Am înţeles sau n-am înţeles?

Oana Rădeanu

29 December 2013

Oana Rădeanu18:12, într-o joi. Stau incomod pe un scaun, în microbuzul care ne duce din Pipera, rondul OMV, la metroul Pipera. Lângă mine, Dana, colega mea de la Planning, vorbeşte la telefon despre producţie, deşi programul s-a terminat de ceva vreme…

Şi pentru o fracţiune de secundă mă gândesc că pe cât de repede vor trece cele 3 minute până la plecarea microbuzului, la fel de repede va trece şi viaţa…

Cred că e perioada mea de bilanţ anual – când afară este “recele” ăla specific de iarnă à la Bărăgan (deşi suntem la Bucureşti) şi când sentimentul că mai îmbătrânesc puţin mă apasă mai mult decât în restul anului… stare accentuată şi info-urile de pe Facebook despre câţi ani s-au scurs de când au murit Anca Parghel, Alexandre Dumas, Mozart …

Anul ăsta a fost mai bun parcă decât celălalt, continuă introspecţia, dar la fel greu… pentru fiecare mică reuşită, luptă, luptă şi iar luptă. Nu pentru că eu o duc mai greu decât alţii, ci pentru că, după părerea celor din jurul meu, aleg să complic totul…

Oare ce rămâne în urma noastră? După ce noi nu mai suntem? Amintirile celor care vin la pomană şi între două lacrimi şi o ţuică zic “era om cumsecade, săracul”? Crucea la care copiii şi, cu mult noroc, nepoţii vin să aprindă grăbiţi o lumânare de Paşte, o scurtă haltă în drum spre discotecă?

Dacă m-am născut ca să fiu doar un indicator demografic, şi nu Mircea Eliade, Audrey Hepburn sau Roger Waters, cum mă împac eu în sinea mea cu obsesia de a fi ţinută minte pentru ceva semnificativ, de a fi lăsat în urmă ceva înălţător pentru oameni? Ţinându-mi predici în cap despre cât valorez pentru familia, prietenii şi colegii mei? Nu merge, am încercat iar şi iar. Cred că sufăr de o formă ciudată de orgoliu, trufie, aroganţă sau cum s-o numi asta…

Nu vreau să îmi fie ţinut minte numele şi atât (ar fi simplu, o apariţie cu ceva “senzaţional” de stupid prin vreo gazetă de can-can şi mi-aş afla o scurtă şi vulgară notorietate). Vreau să simt că am făcut ceva cu viaţa mea pentru ceilalţi, ceva care să îi inspire, să îi ajute, să îi consoleze, să îi dispere… orice, numai să îi facă pe ceilalţi să îşi amintească că sunt oameni… că viaţa trece într-o clipă şi că, oricât ne-am dori, nu se poate să fie ca în zicala aia cu “dă-mi Doamne la 20 mintea de la 40″…

Dacă nu ne ţine minte cu adevărat nimeni, dacă nu luăm nimic cu noi pe lumea cealaltă, de unde masochismul ăsta de a ne strădui, de unde aroganţa de a ne închipui că însemnăm ceva deosebit, de unde forţa de a ne îngropa copiii, de unde imaginaţia care ne transpune în Capela Sixtină când nu mâncăm decât pâine cu ceai din coji de nuci, de unde amăgirea că într-o zi vom fi cu adevărat fericiţi?

Auguste Rodin

Îmi cam dă cu minus la întrebările astea…

Sau poate că am un răspuns: din infinita, miraculoasa şi inexplicabila natură unică a fiecărui individ. Când pregătesc găluşte, consistenţa lor nu îmi iese niciodată la fel, deşi folosesc aceeaşi tehnică, aceleaşi ingrediente şi aceleaşi cantităţi. Îmi închipui că aşa a plămădit şi Creatorul oamenii şi la fiecare dintre ei a ieşit ceva special faţă de cel dinainte. Asta sau poate nu ştiu eu să fac găluşte.

Oamenii sunt semnificativi prin viaţa lor, pentru că se las inspiraţi de ceva: fie de lucruri negre – vezi criminalii în serie, fie de lucruri aparent imposibile – vezi povestea dragei Temple Grandin, fie de supravieţuire – vezi forţa celor din lagărele naziste, fie de o vocaţie mai presus de natura uneori egoistă a omului – Maica Tereza, de o pasiune mai presus de preferinţele lor din dormitor şi de consecinţele acestora – vezi Freddie Mercury. Şi exemplele continuă. Alăturarea acestor exemple nu îi dezonorează câtuşi de puţin pe unii sau pe alţii, este doar o înşiruire de exemple care îmi vin acum în minte…

Pentru cei ce nu figurează în galeria recunoaşterii internaţionale, pentru noi, oamenii de rând, există, la fel, ceva ce ne inspiră.

Când nu mai poţi să vezi bine din cauza plânsului, când ţi se pare că lumea s-a terminat, când nemernicul ăla de soare răsare din nou, parcă în ciuda ta, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, când te rogi, implori, cerşeşti ajutor, când te urăşti pentru că eşti slab sau crud, întotdeauna, combinaţia asta de moştenire genetică, educaţie, mediu, caracter, experienţe trecute, predispoziţii face un clic, undeva în capul tău.

Clicul poate fi declanşat de lucruri cu adevărat dure sau de aparente banalităţi. Clicul durează o fracţiune de secundă, însă este suficient pentru a te face să continui, să te încrâncenezi să mergi mai departe. Să îţi făureşti în continuare vise, să ignori nepăsarea celorlaţi, să sfidezi părerile preconcepute, să nu te opreşti NICIODATĂ!

Vei fi ţinut minte de apropiaţi sau de lumea întreagă pentru că, oricât de greu a fost, ţi-ai ţinut capul sus şi ai ieşit din cele mai ale dracului situaţii… pentru că “you are one of a kind”…

Atâta timp cât cei din jurul tău te ţin minte, nu vei fi murit niciodată. Lupta pentru viaţă se dă în cele mai felurite metode şi “scapă cine poate”, cum poate, cu ce mijloace are la îndemână. Fie că sunt oamenii sau alte lucruri care te ajută – muzică, sex, literatură, sport, social media, reverie, este important să îţi găseşti pârghiile care te ajută şi te vor ajuta să supravieţuieşti pentru a putea fi ţinut minte.

Cel mai frumos epitaf pe care ţi l-ar putea închina cei care te cunosc, în gând, ar fi, poate, acesta:

“Aici se odihneşte un alergător de cursă lungă care, în maratonul spre destinaţia de dincolo, ne-a atins pe toţi pentru o secundă, făcându-ne să rămânem încremeneţi de uimire, vâzându-i deteminarea de a nu se lăsa bătut. Un om care a trăit frumos.”



Citiţi şi

Georgia

Dăruiţi şi veţi fi răsplătiţi!

Câte zile mai încap într-un om?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,893 views

Your tuppence

  1. azerty63 / 14 January 2014 13:48

    … in fuga ta, m-ai atins …

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro