Alex Rotaru, singurul regizor român de la Hollywood

Andreea Petrescu

28 May 2013

Mereu ne plângem că nu avem modele. Avem. Chiar dacă nu dăm nas în nas cu ei toată ziua. Sunt români care și-au descoperit pasiuni acasă, dar și-au găsit rostul departe de ea. Alex Rotaru, fiul actriţei Maria Rotaru şi al dramaturgului Eugen Rotaru, este azi în elita documentariştilor. Atât de bun, încât filmele lui sunt în programa universitară a facultăţilor de artă cinematografică de peste Ocean, și atât de bun, încât a fost numit ambasador cultural al Statelor Unite. 

Ce români admiră Alex? Iată-i, în speranța că ni-i vom reaminti și noi citându-i preferințele: “Pe Jean Negulesco, Edward G. Robinson (născut Emanuel Goldenberg), I.A.L. Diamond (născut Itec Dominici în Ungheni, scenaristul de geniu al lui Billy Wilder) şi Petru Popescu îi menţionez în primul rând pentru că au reuşit două lucruri la care şi eu lucrez zi de zi – creaţia literară şi cinematografică de prim rang, în limba engleză, la Hollywood. Ascult cu mare plăcere muzica lui Enescu. Sunt foarte atras de semnificaţiile operei lui Brâncuşi. Găsesc un nesfârşit prilej de umor şi revoltă în rândurile lui Eugen Ionesco, şi mai recent în textele lui Matei Vişniec. Admir talentul de artist al scenei şi de antreprenor cultural al lui Marcel Iureş. Sunt mândru de realizările tatălui meu, Eugen Rotaru, în domeniul dramaturgiei de teatru muzical original românesc, şi de marii muzicieni români care umplu scenele şi sălile lumii, de la soprana Angela Gheorghiu la violonista Irina Mureşanu. Îl citesc cu uimire de fiecare dată pe Eliade – un filozof esenţial pentru înţelegerea religiilor, şi un prozator enigmatic, plin de mister. Am absorbit cu religiozitate în adolescenţă vorbele lui Caragiale (senior şi junior), Eminescu, Voiculescu şi Sebastian… Ar mai fi mulţi, şi multe – să nu uităm de marii oameni de ştiinţă români, şi de numeroasele realizări recente ale cinematografiei române la cunoscute festivaluri de film, şi să sperăm că vor putea fi considerate curând emblematice – şi îl admir bineînţeles, pe maestrul Sergiu Celibidache, a cărui înţelepciune este egalată numai de extazul muzical pe care l-a dăruit lumii”.

Aici găsiți restul interviului cu Alex, un om dintr-o bucată, cu păreri și crezuri care l-au dus acolo unde este astăzi.



Citiţi şi

Emoție și nostalgie în „OCTAV”, lung-metrajul regizorului Serge Ioan Celebidachi

Vladimir Cosma a compus muzica din „Octav” 

Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc  – cei mai buni prieteni în filmul „Octav”


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,063 views

Your tuppence

  1. Am înţeles sau n-am înţeles? – Life Bites | Catchy / 29 December 2013 19:50

    […] sunt semnificativi prin viaţa lor, pentru că se las inspiraţi de ceva: fie de lucruri negre – vezi criminalii în […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Rețete de agăţat pe Facebook, garantate | Catchy / 28 May 2013 17:09

    […] iar compozitorul Julio Cesar Sanders a fost unul dintre cele mai bune instrumente folosite de El… Carlos Gardel a fost – la rândul său – o săgeată tocită de un Cupidon creol pe inimile a miliarde de […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro