Zsa Zsa Gabor. Atât.

catchy

18 October 2011

Una dintre femeile de legendă ale lumii se străduia în 2011 să-și păstreze forța chiar și așa, închisă într-un salonaș al spitalului californian UCLA Medical Center. Împuținată, cu umerii aduși și cu părul alb, purta în privirea șovăitoare o întreagă epocă, care s-ar fi putut sfârși odată cu ea și sigur o știa, pentru că o apăra de final cu aceeași demnitate puțin arogantă cu care rostea cândva cuvinte pe care le mai ascultăm și acum cu un zâmbet nostalgic: “I am a marvelous housekeeper. Every time I leave a man I keep his house”.

Nu prea glumea. Cu chestii d’astea oricum nu se glumește. Diplomații i-au adus automobile de lux, blănuri și diamante, actorii au adorat-o, președinți de țară și miliardarii lumii s-au străduit, rând pe rând, să-i intre în grații. Cu toții au vrut-o numai a lor, așteptânu-și, răbdători, rândul în fața stării civile. “Nu știu prea multe despre sex pentru că toată viața am fost măritată”, spunea cea care și-a făcut de cap chiar toată viața, învârtind lumea pe degete cu o ușurință uluitoare. Zsa Zsa Gabor, cea care a trăit aproape un secol. Cine ar fi crezut?

Este femeia care a turnat otravă în mințile americanilor secolului XX. Un star clasic cu vocația strălucirii, iubea blănurile, bijuteriile și bărbații și o repeta ori de câte ori era nevoie. Poate pentru că o credea, poate pentru că asta se cădea să spună orice femeie ridicată la rangul de sex simbol al vremii. Nici Marilyn Monroe nu era prea departe și dacă o credea sau nu, doar ea o știa. “N-am urât niciodată atât de mult un bărbat încât să-i dau bijuteriile înapoi”, spunea Zsa Zsa, iar biografiile ei n-au făcut decât să toarne gaz peste focul acestei legende, ațâțând-o ori de câte ori a fost cazul, inclusiv cu cartea autobiografică pe care a semnat-o în 1970 și care se numea “How to Catch a Man, How to Keep a Man, How to Get Rid of a Man”. Sfaturile sunt pe cât de simpatice, pe atât de arogante. Ca să pună mâna pe un bărbat, o femeie trebuie să aibă sâni magnifici și jumătate de creier, spunea Zsa Zsa, adăugând, printre rânduri, regula de aur de a nu împrumuta niciodata bani unui fost soț. “Îi va cheltui cu siguranță cu altă femeie!”.

Dincolo de un bănuit calcul de marketing, Zsa Zsa era o veritabilă nostalgică a glamour-ului epocii de aur a cinematografiei, poate tocmai de aceea s-a declarat mereu dezamăgită de realismul banal și șters al actrițelor de azi. “Ai șanse să nu le observi dacă le întâlnești pe stadă”. Regină a frumuseții în Ungaria natală în 1936 și regină a lumii mai târziu, Zsa Zsa a profitat de fascinația pe care o exercita asupra celorlalți pentru a-și asigura un scenariu de viață incredibil. Este știută ca actriță de Hollywood, deși a fost mai degrabă o doar o personalitate excentrică, o celebritate în stilul clasic, care și-a căpătat notorietatea bazându-se pe un chip seducător și pe intrigi scandaloase. A apărut, totuși, în peste 40 de fime, începând cu “Queen of Outer Space” (1958), “Moulin Rouge”, varianta originală din 1951, sau clasicul “Touch of Evil” al lui Orson Wells. Dar nu are rost să vorbim despre filme acum.

Viața ei a început cu o aventură: fuga în America prin India

Să divorțezi de un bărbat pe motiv că nu-l mai iubești e la fel de stupid ca decizia de a-l lua de soț pentru că ești îndrăgostită de el, spunea cea care i-a părăsit fără prea mari remușcări pe opt dintre bărbații care-i juraseră credință, pentru a-și petrece 25 de ani cu cel de-al nouălea, prințul Frederic von Anhalt. S-a căsătorit cu el în 1986. Ne-am obișnuit să calculăm așa, deși cu privire la anul nașterii ei persistă, încă, o mare confuzie. 1917, 1923? Ce mai contează… Până la urmă nici prințul Frerich von Anhalt nu s-a născut chiar prinț, ci s-a hotărât la vârsta de 37 de ani că vrea sânge albastru și i-a propus prințesei Marie-Auguste von Anhalt să-l adopte, oferindu-i în schimb prețul corect. Tranzacția nu i-a adus căutatul titlu de noblețe, dar măcar i-a oferit o justificare să-și adauge în mod legal supranumele de prinț.

Prințul a produs ceva stupoare în 2007, după moartea Annei Nicole Smith, când a declarat că este tatăl unuia dintre copiii acesteia, micuța Dannie Lynn. Ocazie cu care a admis public că a avut o aventură cu Nicole, o relație care a durat ani de zile, și asta în timpul mariajului cu Zsa Zsa. Acesta este, mai degrabă, sfârșitul unei povești decât începutul ei. Zsa Zsa și-a început viața în forță, cu încrederea pe care i-a dat-o un chip seducător și o mică avere moștenită la moartea tatălui său, un ofițer ungur. A început la Viena, unde s-a îndrăgostit de un diplomat turc, Burhan Belge, cu care avea să se mărite la vârsta de 17 ani.

O lună de miere începută în Albania și terminată în Turcia avea să aducă nebunii încă și mai mari decât cele de la început. Se spune că frumusețea Zsa Zsei i-ar fi atras atenția lui Kemal Ataturk, părintele statului turc, cu care unguroaica ar fi avut o aventură de câteva luni. Era în 1937, iar Ataturk s-a stins în 1938. Se prea poate să fi existat o idilă, liderul turc era cunoscut drept un bărbat chipeș, dar acestea au rămas în istorie doar simple zvonuri. Eva, una dintre cele două surori ale tinerei Zsa Zsa, se căsătorea, la Londra, cu secretarul de stat britanic Eric Drimmer, iar soții Belge au fost invitați la marea recepție în capitala engleză. Zsa Zsa ieșea în lume, iar lumea începuse să i se pară prea mică. Folosindu-și pașaportul diplomatic, Zsa Zsa a fugit în Statele Unite (ocolind prin India!!!), o călătorie care a durat cu totul patru luni și la capătul căreia a fost înregistrat primul divorț. Turcul era deja istorie.

Diplomați dominicani, fii de dictatori, playboy mexicani

În 1942 s-a căsătorit cu magnatul Conrad Hilton, proprietarul lanțului internațional de hoteluri, care la vremea aceea avea de trei ori vârsta ei. A fost o nuntă fastuasă, găzduită de Hotelul La Fonda din Santa Fe, New Mexico. Celebrul Nicky Hilton, unul dintre cei mai vânați bărbați în epoca sa, n-a făcut niciodată cine știe ce eforturi să reziste atențiilor cu care îl asaltau necontenit cele mai frumoase și mai strălucitoare dintre femeile lumii. Căsnicia cu Zsa Zsa trebuie s-o fi enervat la culme pe altă “scorpie” seducătoare a vremii, Liz Taylor, care își începuse, la rândul ei, seria de șapte celebre mariaje chiar cu Nicky Hilton. Liz l-a întâlnit la trei ani după ce acesta divorțase de Zsa Zsa, în 1950, dar a rezistat mult mai puțin alături de el. “Un mariaj care a durat, de fapt, doar două săptămâni, cât luna de miere. A devenit imediat dezamăgitor de brutal și nepoliticos”, avea să scrie Liz în cartea de memorii. Posibil ca Nicky să fi fost motivul pentru care cele două foste dive s-au mai înțepat de-a lungul timpului, Zsa Zsa fiind cea care, chiar și la bătrânețe, o înțepa pe Liz catalogând-o drept o femeie neserioasă. Oricum, dragostea nebună dintre Nicky si Zsa Zsa s-a terminat și ea, în interminabile discuții legate de obișnuințele de cheltuire a banilor, care, cum era firesc, au început să o obosească pe Zsa Zsa. Era însărcinată (actrița Francesca Hilton este fiica rezultată din această căsătorie), dar asta nu a împiedicat-o să-l remarce pe actorul George Sanders în “The Moon and Sixpence” și să decidă că acesta va fi următorul ei soț. În 1947, după doar cinci ani de mariaj cu miliardarul Hilton, Zsa Zsa a decis să divorțeze pentru a-și urmări, la propriu, mai recenta descoperire. Sanders era un trofeu râvnit și a reușit să-l întâlnească, așa, ca din întâmplare, la diverse recepții sofisticate în Manhattan. Flirtul a durat doi ani și s-a încheiat la starea civilă, apoi cu o nuntă în Los Angeles.

Zsa Zsa înflorea, iar relația cu Sanders i-a deschis multe drumuri. Fratele lui, Tom Conway, a recomandat-o pentru “Bachelor’s Heaven”, contractele apăreau pe te miri unde, totul se lega, într-o seară de dans la Mocambo l-a întâlnit pe regizorul Mervyn LeRoy, care avea să-i propună un rol în “Lovely to Look At”, apoi pe Russell Birdwell, care avea să-i deschidă calea spre prima pagină a celor mai în vogă reviste ale vremii, Life, Collier’s, Paris Match sau London Picture Post. Câțiva ani fericiți s-au întunecat brusc, o dată cu o presupusă infidelitate a lui Sanders. Geloasă pe o eventuală aventură a lui Sanders cu extravaganta Doris Duke (moștenitoare a unor fabrici de tutun și tocmai de aceeea una dintre cele mai bogate femei din America), Zsa Zsa a declarat public, la Los Angeles, că ar dori să-și ia revanșa cu o relație cu un vestit payboy al vremii, diplomatul dominican Porfirio Rubirosa.

O asemenea declarație nu avea cum să rămână fără urmări, deși mai târziu lucrurile păreau să se fi potrivit ca din întâmplare. În cursul unei vizite pe care Rubirosa o făcea la New York, însoțit de Ramfis Trujillo, fiul dictatorului dominican Rafael Trujillo, s-a întâmplat ca toată lumea să locuiască la Plaza. Porfirio nu-și căpătase degeaba renumele de playboy, era frumos, poate cel interesant bărbat dintr-o generație întreagă. Și poate singurul pe care Zsa Zsa avea să-l iubească cu ceva patimă. Se spune că Rubirosa avea la Plaza o cameră plină cu trandafiri, pe care a părăsit-o, însă, pentru a închiria alta, alături de cea în care locuia seducătoarea Zsa Zsa. S-au întâlnit în lift, tot ca din întâmplare, după ce schimbaseră primele cuvinte pe coridor. Până la prima noapte pe care au petrecut-o împreună n-a fost mult… S-a spus că George Sanders, care aflase, se simțea trădat și disperat și îi trimitea, la miezul nopții, o telegramă disperată soției sale: “I miss you terribly. I love you, I love you, I love you”. Zsa Zsa a fost de neclintit și a continuat întâlnirile cu Rubirosa, deși acesta nu-i promitea prea multe, ba din contră, părea horărât să-și joace cărțile cu ceva mai multă înțelepciune și să se căsătorească cu Barbara Hutton, cea de-a doua în topul celor mai bogate femei americane.

Zsa Zsa suferea și îi făcea reproșuri. În timpul unui scandal pe această temă, presa a scris că Rubirosa ar fi plesnit-o pe Zsa Zsa, incident care a necesitat convocarea de urgență a unei conferințe de presă. “Mă iubește. Rubirosa înseamnă în spaniolă trandafiri roșii. Pentru mine înseamnă ochi negri. Orice bărbat care lovește o femeie o face din pasiune”, avea să spună Zsa Zsa în fața ziariștilor. A continuat să fie îndrăgostită de playboy-ul dominican chiar și în momentul în care acesta și-a anunțat logodna cu Barbara Hutton. Eșecul ei sentimental, care era un delicios subiect de dezbatere în presa vremii, a însemnat pentru Zsa Zsa și un dezastru profesional. A pierdut contractele care o aduceau pe prima pagină a revistelor și a pierdut și un rol important în film.

Ciudat este că, deși Rubirosa s-a căsătorit cu Barbara Hutton, și-a petrecut jumătate din luna de miere cu Zsa Zsa. Din banii pe care proaspăta soție fusese de acord să-i treacă în contul lui, Rubi își cumpărase un avion cu care făcea, practic, naveta între cele două, urmărit de o cohortă de paparazzi, care-l găseau de fiecare dată, în ciuda faptului că-și lua precauții demne de un agent de spionaj. Își rezerva camere la hotel cu nume fals, pornea te miri când și te miri unde, o urmărea pas cu pas pe cea căreia îi frânsese inima. În cele din urmă Barbara s-a săturat să tolereze relația care o secătuia de energie și de bani și o târa în paginile tabloidelor și a cerut divorțul după numai 73 de zile de la căsătorie. Între timp și George Sanders se cam plictisise de aventurile soției sale și a cerut, în sfârșit, divorțul. Următoarea soție a lui Sanders avea să fie Magda, sora Zsa Zsei, cu care și-a oficializat relația doi ani mai târziu. Iubirea dintre Zsa Zsa și Rubirosa avea și ea să se stingă, pentru că lui nu i se permitea mutarea în Statele Unite, dar cei doi nu s-au înstrăinat complet niciodată. Din timp în timp, Rubi îi mai trimitea atenții, cum ar fi un buchet de flori sau un Mercedes Benz. Marele playboy s-a căsătorit cu o actriță franceză care avea numai 19 ani, iar zece ani mai târziu și-a găsit sfârșitul, când Ferrari-ul său s-a zdrobit pe Avenue de la Reine Marguerite, la Paris.

Măritată cu inventatorul păpușii Barbie

Următorul bărbat pe care l-a ales Zsa Zsa a fost milionarul Hal Hayes, dar asta n-a împiedicat-o să accepte și cadourile scumpe oferite cu generozitate de Ramfis Trujillo, fiul dictatorului dominican, pe care-l cunoscuse prin Rubirosa. Era, alături de colegele ei, actrițele Kim Novak și Joan Collins, invitată permament la recepțiile extravagante pe care Ramfis le dădea pe yachtul lui, Angelita, ancorat la Long Beach. Deși părea să se lege o poveste, Zsa Zsa a rupt busc idila, spunând că nu-i permite cariera să pară tâmpită. Și semn că nici nu era, a acceptat în schimb să devină membru cu drept de vot în compania lui Hayes, plus un inel cu un diamant uriaș care avea să demonstreze că intențiile miliardarului erau cât se poate de serioase.

“Caut înțelegerea unui bărbat. E prea mult să-i ceri asta unui miliardar?”, se întreba, mai în glumă, mai în serios, Zsa Zsa. Oricum avea timp să-l găsească pe cel mai înțelegător dintre miliardari și chiar să testeze și răbdarea unor politicieni de prestigiu. A luat de câteva ori cina chiar și cu președintele John F. Kennedy după care, lovitură de teatru, s-a măritat cu Herbert Hutner, președintele companiei newyorkeze “Struthers Wells Corporation”. Avea să divorțeze și de acesta, patru ani mai târziu (iar el și-a refăcut viața cu starleta Juli Reding). Zsa Zsa s-a căsătorit în același an cu petrolistul texan Joshua Cosden. Abia se căsătorise, un bun prilej, deci, să-și amintească de fostul ei soț George Sanders, cu care a început să se vadă iar. L-a vizitat de mai multe ori în Spania, chiar și-a petrecut două săptămâni cu el înainte ca acesta să se sinucidă, în 1972, cu o supradoză. În 1976 Zsa Zsa se mărita din nou, cu Jack Ryan, un alt milionar (inventatorul păpușii Barbie, printre altele!!!), o ceremonie elegantă în apartamentul nupțial de la Caesar Palace din Las Vegas.

Sigur, povestea de dragoste s-a terminat, după un an, cu un divorț, iar divorțul s-a terminat cu o altă lovitură de teatru: Zsa Zsa se căsătorea pe loc cu avocatul care o reprezentase la proces, Michael O`Hara. O căsătorie care a durat vreo cinci ani, dar în cursul căreia diva n-a rezistat tentației și s-a căsătorit pentru o zi cu playboy-ul Mexican Felipe DeAlba. O căsătorie anulată pentru că actrița nu era divorțată. În 1986 l-a întâlnit pe cel care-i este și astăzi alături, prințul von Anhalt, căsătorie care i-a adus titlul de Ducesă de Saxonia.

Puțină liniște

Oare ce-o fi în mintea acestei femei când aventura asta teribilă s-a domolit în albul unei camere de spital? Zsa Zsa Gabor a fost internată în octombrie 2011 într-o stare „foarte instabilă”, la UCLA Medical Center din Los Angeles. Frederic von Anhalt, soţul actriţei, spunând că Zsa Zsa Gabor avea febră şi tensiunea ridicată, hemoragie intestinală, iar un tub prin care era hrănită artificial se blocase şi „totul ieşea afară din stomacul ei”. Actriţa a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru a i se reataşa la stomac acest tub prin care era hrănită artificial.

Zsa Zsa Gabor a avut de îndurat, vreme de câțiva ani, mari probleme de sănătate şi a fost de multe ori spitalizată. Și-a fracturat şoldul după o căzătură din pat, în iulie 2010. În urma unei infecţii, i-a fost amputată, în luna ianuarie a acestui an, o mare parte a piciorului drept, a suportat şi o operaţie de reconstrucţie a articulaţiei şoldului, în iulie 2010. A fost victima unui accident de automobil grav în 2002, în urma căruia a rămas parţial paralizată. A suferit şi un atac cerebral, în 2005. Cu răbdare și poate și cu dragoste, în mod cert cu multă prietenie, prințul Friedrich von Anhalt i-a stat alături, făcând-i timpul de odihnă mai ușor de suportat. Zsa Zsa și atât. O mare legendă.

UPDATE, 6 ianuarie 2015 

Francesca Hilton, fiica actriței și a fondatorului imperiului hotelier Hilton, a murit pe 6 ianuarie 2015, la varsta de 67 de ani, la spitalul Cedar Sinai din Los Angeles, cauza morții fiind un infarct masiv. Zsa Zsa Gabor încă trăiește, are 98 de ani, e bolnavă de demență și nu mai poate vorbi…

UPDATE, 18 decembrie 2016

Zsa Zsa Gabor a murit la vârsta de 99 de ani. Peste mai puțin de două luni ar fi împlinit 100.



Citiţi şi

Nu m-am culcat decât cu bărbații cu care am fost măritată

Nu ştiu nimic despre sex, deoarece am fost măritată tot timpul

Căsnicia – moartea speranței?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,915 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro