Îmi propun să trăiesc, nu să consum zile…

15 May 2024

Cristina Andone, poveștile tale se adresează unui public foarte variat. De la cei mai mici cititori, pentru care ai scris seriile educative „Dar Motan”, „Povești din Pădurea Muzicală” și „Școala banilor bine-crescuți”, până la publicul larg, pentru care ai scris romanul „Plec”, pe care am avut bucuria să-l citesc și să-l recenzez, precum și eseuri în mai multe volume colective, despre care te voi ruga pe parcursul acestui interviu să-mi vorbești mai pe larg. Dar până atunci, aș vrea să încep cu… începutul:

Cine ești când nu scrii?

Sunt un om în căutarea poveștilor. Când nu e vorba despre poveștile dintr-o carte, este despre a trăi fiecare zi ca pe o poveste, nu ca pe o notă de subsol care se cere expediată rapid. Îmi propun să trăiesc, nu să consum zile. Povestea are rolul de a ne vindeca de timp: de teama de neant, de teama de uitare și de non-sens. Povestea ne promite un sens și ne cuprinde în neuitare. De aceea, caut momente de poveste. Caut oameni de poveste.

Dacă ar fi să-mi trec în revistă rolurile, în afara celui de scriitor, sunt trainer de creativitate, activist în educație și ronțăitor de mere. Fac mult voluntariat: mai bine de un sfert din timpul meu. Țin ateliere de carte și de imaginație în sate și orașe, în iaurtării, librării, castele părăsite, pe trotuar.

Dincolo de toate acestea, de douăzeci de ani, sunt mama. Mi-am dorit foarte mult să am copii. Mi-a plăcut să mă joc cu ei, să le citesc, să-i cresc. Dacă ar fi să-mi trec talentele într-o ierarhie, ordinea ar fi așa: să fiu mamă, să visez, să ajut, să mă joc, să creez.

De când ai simțit imboldul de a scrie, imbold ce, cu timpul, a trecut de granițele pasiunii, devenind – și aici te rog să mă corectezi dacă greșesc – unul dintre stâlpii de bază ai evoluției tale personale și profesionale?

Într-adevăr, acum sunt mai ales scriitor. Alături de antrenor de creativitate și inovație pentru companii. Și de voluntar în programe de educație. Cum am ajuns să scriu? Printr-un dublu divorț.

Am plecat din publicitate și m-am îndreptat spre antreprenoriat creativ. Am divorțat și am început să caut răspunsuri despre mine, ca om, ca femeie, ca mamă. Am petrecut o vară la Harvad pentru a învăța scriere creativă: mi-am spus că scrisul îmi vă fi terapie. N-am avut dreptate: a fost mult mai mult. Nu m-am așteptat să-mi descopăr astfel vocația, acel drum unde fiecare pas contează. Un drum pe care sunt obosită deseori, dar nu cu măcinarea aceea măruntă a nervilor pe care o ai când nu ești pe calea ta.

Acum 15 ani, am închis două uși. Și am deschis toate ferestrele către poveste. Am spus ”fereastră” pentru că în poveste nu pășești, ci îți iei zborul.

Cum vezi piață de carte din Romania? Ți-a fost greu să ajungi la cititorii tai?

E o piață în formare. La fel ca economia țării noastre. Ceea ce înseamnă că avem foarte mult potențial, dar că, desigur, e nevoie de mult mai mult efort la fiecare pas pentru că nu operăm într-un sistem așezat, în care fiecare piesă este la locul său: comunitățile de lectură, canalele de promovare, critica de întâmpinare, distribuția etc. Dar sunt optimistă!

Nu am simțit că mi-a fost greu să ajung la cititori. Îmi pare rău că nu am mai mult timp pentru a fi și mai aproape de ei. De anul viitor, când mezinul meu vă pleca la facultate, voi dubla numărul atelierelor de carte și voi merge mai mult în țară. Îmi place să străbat sate și orașe, în fiecare an mă văd cu măcar 20.000 de copii. Mă consider, în esență, un scriitor- călător.

Care este relația ta cu editurile?

Am publicat la trei mari edituri: Adevărul, Nemira și Univers. De câteva luni, am demarat proiectul editorial Povestia, alături de câțiva prieteni pasionați de carte. Dar acesta este un proiect de nișă, care promovează cu deosebire conceptul de ”carte caldă”: adică acele cărți care pot fi cumpărate doar ”la cald”, într-o experiență directă, fie atelier de lectură, fie atelier de ilustrație. Aici trebuie să-i mulțumesc lui Alexandru Tudor Olteanu pentru concept, poziționare și mai ales pentru imbold. Proiectul i se datorează într-o proporție covârșitoare, atât ca idee cât și ca derulare.

Am avut mereu o relație foarte bună cu fiecare editură în parte. La Nemira am primit o promovare foarte creativă și o deschidere pentru susținerea turneelor de carte în țară. Ana Nicolau este un profesionist desăvârșit și un om fair-play, cu un bun instinct legat de ce funcționează și ce nu. Pe de altă parte, editura Univers este un brand de prestigiu, cu o prezență foarte bună în on-line și cu o redactare extrem de pertinentă. Aici, Sergiu și Diana Crupenschi fac minuni cu echipa lor ( iar Diana, în treacăt spus, face minuni cu al său boef bourguignon pe care copiii mei îl adoră).

Pot spune că, în cei 13 ani de când public, mi-am făcut prieteni adevărați în lumea cărților. Mă bazez pe ei. Și îi respect pentru efortul lor de a se lupta nu neapărat cu morile de vânt ci… cu morile de hârtie. Oamenii aceștia pun în mișcare un sistem destul de fragil, cel al cărții, și se luptă să facă loc, pe cât posibil, literaturii românești. Am învățat foarte mult de la ei și le sunt recunoscătoare pentru sprijinul lor. O dovadă, dincolo de emoție, că am lucrat bine cu editurile în acești 13 ani? 200.000 de exemplare vândute în total, din cele 29 de cărți pe care le-am scris până acum.

Cum a luat naștere fiecare dintre cărțile/seriile scrise?

De obicei, dintr-o limită. Sau dintr-o credință limitativă. Avem prejudecata că muzica clasică este greu abordabilă, eventual plictisitoare și revolută? Am scris colecția Povești din Pădurea Muzicală, un fel de ghid de supraviețuire în muzica clasică, prin poveste. Exista prejudecata că istoria a fost scrisă de femei? Am creat, alături de alte 4 colege, antologia Nesupusele, cu 100 de femei din Romania, absolut remarcabile. Exista prejudecata că este burghez să vorbești despre bani? Am scris seria Școala banilor bine-crescuți, devenită best seller la Univers, de educație financiară prin poveste. Nu știm mai nimic despre copiii de la sate, despre visurile și temerile lor? Am scris seria Cartea Bunătății – cu povești inspirate de lumea satelor, după stagii de cercetare pe teren în Ardeal, Moldova, Dobrogea. Toamna aceasta urmează Oltenia.

În seria Dar Motan limita a fost personală: mă tem de pisici. Iar în cazul romanului Plec, e vorba din nou de o limită proprie: mă tem de despărțiri, îmi este foarte greu să las în urmă un om sau o felie de viață.

De ce un volum colectiv? Avantaje? Dezavantaje?

Am contribuit la trei volume colective, toate apărute la editura Univers: Cum e să fii fată și Nesupusele (volumele 1 și 2). Mi-a plăcut mult să văd o carte ca o orchestră, cu mai multe instrumente, mai multe perspective. Un alt avantaj, dincolo de timpul redus de creație, este complicitatea aceea bună de a scrie împreună o carte. Ar mai fi oglindirea: ai acces la perspectiva celuilalt asupra textului tău și asta înainte de a trimite cartea în lume. Că dezavantaje? Toate de mai sus :).

Daca ar fi s-o iei de la capăt, ai urma același drum? Care sunt greșelile pe care nu le-ai mai face?

Da. Mi-ar fi plăcut să pornesc pe drumul scrisului mai devreme. Dar pentru asta, ar fi trebuit să existe ”Joblandia”:). Dacă în liceu m-aș fi întâlnit cu un scriitor, dacă aș fi vizitat o editură, dacă aș fi înțeles ce înseamnă profesia de scriitor, dincolo de romantisme, aș fi început mult mai devreme. Nu aș șterge însă experiențele profesionale pe care le-am avut. Mi s-au părut semnificativi anii din publicitate, cu ascensiunea de la poziția de junior la cea de director executiv al celei mai mari agenții de publicitate din România. Acestei lumi i se datorează Plec. Roman cu publicitari, măgar și umbre.

Ce greșeli aș evita? Niciuna. Cine nu greșește nu crește, crede pisica Mitanta din Dar Motan greșește. Sunt de acord cu ea. Un bun scriitor trebuie să fie mai întâi un foarte bun… greșitor.

Ce sfat ți-ai da ție, celei de dinaintea publicării primei cărți?

Nu te opri! Scrie în fiecare zi!

Cum iți promovezi cărțile? E suficienta doar promovarea făcută de către edituri sau e nevoie ca autorul să se implice și el activ, online și offline?

E nevoie de un tandem care să funcționeze aproape organic: editură și autor. Și de un mix on-line, off-line. După ce ne-am bucurat de ascensiunea vânzărilor în on-line, cred că de acum esențiale vor fi evenimentele. Cred mult în conceptul de carte caldă. Chiar dacă este un concept de nișă și mai puțin ofertant la nivel de volume. Cu ascensiunea AI, avem nevoie să reducem tot mai mult distanța dintre scriitorul-om și cititorii săi. Cred că scriitorul viitorului va reveni la funcțiunea sa primară, atât de umană, de povestitor și…de șaman al comunității. Vindecător de temeri, dătător de sens și de speranță. Antrenor de imaginație. Nu va fi puțin lucru.

Daca ai fi putut alege, care ar fi fost limba ta nativă în care ți-ar fi plăcut să-ți scrii cărțile? E important că acestea să fie traduse într-o limbă de circulație internațională?

Îmi place nespus de mult limba mea. Are nuanțe, mai ales de umor neaoș, inimitabile. Mi-ar fi plăcut să știu nativ franceza, dar nu aș renunța niciodată la română.

Cred că orice carte are mai multe vieți: una în spațiul în care a fost creată, în limba în care a fost gândită și simțită. Și mai mai multe vieți prin traducere în alte spatii culturale. Desigur că orice scriitor își dorește cât mai multe vieți pentru cartea sa. Dar important este ca ”viață de acasă” a cărții să fie valoroasă.

Consideri că există o anumită prejudecată a publicului românesc față de scriitorii contemporani români?

Da. Din fericire în recesiune. Vedem o creștere a dezirabilității pentru literatura contemporană română, cel puțin în ultimii 10 ani. Aici efortul echipei Polirom, al echipei FILIT și, în particular, al lui BAS s-a dovedit roditor. A creat un trend. Există deja colecții de literatură contemporană română în cadrul fiecărei edituri semnificative. Sunt evenimente de carte cu săli pline: am fost recent la lansarea ultimului roman al Ioanei Baldea Constantinescu la Teatrul Național București, cu un public absolut efervescent. Festivalul de Literatură de la Iași, în mod special, a pus România pe harta festivalurilor semnificative: acolo merg în fiecare an scriitori români și se întâlnesc cu colegi ai lor, dintre care unii sunt premiați cu Booker sau Nobel. E un moment bun să fii scriitor în România.

Dincolo de scris, care sunt proiectele de voluntariat în care te implici anul acesta?

Ca noutate, ar fi Joblandia. E proiectul HR Club pe care l-am văzut crescând din 2023, de la faza de idee, strategie și branding la implementare. Despre ce este vorba? Foarte simplu: în Săptămână Verde sau în Săptămână Altfel, diriginții pot duce câte o clasă de liceeni într-o vizită semnificativă într-o companie din farma, auto, banking, beauty, gaming, industria alimentară etc. ”Vizita semnificativă” înseamnă nu doar un tur ghidat, ci experiențe tip treasure hunt, întâlniri cu tineri absolvenți care lucrează în acel domeniu, sfaturi de carieră de la manageri. Ideal ar fi ca într-o săptămână să existe, pentru fiecare grupă de liceeni, un mix de vizite, din industrii cât mai diverse. Ține de fiecare profesor să creeze acest meniu, prin programare pe platforma Joblandia.

La mijlocul lunii mai, încep înscrierile pentru alte 50 de licee din toată țara care vor să beneficieze, gratuit, de programul Joblandia. Termenul de înscriere în platforma Joblandia va fi 15 iunie. Implicarea mea în Joblandia, dincolo de faptul că am creat numele și am contribuit la strategia de comunicare, este foarte concretă: întâlniri cu liceenii din Iași, Timișoara, Tg Frumos și București în ateliere despre profesia de scriitor-călător. Urmează ateliere la Cluj, Brașov, Constanța și Craiova.

Care este viziunea ta vizavi de femeie și putere? Te consideri feministă?

Mă consider feminină și luptătoare. Dacă din această combinație ne iese feminismul, atunci fie! Altfel, încerc să deconstruiesc în fiecare zi modul de gândire în ”-ism”, orice ar fi acesta: anarhism, neaoșism, machoism, feminism etc. Mai puține -isme, mai puțină segregare ideologică, mai multă libertate. Mai multă viață. Acesta este crezul meu. Pentru că orice ”ism” usucă viața și o strâmbă într-o anume direcție, până la urmă, artificială.

Am scris antologia Nesupusele, alături de alte patru colege de Basm, din această nevoie: să venim cu modele de libertate, de curaj și de independență la feminin. Sunt Nesupusele feministe? Citiți și veți descoperi!



Citiţi şi

La răscruce de Medeleni

“Ești frumoasă, deci ești proastă”

Iubiri de sâmbătă până-ntr-o duminică viitoare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro