Când te simți neglijată de omul aflat de ani buni lângă tine, când acesta te consideră garantat a lui, asta doare și te face să crezi că valoarea ta ca femeie tinde spre zero. Angi avea de câtva timp aceste senzații susținute cu brio de bărbatul căruia nici prin cap nu-i mai trecea să aibă grijă de ea, trup și suflet. Însingurarea se insinuează și încet pune stăpânire pe zile și nopți, nu știi cum să ieși din cercul vicios al acceptărilor și renunțărilor. După un timp simți că nici nu mai are rost să-ți dorești altceva decât ceea ce primești, fiindcă nimic nu e posibil. Uiți cu desăvârșire că totul e, de fapt, posibil.
©Jack Vettriano
Angi acceptase ieșirea la o cabană, în peisajul montan de lângă lac, pentru seara de Revelion. Urma anul 2000, ultimul din secol și din mileniu. La propunerea grupului său de prieteni, singurii de a căror părere asculta, soțul ei venise, în ultimul moment, cu întrebarea ”mergem și noi”? Ea nu prea avea mare tragere de inimă, dar decât să suporte tensiunea lui bosumflată mai bine se învoi. Nici măcar nu își luase o rochie de seară pentru petrecerea grozavă dintre ani, îmbrăcă un pantalon negru și o bluză ”cu ape de roșu-n ochi, valuri largi de alb, mov și verde”…vorba cântecului.
Cabana se dovedi un restaurant în toată regula, unde cam 40 de oameni, așezați la o masă în formă de U, comeseni dintre care puțini se cunoșteau între ei, își etalau toalete, coafuri, costume, ceasuri și bijuterii care mai de care. Angi se simțea un pic stingheră în pofida capacității ei de a lega conversații, a bunăvoinței de a asculta oamenii și de a-i accepta fără să-i judece.
Seara de petrecere înainta destul de greoi printre felurile de mâncare, masa îmbelșugată fiind unul din criteriile asumate pentru reușită. După miezul nopții și protocolul urărilor de An Nou, ringul de dans se umplu și, împreună cu celelalte neveste din grupul de amici, dansa și Angi. Bărbații lor preferau propria conversație nesfârșită, pe tema afacerilor de care se ocupau, în care împărtășeau un parteneriat de ani buni.
La un moment dat, așezată la locul ei de la masă, Angi își dădu seama că un bărbat aflat pe partea cealaltă a laturii mesei, aproape în dreptul ei, nu-și lua ochii de la ea. Nu avea nimic deosebit doar lumina admirației în ochii îndreptați spre Angi și o jumătate de surâs pe care i-l adresa cu discreție. Era și el însoțit, evident. Când prindea privirea lui Angi, bărbatul își ridica paharul de vin și închina discret în direcția ei însoțindu-și gestul de surâs.
Lumea dansa din nou, Angi se lăsă convinsă să urce pe ring și se mișcă cu ritmul muzicii învăluitoare care împrăștia, măcar pentru acest răstimp, tristețile cotidiene. Într-o clipă, din trei pași, bărbatul care o urmărea din partea cealaltă a mesei se afla deodată lângă ea, și, fără a scoate vreun cuvânt, fără a-i cere permisiunea, dar și fără a fi de fapt intruziv în vreun fel, o luă pe Angi în brațe în cel mai firesc mod și dansă cu ea. Melodia ținu trei minute, era o melodie de soft rock, una din baladele lui Rod Stewart și, cu toate că Angi nu era în mod normal o dansatoare prea grozavă, de data asta, condusă de acest necunoscut, toți pașii îi ieșiră grozav, se vede că formau o pereche perfectă. Când melodia se termină, el îi pupă mâna cu un gest atât de firesc și de neprotocolar încât Angi nu putu decât să râdă ușurel, prietenește și, tot fără vreun cuvânt schimbat între ei doi, să se întoarcă la masă. În semi umbra ringului de dans, în mulțimea care dansa, nu se observase apropierea celor doi. Seara continuă dar Angi, fata asta care ținea pasul cu realitatea, nu mai dansă, nu dorea să dea curs unei ispite care, deși îi făcea plăcere, nu ducea nicăieri.
A doua zi, care era de fapt prima zi a anului 2000, grupul se pregătea de plecare spre casă. În Rusia, Boris Elțin anunțase că se retrage de la conducerea ”imperiului” rus numindu-l ca succesor pe Vladimir Vladimirovici Putin.
Peste noapte ninsese mult, cabana era înconjurată de nămeți, dar drumul fusese curățat și bagajele așezate în mașina pregătită de plecare. Angi ieșise din cabană și, îndreptându-se spre mașină, îl văzu pe bărbatul dansator (așa îl va păstra Angi în gândul ei pentru totdeauna) la câteva zeci de metri în spate, urmărind-o cu privirea. Când o văzu că se îndreaptă spre mașină și când îi prinse privirea pentru câteva secunde, bărbatul își duse mâna în dreptul inimii, ca un bun rămas sui generis. Angi surâse, se urcă pe locul pasagerului și continuă să se uite la el prin oglinda retrovizoare. Când mașina demară Angi apăsă prelung pe claxon.
”Ce-ți veni?” o întrebă soțul ei. ”Îmi iau rămas bun de la anul care a trecut și îl salut pe ăsta nou, hai să mergem.”
Ei doi, Angi și bărbatul dansator nu-și știau nici măcar numele, nu schimbaseră nici o vorbă, dar schimbaseră energia unei simpatii pe care Angi o mai păstra ascunsă în inima ei.
Douăzeci și patru de ani mai târziu, într-o primăvară mult prea timpurie și mult prea tristă, Putin amenința întreaga Europă cu extinderea unui război pe care îl începuse deja și care îngrozea lumea. Angi își amintea seara de Revelion a anului 2000 când piticania ticăloasă fusese investită cu puterea de a conduce destine. Fusese seara când, într-o cabană ascunsă printre nămeți, ea dansase un singur dans cu un bărbat admirabil care-i insuflase atunci puterea de a merge mai departe.
Guest post by Anca Laslo
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
