Un tată bun

Catchy

18 July 2015

Se întorsese după ani, nemaiștiind unde este, sau cine. Tot ce-i era cândva atât de familiar părea că se situase de o cealaltă parte a baricadelor despre care nu știa când și cine le-a ridicat. Sau rolul lui în toată treaba asta. El își făcuse datoria, trimisese bani, scrisese copiilor, înapoi nu mai primise, cel puțin în ultimul an, decât scrisori seci și nemulțumitoare de la soție, căreia nu-i ajungeau, etern, banii. Nu și desenele stângace, dar promițătoare, pe care cei mici încă le făceau pentru el. Aproape că le reproșase, la venire, oricum cei mici erau, astăzi, singurii adulți care îi vorbeau.

Tot restul păreau că se preocupa de o viață pe care el o plătește, dar în care el nu trăiește, un fel de sclav. Soția, încă tânără, părea că înflorise ca de o dragoste subită, și nu, nu a lui. Privea pasiv fără să poată, știe, aibă cum face nimic. I se prăbușea castelul sub priviri și nu întindea mâna să-l cuprindă. Stătea așa, într-un colț, repetând copilului celui mai mic și care gângurea aproape plictisit și el, limba italiană, să nu uite, ceva din el, ceva din ce cunoaște, o rămășiță, orice, a zilelor când muncea din greu pe șantier, între străini, tânjind să fie aici, cu ei. Copilul i se smulgea până la urmă din brațe fugind sub poalele mincinoasei. Și stătea acolo, de unde îl privea cu ochi care parcă și ei îl trădaseră, cumva, într-un fel de neînțeles, primind ceva ce n-avea putere să refuze. Primind să știe, primind să fie parte dintr-o viață fără el.

bărbat trist

Colțul lui la masă se micșora pe zi ce trece. Treceau toți peste el, cu ciubotele lor murdare de atâta mințit. Îi cereau, n-au încetat niciodată să-i ceară. Iar el le dădea, n-a încetat niciodată să le dea. În el, înăuntru, însă, lupta părea că-l nimicește, părea că-l cheamă undeva, departe, să nu mai fie, să nu le mai fie nimic. Însă ochii mari și colorați, cu jucăria murdară de ciocolată în mână, nu-l lăsau.

Viața reveni, un timp, pe un făgaș acceptabil. Se profilau nunți, botezuri, cumetrii la care s-ar fi dus cu ea de braț și cu copiii alergând pe-alături. Ea, mândră. El, mutilat de mândrie, un martir.

Peste 25 de ani de la jucăria murdară de ciocolată, Cel de Sus avea să mă-mprieteneasca cu ea. Ca să înțeleg.

Încă mai încerc.

Guest post by Anonim



Citiţi şi

Inepții?…

Nu suntem doar „găuri de covrig”

Proprietarul de suflete

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,943 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro