Ce am învățat de la cea mai frumoasă femeie

Andrei Crăciun

25 May 2014

Andrei CrăciunȘi ea a fost, și – slavă tuturor zeilor! – încă mai este cea mai frumoasă femeie din lume. Am avut cândva – au trecut șapte anotimpuri de atunci! – șansa să o întâlnesc și să o ascult. M-a uluit nu grația ei, îmi era cunoscută fragilitatea din poeziile sale, timpul acela al clepsidrei care poate fi timp doar în cădere. M-a uluit inteligența sa ascuțită. Mi-a plăcut cum nu s-a cufundat, deși avea tot dreptul, într-o atotputernică tăcere. Dimpotrivă, mi-a vorbit deschis, amplu. Nimic din ce era actual nu îi era poetei străin. Vedea tot și înțelegea tot, chiar dacă putea accepta senin tot mai puține din cele ce ni se întâmplă.

De la ea am învățat că trăim într-un tur de magie neagră, și tot de la ea am învățat că astăzi, deși ni s-a promis libertatea, libertatea ne este ascunsă, fiind diluată într-o falsă libertate. Libertatea falsă, în care fiecare poate spune orice, este doar o teribilă iluzie care ascunde cumplite adevăruri. Poeta, după cum constatați, privește adânc în inima lucrurilor. Cum rezistă, așadar, celor care ne cotropesc?, am întrebat-o gazetărește. Mi-a răspuns că s-a luptat toată viața să nu-și piardă naivitatea. Continuă să se amăgească, să creadă în bunătate, în dragoste și în frumos. Acesta este, la rigoare, soarta excepțională pe care trebuie să o îndure toți poeții. Această luptă donquijotescă de a rămâne ea însăși, de a rămâne fundamental liberă mi-a făcut-o cel mai drag dintre oameni care mi-au trecut prin fața reportofonului. Tot de la ea am învățat și curajul de a judeca, dar și de a ierta, precum și importanța tuturor rădăcinilor – rădăcinile copacilor, rădăcinile lucrurilor, rădăcinile ideilor, rădăcinile vieții noastre în care, cu dreptate, poeta vede destine. Nu suntem întâmplări – cam așa mi-a spus poeta, iar eu am crezut-o.

ana blandiana

De la ea am învățat și cât prețuiește, de fapt, memoria și cât pierdem de fiecare dată când uităm să ne uităm la viață printr-o lentilă lirică. Mi-a povestit despre anii pe care i-a dăruit României neașteptând nimic la schimb. Și tot de la ea am aflat cel mai frumos titlu care i s-a dat vreodată unei cărți – “Sertarul cu aplauze”. E al ei.

Citându-l pe Lech Walesa, poeta mi-a mai spus și această înfiorătoare axiomă – de libertate, răul profită întotdeauna mai mult decât binele. Ce putem face, atunci?, am îndrăznit. Ea mi-a oferit una dintre acele priviri năucitoare care ascund de când lumea un mister nerezolvabil și m-a poftit să nu încetăm să sperăm. Cam pe atunci am început să mă gândesc la primul cuvânt din prima mea carte importantă. Cam pe atunci am ales cuvântul “Baricadele”.

Și tot de la ea am învățat că după ce depășești și starea de revoltă și starea de dezgust, la care predispune existența în acest pol al firii, tot ce îți rămâne sunt cuvintele. De la Ana Blandiana am învățat tot ce știu mai bun – să am grijă de cuvintele mele.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Către un tătic bătăuş

De ce nu trebuie să căutăm obsesiv fericirea

Bun! Și acum, ce fac? Păi, ce să fac?! Mă bucur de viață!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,272 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro