Între “trebuie să te uit” şi “nu pot să te uit”

Oana Rădeanu

10 March 2015

Oana RădeanuUitarea este parte din noi. Ne ajută să facem loc pentru noi trăiri şi să ne scuturăm de tot ce s-a perisat înlăluntrul nostru. Uităm adesea tot ce ne propunem cu adevărat, dar şi lucruri pe care le-am vrea păstrate pentru totdeauna. Uitarea viului iubirii este, însă, cu totul altceva. Când îţi propui înadins să uiţi tot ce ţi-a adus o iubire despre care poţi să juri că a fost “cea mare”, te vei trezi făcând exact opusul. Căci exerciţiul acesta funcţionează pe principiul “erau atât de multe lucruri care nu îmi plăceau la ea”. Şi, pentru că inima nu dă crezare minţii, va trebui să retrăieşti acele lucruri prin ochiul amintirilor, ca să le poţi îngropa astfel pentru totdeauna.

Vei vrea să te convingi pe tine că nu puteai suporta trăsnetul care te lovea în week-end, când ploaia de vorbe aruncate aiurea nu fusese prevestită de absolut nimic din frumosul zilelor anterioare. Şi tot ce vei reuşi va fi să zâmbeşti în colţul gurii, gândindu-te că nimeni nu ţi-a scris vreodată cu atâta haos şi viaţă. Vei dori cu toată fiinţa să îţi aminteşti cât de mult te enervau insistenţele ei de a vă vedea exact în seara aia, când tu aveai deja planuri făcute cu o săptămână înainte, că doar mai trebuia şi să te vezi cu prietenii, să mergi la cumpărături sau să fii lăsat pur şi simplu să cânţi la chitară, singur cuc. Şi atunci te vei surprinde simţind din nou, cu pulsul mărit, gustul muşcat şi plin al primului sărut al întâlnirii la care acceptai să mergi, reconfigurându-ţi toate planurile. Îţi vei propune să o urăşti pentru că nu ai fost cel mai bun din viaţa ei şi apoi vei auzi în cap toate vorbele de încurajare şi de încredere, vorbe care te-au făcut să umbli azi cu umerii drepţi, fie pe stradă, la serviciu sau la cafelele la care îţi cauţi viitoarea. Îţi vei derula în minte tot filmul replicilor şi gesturilor ei când îţi cerea să fugiţi la capătul Pământului, deşi exact asta a spus la început că nu îţi va cere. Şi vrei să îi urli că nu poţi face asta, că nu poţi trăi având pe conştiinţă că i-ai distrus viaţa de atunci. În schimb vei auzi în urechi zgomotul farfuriilor sparte ce ar fi zburat în bucătăria voastră mică şi cochetă, în zilele în care năbădăile iubirii ar fi fost la cârmă.

iubire

Te vei preface uşurat acum că ai scăpat de povara dimineţilor în care nu îţi vorbea sau îţi dărâma moralul pentru toată ziua cu porţiile ei reci de întrebări, căutări şi eterne nemulţumiri. Însă undeva în spatele urechii vei reasculta discuţiile voastre despre tot şi toate, despre viaţă şi reuşită, despre traume din trecut şi temeri pentru viitor, despre ce înseamnă să fii om şi despre cum tu vei face orice ca să fii fericit. Vei schimba postul când vei auzi melodia aia tâmpită de la Ed Sheeran, care te scoate din minţi pentru că o bănuieşti a unui altuia, al ei. Şi vei nimeri fix la piesa aia a voastră de pe CD-ul pe care i l-ai dăruit când ai aşteptat-o o zi întreagă pentru prima noapte împreună.

Îţi vei forţa mintea să rostească răspicat, ca în faţa unui tribunal, toate vorbele prin care îţi promitea că de data asta va fi altfel, că nu va mai vrea să te trimită la dracu’, doar pentru că lucrurile nu sunt aşa cum le vrea ea, când le vrea ea. Şi mintea, trădătoare nemernică, îţi va proiecta, pe cât de răspicat ai cerut, toate zâmbetele cât o mie de înţelesuri pe care, pe furiş, în goană sau în extaz, ţi le dăruia doar ţie. Vei încerca din răsputeri să îţi aminteşti cât de mizerabil de neom te-ai simţit când ai bănuit-o că s-a îndepărtat, aşa cum îi cerusei, că ai scăpat în sfârşit de chinul la care te supunea prezenţa ei. Şi închizând ochii, nu vei putea decât să îi vezi privirea care trecea dincolo de irisul şi sufletul tău, privire ce strălucea până şi în bezna camerei voastre “de iubire”.

Cu pasiune vei îmbrăţişa şi iubi alte femei, spunându-ţi mereu că doar aşa îi vei uita parfumul cărnii. Şi parfumul acela se va disipa puţin câte puţin, cu fiecare nouă cucerire, cu fiecare noapte alături de aceeaşi sau de altă femeie. Şi totuşi, în nopţile cele mai intense, ochii şi vocea ei vor fi cele pe care le vei simţi şi auzi, sfâşiindu-ţi carnea de dor.

Şi atunci? Ce e de făcut? Cum uiţi? Dacă tot chinul ăsta e inutil, cum mergi mai departe? Cum scapi de amintirea ei, a ta, a voastră împreună, odată pentru totdeauna? Cum îngropi un vis trăit cu viteza luminii, un vis în care “doar iubirea” nu a fost de ajuns? Cum respiri, te mişti, te porţi ca un om întreg, dacă nici prin această uitare programată nu reuşeşti să o iei de la capăt? Dragul meu prieten, dacă aş şti, ţi-aş spune. Dacă aş putea eu să scap de toate amintirile mele cu tine, aş alerga să îţi povestesc cu vioiciune despre reţeta miraculoasă care m-a făcut să fiu iar om. Dacă aş şti cum să îmi redau mie libertatea, cu dragă inima ţi-aş reda-o şi ţie. Însă nici eu nu ştiu, nu pot… Şi eu sunt prinsă tot acolo, între două stânci care par să îmi strângă sufletul din ce în ce mai tare – între “trebuie să te uit” şi “nu pot să te uit”.

Pe Oana o găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Rămâi cu mă-ta!” Asta meriți!

Vreau să nu mai fii o bestie. Poți?

Iubesc un bărbat însurat, bolnav de cancer

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
16,935 views

Your tuppence

  1. Maria T / 29 March 2015 12:44

    Da! Tot intre doua stanci sunt si eu. Ti-am devorat cuvintele. Le-am simtit pe suflet. Sunt constienta ca trebuie sa uit, este absolut necesar, dar nu pot… Stiu, solutii miraculoase nu sunt. Poate doar timpul sa rezolve parte din acest “trebuie” care a devenit laitmotivul vietii mele actuale.

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  2. EMILIA / 17 March 2015 16:27

    Am gasit tot azi pe Catchy:
    “Don’t cry because it’s over, smile because it happened.” Dr. Seuss
    Nu plânge că s-a terminat, zâmbeşte că a fost posibil!

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  3. Bookish Style / 11 March 2015 11:56

    Nu cred ca uiti cu adevarat niciodata. Raman insa in trecut gandurile, sentimentele si cu timpul te detasezi de ele.
    http://www.bookishstyle.ro/

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Radu / 10 March 2015 18:47

    Fara sa exagerez, mi se pare destinul tragic pe care unii il avem. Poate asta este cea mai crunta dilema a fiintei. Si da, cel putin pentru o analiza sociologica, merita sa stim cum? Cum facem? Soltiile sunt de gasit, toate au sens, logica, ratiune. Dar dincolo de ele, se aude un teribil… “nu pot”.

    Thumb up 6 Thumb down 1
    Reply
  5. ralu / 10 March 2015 18:27

    Am zambit si mi au dat si lacrimile citind articolul. Nu trebuie sa uiti, iubirea e viata si printre zambete si lacrimi, e un dar sa traiesti iubind; opusul este sufletul impietrit si mort care nu rade si nu plange si nu exista. Sa ne bucuram deci de prezenta iubirii in inimile noastre, in toate formele sale. Foarte frumos scris.

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro