De când avea cheia de la unul dintre acele apartamente cu trei camere noi, proprietatea lui, din ansamblul rezidențial Bucureștii Noi, venea când voia, îşi arunca lucrurile peste tot, marcându-şi astfel, în stilul masculilor alfa, terenul. Ştia că nu are de ce să îşi facă griji: Grig îşi deschisese sufletul. Până şi la contul lui de Facebook avea acces oricând, îi ştia parola, ba mai şi publicase una-alta. Şi el nu se supărase, dimpotrivă, o iubea şi mai mult, şi mai romantic.
– Păi ce dovadă mai mare de iubire vreţi? se lăuda ea „fetelor” – un grup vesel de tinere nu foarte tinere, dar dornice de viaţă trăită la maxim, că „numai una avem şi aia redusă la câţiva ani de glorie”, iar ele erau cam pe la sfârşitul gloriei…
Şi probabil că Marcela avea dreptate, parola de Facebook e sacră, e ultima redută înainte ca bărbatul să capituleze definitiv. Plus că el nu prea avea nici ce să ascundă. În lista de prieteni, doar câţiva şi ăia numai bărbaţi, două babeturi şi nişte obligaţii – matracucele de la serviciu, probabil. Dialoguri pe privat, zero, în afară de discuţiile lor când nu erau împreună. În rest, postări motivaţionale puternice, redistribuite după cele câteva pagini, aflate în trend zilele astea. Că aşa a şi cucerit-o când a intrat în vorbă cu ea, că doar pe Facebook s-au şi cunoscut.
În prima conversaţie i-a strecurat un „Eşti singura luptă pe care îmi doresc să nu o pierd”, însoţit de poza aferentă, plus nişte emoticoane cu inimi în toate poziţiile. Următoarele discuţii au fost presărate de alte dovezi de maturitate şi profundă dragoste incipientă: „Nu te lăuda că ai zece iubite, laudă-te că ai una cât zece” sau „A iubi cu adevărat o persoană înseamnă să nu-i ascunzi nimic din ceea ce eşti”. Ei, chestii filosofice, căci Grig este un intelectual aparte, cu un profund simţ al responsabilităţii de orice natură, iar, ea, Marcela, fire senibilă, sinceră şi modernă, simultan, apreciază enorm asta la un bărbat.
Şi a fost prima întâlnire – cudefudr’, desigur, a fost şi a doua, iar de la a treia încolo pâna la a-i da cheile de la apartamentul lui, nu a mai fost decât un pas. Practic, Grig era bărbatul perfect, deşi cam ocupat, cu un serviciu solicitant, cu delegaţii şi chiar ture de noapte. Dar şi ea era destul de aglomerată, de aceea nici nu avusese cum sa se mute la el, dar cheia asta era un prim mare succes şi o purta în geantă ca pe un trofeu preţios.
Însă totul era prea perfect că să fie adevărat, aşa-i? Aşa-i! Într-una din zilele când stabiliseră să se vadă la el, ajunse mai devreme şi nu mică îi fu mirarea să găsească la uşă o… altă femeie, toată plină de spume, care, cum o văzu, mai că tăbărî pe ea cu pumnii şi ghearele, mai ales când, în legitimă apărare, Marcela scoase cheia de la apartament, sperând să se poată refugia înăuntru.
Grig le găsi îmbrăţişate, plângându-şi reciproc de milă. Cealaltă femeie era altă iubită de-a lui Grig, cu o poveste similară, doar că ea avea cheia de la garsoniera lui, situată la câteva străzi distanţă de apartament. Aflase de viaţa dublă a lui Grig când acesta, din greşeală, i-a lăsat deschis pe calculatorul din garsonieră contul de Facebook de pe care vorbea cu Marcela. Aşa au înţeles ele că Grig avea conturi dedicate fiecăria în parte şi, pe bună dreptate, se întrebau cu stupoare, de unde naiba avea Grig ăsta atâţia bani să întreţină două case? Dar tot Marcela hăhăia mai tare şi mai deznădăjduită:
– Este un nemernic, un nenorocit, un mincinos, un prefăcut… hă, hă, hă, nu am cuvinte… şi eu, proasta de mine, să-mi pun sufletul de tavă, căci aveam de gând să-i spun că sunt măritată… hă, hă, hă…
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
