1-20 decembrie 2020 – cum influențează Mercur în Săgetător fiecare zodie

5 December 2020

Pe 1 decembrie 2020, Mercur, mesagerul lui Dumnezeu, a intrat în semnul Săgetător, o locuință nu prea confortabilă pentru acest zeu, dar măcar în vatră arde focul, este lumină și putem vedea mai bine lucrurile, oamenii. După o perioada foarte lungă în care Mercur a tranzitat semnul Scorpion (din cauza retrogradării), putem scoate capul din ținutul lui Pluto și să stăm în lumină.

sursa VogueUK

Cu Mercur în semnul de foc al Săgetătorului, devenim mai optimiști, parcă avem mai multe opțiuni interesante, putem vizualiza mai ușor ce ne dorim, unde vrem să ajungem. Este timpul să căutăm adevărul. Chiar dacă acum putem crede că le știm pe toate, este bine să înțelegem că Adevărul este o țintă în mișcare, întotdeauna vor fi multe  de învățat și de înțeles. Este important să gândim înainte de a vorbi, să nu lăsăm cuvintele noastre să producă accidental “durere” în ceilalți.

Trebuie să fim mai vigilenți cu toate informațiile care vin la noi acum. Mesajele trebuie puse la îndoială și testate înainte de a fi crezute. Promisiunile pot fi mărețe, dar imposibil de realizat, în principal pentru că ele nu sunt realiste. Pe 13 decembrie, Mercur în Săgetător face un aspect de careu cu Neptun în Pești ceea ce va face comunicarea extrem de confuză și absurdă. Iar Mercur în Săgetător în fuziune cu Nodul Sud în Săgetător poate aduce sfârșitul unor plăți karmice față de rude, frați și surori. Este timpul să învățăm că Lumina ne eliberează din restricțiile  “întunericului”, este mult mai bine să trăim în LUMINA.

Tranzitul lui Mercur în Săgetător  are o influență majoră asupra semnelor mutabile: Gemeni, Sagetatori, Fecioara, Pești.

Citiți și Horoscopul lunii decembrie

Influența pe zodii

Săgetător/Ascendentul în Săgetător: imagine personală, relații, partener de viață, asociat, carieră, ambiții profesionale. Această este perioada pentru a fi direcți și pentru a va  comunica nevoile și interesele. Puteți vorbi mai mult despre voi, despre ceea ce vreți să faceți în continuare. Este important să va calmați mintea, să nu exagerați. Atitudinea voastră poate fi mai optimistă. Înainte de a-i atenționa, certă, pe ceilalți că nu va înțeleg, faceți un un pas înapoi și gândiți-va la ceea ce vreți să transmiteți, la ceea ce vreți să exprimați. Folosirea puterii cuvintelor pentru a atrage ceea ce vreți sau pentru a va promova interesele funcționează cel mai bine acuma.

Restul zodiilor, aici



Citiţi şi

Cea mai fabuloasă perioadă a anului — Venus a ajuns în Taur

20 mai 2025 – Soarele intră în Gemeni, o zi cu revelații mentale și clarificări relaționale (horoscop)

Zilele revelației: conjuncțiile Soare–Uranus și Mercur–Uranus în Taur (17–24 mai 2025) – horoscop pentru toate zodiile

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro