Simt că mă pierd în timpul ce trece orbitor de repede. Și simt că mă scufund în această negură ce vine să ne cotropească.
Mi se pare imposibil să mă mai îndrăgostesc. Am uitat cum se face. Profunzimea iubirii mi-a oferit o nouă perspectivă, necunoscută până acum. Pustiirea și neputința m-au ajuns și mi-au tăiat aripile. Mă simt singură…
Am ajuns să îmi fie dor de liniște. Mi-e dor de râsul în hohote, de privirile ghiduşe, de ținutul de mână, de zâmbetul ștrengar. Mi-e dor de îmbrățișări. Nu le-am mai avut din copilărie.
Dar cel mai tare mi-e dor să fiu sărutată pe frunte. Aşa, cald, părintește. Mi-e dor de părintele care știe să fie părinte. De cel care ar face totul pentru copilul lui.
Îmi amintesc și acum când te-am adus acasă. Mergeai greu. A fost prima dată în acea primăvară când am sesizat că înfrunziseră copacii. Era mult verde. Nu erai bine. Dar te bucurai, ca şi mine, de verde. Eram născuți în aceeași lună. Ne plăceau aceleași lucruri. Eram iubitori de viață. Am stat mult cu tine. Am stat cu tine până ai plecat. Am vorbit mult şi despre multe. Ne-am spovedit unul altuia. Ai luat totul cu tine, iar eu am încuiat totul în mine. Atunci am vorbit pentru prima şi ultima dată despre iubire. Mi-ai spus că e profundă, că se simte până în măduva oaselor, că te marchează pentru totdeauna, că nu se pierde niciodată și că ne face individualiști. Acum ştiu ce ai vrut să spui. Nu voi uita niciodată. La fel cum nu te voi uita niciodată.
Îmi amintesc și cum a fost când ai plecat. Ai plecat ca un copil. Te-ai ghemuit şi ai adormit. Aşa vreau şi eu. Să adorm. Când adormi, toate grijile dispar. Tot răul fuge de lângă tine când dormi. Apoi ne-am luat rămas bun. Şi soarele și-a luat rămas bun. Rețin perfect momentul acela. Soarele te-a sărutat pe frunte, ți-a sărutat chipul alb şi atât de liniștit. Şi apoi m-ai lăsat singură.
Nu am știut atunci că te voi mai vedea, întruchipat în situaţii, în clipe, în oameni pe care îi voi întâlni. Şi te-am descoperit. Şi încă te descopăr. Şi încă te caut şi te cer. Încă manifest o dorință nesătulă de tine, o dorință arzătoare de a fi cu tine, de a te iubi necondiționat.
Iartă-mă! Te rog să mă ierți pentru că scriu ce gândesc, te rog să mă ierți pentru că mi-am permis să mă pierd și să uit ce m-ai învățat cândva. Nu îți voi mai greşi niciodată. Adevărul îl știm doar noi.
Vino şi sărută-mă pe frunte…
Guest post by Ioana Milea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
