Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Un bărbat nu se bagă în pat cu o femeie fără să-și dea jos ceasul și șosetele

31 March 2019

Nu-i plăcea. Asta era limpede ca lumina zilei. Era sigură. El bănuia, numai. Bănuia uneori că-l place, alteori că nu. Îl ameţise de cap şi era gata să o ia de nevastă. Însă ea… nici nu se putea desprinde de el, nici nu putea face un pas înainte în relaţie. Un fel de sârba de loc. Pe inima lui şi pe nervii ei. Oare era dependentă? Dar cum să fii dependent de ceva ce nu îţi place? Poţi fi dependent de ceva ce îţi trebuie… Ei… şi aici intra numai dacă putea să fie sinceră până la capăt şi să recunoască că aşa era, avea nevoie de el pentru nopţile pe care i le oferea. Pentru zilele în care, chiar şi cel mai banal gest, cum era cumpăratul strugurilor din piaţă, mâna lui atingând boabele rotunde şi zemoase, dulci până la exasperare, o înnebunea, excitând-o, prinzând-o cu un laţ din care ea nu ştia (nu voia, nu putea…) să scape. Scoatea strigăte scurte şi gemete înfundate, nepăsându-i de ochii reci şi răi ai trecătorilor, şi alergau ca nebunii, cu plasele zdrobite, către apartamentul lui. Şi nu, nu îl iubea. Nici măcar nu-i plăcea. Un bărbat de statură potrivită (cu tocuri era mai înaltă ca el), deloc frumos, dar puternic, sigur pe sine, îmbrăcat impecabil, accesorizat cu gust, simplu, dar incredibil de senzual.

Până şi ceasul lui Casio G Shock o întărâta. Îi urmărea mişcările în aer, mişcări scurte, hotărâte, fără a fi bruşte şi îl simţea tare, atunci când braţul lui o cuprindea şi-şi începea neprevăzut explorarea printre hainele ei. Ar fi vrut să poată protesta, să-i smulgă ceasul de la mână, să ţipe că o zgârie, dar voinţa i se topea caldă sub imperiul dorinţei. Apoi toate contradicţiile din creierul ei se transformau în ceaţă lăptoasă, învăluind-l, iar clipa devenea prezentă, reală, irepetabilă, trăită cu nesaţ. De multe ori, când îşi revenea din această moarte a gândului, primul impuls era să fugă. De ea. Dar nu avea cum. Ochii lui limpezi o ţintuiau cu iubire. Dar ea nu iubea. Nu putea să-l iubească. Putea doar să i se dăruiască bolnav şi să-şi propună, totuşi, în fiecare zi, să plece.

Nu numai că nu a făcut-o, dar nici măcar nu reuşise să se decidă să o facă şi aştepta cu groază momentul în care situaţia avea să plesnească, revârsându-şi toată mizeria pe care ea o ascunsese cu râvnă de atâta timp. Intuiţia nu o înşelase niciodată, nu avea să facă excepţie acum, însă nu reuşise să pătrundă nuanţele. Situaţia explodase şi o pocnise direct în moalele capului. El îi ceru să întrerupă orice legătură. Nici măcar nu avea cum să se despartă de ea, căci nu erau, de fapt, un cuplu. Nu mai voia să o vadă. Niciodată. Iar seara aceea, la el acasă, avea să fie ultima din viaţa lor, indiferent dacă aveau să doarmă, să vorbească, să plângă sau să facă sex.

A doua zi dimineaţa, când ieşi încercănată din apartamentul lui, presimţind o perioadă grea, de sevraj, mâna-i se încleştă involuntar pe mecanismul sigur, robust şi imperturbabil pe care îl adăpostea în palmă şi simţise că va putea merge mai departe. Lumina o pocni în piept şi deschizând uşor pumnul înspre soare, începu să râdă mânzeşte: îi luase spre amintire accesoriul care-i definea virilitatea, dar și… scuzați, țărănia: ceasul de la mână. Măcar cu următoarea să nu mai facă aceeași gafă impardonabilă. Un bărbat nu uită să-și dea jos nici ceasul de la mână, nici șosetele atunci când… știți voi. 🙂

P.S. 1 Șosetele nu i le-a luat.

P.S. 2 A aflat după câtva timp, de la o prietenă, că el își cumpărase alt ceas, un Fossil… Cine a fost următoarea lui victimă era complet neimportant pentru ea. Se vindecase. Nici dacă ar fi apărut Daniel Craig însuși nu s-ar fi culcat cu el dacă nu și-ar fi scos ceasul. Și șosetele, firește.



Citiţi şi

A fi femeie nu trebuie să fie un blestem

Cu dragoste, pentru toate femeile „rele” și pentru bărbații care le înțeleg, Angelina

Trezește-te, bărbate!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,472 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro