelor abordate de aceasta, a experiențelor și experimentelor artistice, din punctul său de vedere, experimentul având un rol esențial în această etapă a parcursului său. Fiind familiarizată deja cu valorile expresive ale tehnicilor de pictură, grafică și fotografie, acestea devin repere importante ale propriului vocabular vizual pe care le asociază pentru a-și materializa ideile. Parcursul profesional al Andreei a început să se consolideze în anii de liceu când aceasta a beneficiat de bursa „stART” pentru pictură. Tot în acea perioadă a început să activeze ca voluntar în proiecte Erasmus+ și să descopere pictura murală, precum și ilustrația de carte, pasiune care a condus la colaborări cu diverse edituri. Printre proiectele sale principale pentru acest an se numără realizarea lucrării de licență, sub îndrumarea conf. univ. dr. Liviu Nedelcu, continuarea studiilor universitare și specializarea în arta digitală prin urmarea unor cursuri acreditate. Bursa Tinere Talente și sprijinul mentorilor reprezintă un ajutor extrem de valoros în realizarea planurilor sale și în asigurarea continuității traseului său artistic. Pasiunile sale sunt călătoriile, lectura, istoria și filosofia, toate aceste preocupări aflându-se la baza demersurilor sale artistice. Mai multe detalii despre programul Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României pot fi găsite pe http://www.tineretalente.org/index.php/despre/

Ana Postolachi (23 ani, Universitatea de Arte și Design, Cluj-Napoca, Pictură) ), bursier în cadrul programului Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României, anul 2022 – secția Arte plastice. Ana Postolachi este studentă la Universitatea de Arte și Design, Cluj-Napoca, Departamentul Pictură, unde este îndrumată de doamna Conf. Univ. Dr. Ioana Olahuț, Director de Departament. Plecarea timpurie din mediul familial pentru a urma studiile la Liceul de Artă Sibiu, a determinat-o să înțeleagă maniera de abordare a lucrărilor dintr-o perspectivă mai profundă. Această maturizare s-a simțit la nivel artistic, în special, în maniera de percepere tematică a subiectelor sociale. În acest context, a participat de doua ori la Olimpiada Națională de Arte Plastice și Istoria Artei, Secția Pictură, unde a obținut Mențiune. Pasiunea, dorința de a lucra, perseverența și seriozitatea au ghidat-o în tot ceea ce a reușit să realizeze până acum. Printre cele mai importante realizări profesionale se numără expozițiile de grup avute la muzee, galerii sau evenimente, dar și cele personale din cadrul festivalului „Street Art Sibiu” din 2020 și cea din Turnul Sfatului, Sibiu. Cu ajutorul bursei Tinere Talente dorește să achiziționeze o parte din materialele și echipamentul tehnic necesar finalizării proiectului de licență. Ana dorește să își dezvolte abilitățile în domeniul artei digitale, să se dezvolte din ce în ce mai mult pe plan profesional, să poată experimenta cât mai mult și să își clădească o carieră solidă în domeniul artelor plastice. Mai multe detalii despre programul Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României pot fi găsite pe http://www.tineretalente.org/index.php/despre/



Citiţi şi

TURNEUL INTERNAȚIONAL “ROMANIAN MUSIC JOURNEY” Montauban – Franța / Viena – Austria / Iași / București / Cluj-Napoca

Sânziana

Turneul internațional online JAZZT Vivaldi cu soprana Rodica Vică și ImpRoWien Ensemble 20 aprilie – 4 mai 2021

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro