Acum aş alege cu totul altfel

Gloria Alexandru

23 February 2016

gloria alexandruAm doi copii. O fetiţă minunată de aproape 6 ani şi un băieţel de aproape 4 ani. I-am programat, pe ceas, aşa cum programezi o vacanţă. Ba chiar ţinând cont și de vacanţa de după naştere. Am avut grija divină alături, care mi-a respectat programarea. A ieşit totul la marele fix. Nu înţelegeam şi-mi părea frustrant să aud alte cunoştinţe care încearcă ani de zile să rămână însărcinate. Nu-mi puteam imagina dezamăgirea lor lună de lună, văzând că totuşi nu s-a întâmplat nimic, deşi s-au iubit ca-n filme. Nu-mi puteam imagina cum reuşesc să treacă peste această neputinţă. Trebuie să fie femei cu adevărat puternice.

Eu n-am fost. Probabil cineva ştia exact cât pot duce. Iar când faci o astfel de programare, o faci inevitabil atunci când casa, maşina şi jobul au fost deja bifate din listele de „Must Do”. Ehei… de-aş fi avut atunci mintea de acum! Facem oricum alegeri grele la vârste nepotrivite, lipsite de experienţă, şi tocmai făcându-le constaţi cât şi unde ai greşit.

mama obosita

Nu programarea a fost problema, ci alegerea de după. Atunci când, după o sarcină uşoară în care am fost la muncă până înainte să nasc, am ales să stau acasă cu copiii doar concediul de sarcină şi lăuzie. 126 zile. Luate toate, cum era firesc, după naştere. În concediul de îngrijire copil n-am intrat, deşi mi-aş fi dorit nespus măcar un an acasă cu omul în miniatură, pentru că indemnizaţia era plafonată la o sumă egală cu rata bancară pe care o aveam. Iar restul resurselor financiare aduse în comunitate nu ne-ar fi acoperit cheltuielile pe care le presupune un bebeluş şi întreţinerea noastră.

N-aş fi crezut niciodată că o bucată de material de două palme poate să coste cât o bluză pentru adulţi. Şi nici că o pereche de pantofiori pentru un an pot să coste cât o pereche de pantofi cu toc numai buni de tocit la serviciu. Şi nici că scutecele se epuizează atât de repede. 🙂

N-am fost o mamă indiferentă, nu mi-am abandonat copiii, nu i-am lăsat 10 ore cu bona sau bunica. Dar am lipsit de acasă în intervalul 9-14.00, zi de lucru, timp în care copilaşii stateau cu bunica. E importantă legătura de famile. Şi e important ca micuţii să-şi facă legăturile afective şi cu bunicii. Veţi spune, ce te plângi? Ai avut parte de doar câteva ore lipsă de acasă şi mai şi veneai să alăptezi o tură când plângeau cei mici? Ai fost o fericită… da. Mai bine spus, o obosită.

Noaptea mă trezeam la alăptat, pentru că aş fi luptat până în pânzele albe să pot măcar atât să le ofer copiilor mei, lovindu-mă de toţi pereţii până în camera lor, pentru că eram de principiul că bebe trebuie să se obişnuiască să doarmă fără mine. Acum constat că obişnuinţa asta de a dormi în camera lor a ţinut cât timp dormeau în ţarc, iar de când au fost mutaţi în patul mare, n-au dormit niciunul neadormiţi de noi. So… it doesn’t work this way. It’s not your way… it’s baby’s way.

Şi ce-au câştigat copiii de pe urma prezenţei mele după job? Au câştigat o mamă obosită, care vorbea întruna la telefon, chiar şi când alăpta şi care continua de acasă munca lăsată la birou. Mai exact? O mamă care nu are răbdare să stea doar să se joace cu ei în orice moment al dezvoltării lor, care, dacă avea o zi proastă la birou, uita să lase acolo amărăciunea, o mamă secătuită de copilărie.

Pentru ce s-o fi gândit cineva să stabilească un concediu de creştere şi îngrijire copil, oare? Nu tocmai pentru ca mama să poată fi liniştită şi să-şi construiască zi de zi relaţia cu copilul ei? Nu pentru a învăţa împreună cu bebe jocurile şi pentru a-i descoperi lumea treptat?

Of, cât mi-aş fi dorit şi eu să n-am grija serviciului şi să mă dedic doar copilului! Mă amăgeam atunci că statul acasă te plafonează, te face să-ţi iei câmpii, să fii rupt de contactul profesional şi să te simţi scos din uz. Asta o susţineau toate celelalte femei care au ales la fel ca mine.

Pe naiba! Acum îmi dau seama că nu m-aş fi plafonat, ci aş fi exploatat la maximum o altă latură a mea. Aceea de mamă, care mă întregeşte. Nu mi-aş fi luat câmpii, pentru că am avut cei mai cuminţi copii, cei mai ascultători. Nu aş fi putut să-i resping şi să mă duc nebună de acasă. Le-aş fi mulţumit zi de zi pentru ceea ce m-ar fi învăţat ei pe mine. Mi-aş fi testat limitele, aşa cum mi le testează ei acum. N-aş fi fost ruptă de contactul profesional total pentru că aş fi continuat să interacţionez cu colegii din domeniu şi aş fi avut acces la net. Aş fi fost recunoscătoare, însă, că nu trebuia să încerc eu primele modificări legislative în domeniu şi s-ar fi creat o practică unitară pe când m-aş fi întors. Nu m-aş fi simţit scoasă din uz, ci mi-aş fi înţeles menirea de mamă. Pentru că nu clienţii îmi vor duce mai departe numele, ci copiii mei prin educaţia primită.

Acum îmi e mie mai greu pentru că lipsesc câteva cărămizi pe care ne-am fi clădit relaţia. Acum mi-e mie mai greu pentru că ritmul meu de lucru e altul, iar nevoia lor de atenţie şi îndrumare e mai stringentă. Acum trebuie să recuperez momentele când mi-aş fi călit răbdarea pentru a fi în tandem. Acum trebuie să fac de două ori mai mult decât dacă aş fi ales să stau măcar un an, dacă nu chiar doi ani, acasă, cu copiii.

Şi dacă ar fi să recomand cuiva acum ce să aleagă, aş spune să aleagă să se bucure la maximum de perioada concediului de maternitate, pentru că e baza relaţiei mamă-copil de mai târziu.

Iar dacă va fi să mai am un copil, mi-aş rezerva fără doar şi poate un timp de pauză de la cotidianul profesional pentru a trăi maternitatea.

Pe Gloria o găsiţi întreagă  aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Dacă ți se pare că este mai bine, poate că o să lăsăm lucrurile așa un timp

Nu-i dați bunicilor, bonelor, în săptămânale și-apoi în internate, ca pe-o povară a tinereții voastre

Nu te iert, mamă…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
41,311 views

Your tuppence

  1. Andreea / 13 December 2016 16:19

    Eu am optat pt doi ani. Ma bucur ca am facut asta, as face la fel, dar sincer dupa un an jumate, da, ma plictisisem. Pana atunci nu stiu cand a trecut timpul. M.am intors la 1a10l dar ultimile 4 luni au fost f plictisitoare. Voiam colectivitate, sa ies in lume, dar sa stau si cu copilul daca se poate. Cand l.am dat la gradinita voiam sa stau iar acasa. :-)) ma durea sufletul ca trebuia sa il las acolo plangand si parca voiam sa abandonez si sa raman acasa. Dar ne.am obisnuit amandoi sa stam impreuna doar doua ore seara, una dimineata si in weekend …

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Ana / 21 September 2016 13:04

    Cu primul copil am facut cam ca tine, adica reintors la servicu dupa 6 luni. Atat de mult am suferit amandoi incat la al doilea copil am decis sa stau acasa 2 ani … apoi definitiv. Cantarind si traind ambele variante consider ca a doua oara am luat cea mai buna decizie!

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply
  3. Mali / 20 September 2016 23:14

    Din fericire, am optat pentru 2 ani. Nu ma plictisesc, n-am luat-o razna si nici nu stiu cand au zburat deja 9 luni … cat despre mogaldeata care imi zambeste in fiecare dimineata … e de nepretuit!

    Frumos articol, dar nu fi asa dura cu tine. Ai facut ce ai crezut ca e bine la vremea respectiva. 🙂

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  4. lizzy t. / 21 April 2016 16:07

    basme. ai facut bine ce AI FACUT. restul sunt speculatii.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 5
    Reply
  5. Madalina Neacsu / 26 February 2016 10:24

    Aici e o poveste opusa http://www.huffingtonpost.com/liz-lewis/i-hated-being-a-stay-at-home-mom_b_8683406.html?te=TheMid
    Nu cred ca poti sti cum ar fi fost viata/relatia cu copiii daca ai fi ales altfel. Nu as fi atat de dura cu alegerile pe care le-ai facut. In timp, perspectiva se schimba, lucrurile la fel. Iar relatia cu copiii se construieste si reconstruieste tot timpul.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 1
    Reply
  6. Diana / 25 February 2016 6:12

    Din păcate, cam acesta este stilul de viață ce ne este impus, un cerc vicios: servici-casa (si fie vorba intre noi, serviciul se continua și acasa pentru ca trebuie sa clarifici anumite lucruri

    Thumb up 4 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro