Vidanja și interesul

Andrei Crăciun

13 July 2016

Andrei 2PMP se unește cu UNPR. Cinism? Calcul politic? Mai degrabă o dezgustătoare exhibiție a caracterului, în sfârșit, complet dezgolit.

PMP, partidul de urâtă bătrânețe politică a lui Traian Băsescu, tocmai a înghițit UNPR, oribila creație din jurul generalului Gabriel Oprea, retras, vezi Doamne, de pe scena politică, unde, de altfel, într-o societate cu minimi anticorpi, nu ar fi ajuns niciodată.

Această fuziune seamănă teribil cu o acțiune concentrată de vidanjare. E greu de găsit – chiar și în istoria infamiei care e scurtul nostru istoric democratic postrevoluționar – un partid mai mizerabil decât UNPR. Un partid-căpușă, niciodată în stare să stea pe propiile picioare în alegeri, curvăsărind, fără nicio jenă, la dreapta și la stânga, oralizând intens interesul național. O adunătură fără alt principiu decât autoreprezentarea. Tot ce poate fi mai greșit într-o democrație. O șleahtă care a tot adunat trădări și averi.

Vă e scârbă, știu, de toate inițialele astea – PMP, UNPR, ALDE, PLM – și de șobolanii care se ascund în cala acestui vapor, fugind  disperați după ciolan. Această monstruoasă uniune ar trebui însă privită în față, deși e ca și cum ai contempla un nesfârșit hârdău. Nu e un exercițiu inutil.

Băsescu tot coboară în ultimii ani până la nivelul celor care l-au demonizat, seară de seară, în acea latrină publică. Societatea românească, dacă ar cunoaște logică, fie și la nivel elementar, nu ar mai exclude banalul: un om de nimic poate să aibă dreptate arătând către alt om de nimic, rămânând, totodată, un om de nimic.

traian basescu

Fostul președinte a șters toate granițele decenței, a adus discursul public la un nivel fără precedent. Toată mahalaua pe care a coborât-o peste România – legitimând vrăjeala ca viziune politică – este adevărata sa moștenire. Intelectualii care l-au slăvit pe acest Cezar de periferie ar trebui să aibă și ei un minim moment Postelnicu și să admită că au fost, totuși, niște dobitoci. Nu se va întâmpla. Aici, la noi, interesul vine întotdeauna înaintea demnității.

Iar această fuziune ar trebui să fie, totuși, ultimul gest politic al fostului președinte. În normalitate, ar urma o prăbușire, nici măcar zgomotoasă, în nimic. Să dispari din istorie la braț cu generalul Oprea, re-evaluatul, îmbrățișând, fără regrete, toți oamenii șefului mafiei personale a lui Adrian Năstase… Ce destin mai sinistru și, totodată, mai just? Asta – în cazul în care Băsescu mai are totuși autonomie, și decizia nu l-a ocolit. Dacă nu, e chiar mai rău.

Umblă vorba că toată tărășenia nu e decât un tablou cu securiști bătrâni întorcându-și, credincios, serviciile, întru salvarea rămășițelor sistemului ticăloșit. Refuz o asemenea variantă! Nu, așa ceva nu se poate. Nu e Traian Băsescu, marele nostru președinte, omul care să fie, care să fi fost, doar un păcălici tras de sfori, un bărbat de stat cu atâta voință încât să încapă, întru totul, în poșeta doamnei Udrea… Nu!, n-are cum. E peste poate.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Cât ne costă nomenklatura post-comunistă

Doamnelor, dezbrăcați-vă cu decență!

Jeg, glumițe, dictatură

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
555 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro