De vreo lună încoace am început un demers altfel. Efectul zâmbetului asupra oamenilor, including me.☺ ÃŽn troleu, metrou sau pe stradă, un zâmbet senin către cei din jurul meu, necunoscuÅ£i într-o lume atât de “comună”. Unii privesc în altă parte. AlÅ£ii îmi răspund cu o privire indiferentă sau mânioasă. De la alÅ£ii primesc o privire deranjată de invadarea moţăielii din mijloacele de transport în comun sau a grijilor de tot felul care îi frământă. AlÅ£i oameni încep să se foiască pe locurile lor ca ÅŸi cum s-ar aÅŸtepta să le cer sau să le vând ceva. Oameni diferiÅ£i, cu stiluri de viaţă normale sau mai puÅ£in, de vârste ÅŸi sexe diferite, din medii ÅŸi cu experienÅ£e de tot felul, cu aÅŸteptări fanteziste sau dozate de realism. Zâmbetul meu nu este unul forÅ£at, ci cel mai senin zâmbet pe care îl am, căci mă gândesc la lucruri frumoase, persoane dragi sau la imensele resurse ale vieÅ£ii de a nu deveni plictisitoare. Åži demersul ăsta este plecat din inimă. Pentru că momentul acela, ce durează fizic câteva secunde, dar emoÅ£ional pare cât o zi, îmi oferă ceva ce mulÅ£i căutăm: o clipă de legătură pe de-a întregul cu ceilalÅ£i.
Aş spune că zâmbetul este îmbrăţişarea caldă a tot ce suntem. Nu râsul, nu sărutul. Un zâmbet senin din partea unui om înseamnă că mi-a dat în dar o bucăţică de vitraliu din tot ce ştie, este, are sau reprezintă acel om. Şi pentru cel ce acceptă acest exerciţiu, zâmbetul are menirea de a-l suspenda, pentru o fracţiune de timp, într-o stare de bine. Şi de a-l ajuta în ziua, săptămâna, luna sau anul greu, poate, cu care vieţuieşte atunci. Nu-i nicio cercetare sociologică asta, nu-i nicio tehnică de vânzări, ci doar o inter-relaţionare ce a devenit din firească tot mai rară. De neajunsurile acestei idei nu voi vorbi, o să mă bucur doar de partea frumoasă. Gesturile, conturul buzelor şi mai ales jocul de umbre transformate în lumini, în ochii partenerilor de exerciţiu, îmi spun dacă demersul are sau nu rod bun. Aş vrea să pot imortaliza cumva aceste răspunsuri, însă mă gândesc că pozatul i-ar determina pe unii participanţi la jocul zâmbetului să mă ia la întrebări. Sau la bătaie, după caz. Aşa că trebuie să mă gândesc la o altă soluţie.
Chiar aÅŸa, la o campanie gen “Un zâmbet cât o stare de bine” s-ar băga cineva? AÅŸ avea cu cine să fac o echipa de lucru? Care să ofere zâmbete, să se bucure ÅŸi apoi să tragă concluzii? Ia gândiÅ£i-vă! 😉 Face bine moralului, pe vremuri de încrâncenare, direcÅ£ie pierdută sau când avem nevoie să ne bucurăm ÅŸi mai mult de tot ce e frumos în vieÅ£ile noastre.
Dacă vedeţi pe stradă, în troleu, autobuz, metrou, o nebună ce pare să se vâre cu zâmbetul ei în gândurile ce nu vă dau pace, zâmbiţi înapoi. Căci zâmbetul vostru are în el toate ingredientele necesare unei alimentaţii sufleteşti echilibrate.☺ Iar de asta avem nevoie mai presus de orice!
Citiți și La ce bun toate astea (articolul cu peste 1,5 milioane de citiri)
Citiţi şi
Amintiri dintr-o altă viață (1)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
