În timp ce unii susțin că cea mai faimoasă pictură a lui Leonardo da Vinci e un autoportret al artistului deghizat în femeie, cercetările au stabilit că e mai degrabă portretul unei doamne dintr-o cunoscută familie florentină – Lisa Gherardini, soția unui bogat negustor de mătăsuri, apropiat al tatălui lui da Vinci. Deci foarte posibil ca artistul să fi primit o comandă.
update:În 2019, un nud în cărbune aflat într-o colecţie de artă de mai bine de 150 de ani a fost atestat ca fiind o schiţă a “Giocondei”, realizată în atelierul lui Leonardo da Vinci şi la care maestrul a contribuit, potrivit unei analize aprofundate efectuate de cercetători.
Într-o altă pictură celebră a lui Da Vinci, Cina cea de taină, care poate fi văzută în Mănăstirea Santa Maria delle Grazie din Milano, există un detaliu lipsă față de original – picioarele lui Iisus. Care au fost “tăiate” în timpul unei lucrări din 1652, când a fost spart peretele pentru a se monta o ușă de acces în sala de mese.
Micul oraș care apare în tabloul The Starry Night lui Vincent van Gogh este Saint-Rémy-de-Provence din sudul Franței. Van Gogh l-a pictat în timp ce era pacientul spitalului de psihiatrie Saint-Paul-de-Mausole din Saint-Rémy. În prezent, o aripă a spitalului îi poartă numele.
Michelangelo și ucenicii lui au putut picta tavanul Capelei Sixtine numai datorită ingeniozității legendare a artistului: un sistem de schele prinse de pereți care le-au permis să stea în picioare la o distanță convenabilă de frescă.
David al aceluiași Michelangelo a apărut în 1504 dintr-un bloc de marmură tăiat cu 43 de ani mai devreme pentru un alt artist, Agostino di Duccio, care avusese de gând să-l elibereze din piatră pe Hercule și să-l expună într-o catedrală florentină. Di Duccio și-a abandonat sculptura și marmura a stat nefolosită încă 10 ani, până când un alt sculptor, Antonio Rossellino, s-a decis să-și încerce puterile. Dar marmura a fost mai tare și blocul a rămas neatins până în 1501, când s-a apucat de treabă Michelangelo…
Tehnic, există cinci versiuni distincte ale celui mai faimos tablou al expresionistului Edvard Munch – Strigătul. Primele două, din 1893, în tempera și creion pe carton, se află una, la National Gallery din Oslo și una, la Munch Museum. O a treia versiune, creată în 1895, în culori pastel, se află într-o colecție privată, achiziționată în urma unei licitații cu 120 de milioane de dolari. Mai există o versiune din 1895, o litografie în alb și negru. A cincea, din 1910, care se află tot în Muzeul Munch și fost realizată ca urmare a popularității predecesoarelor ei, a devenit și mai celebră prin faptul că a fost furată în 2004 și regăsită în 2006.
Pictura abstractă a lui Picasso reprezentând cinci prostituate din Barcelona a fost considerată imorală când a fost expusă an atelierul său în 1907. Până a ajuns pe pânză, Picasso a creat peste 100 de schițe și studii și într-una dintre ele figura din planul secund, stânga, era un bărbat.
Deși sunt cel puțin 28 de statui la scară naturală ale Gânditorului lui Rodin în toată lumea, sculptura originală, din 1880, avea doar 70 cm și urma să fie în centrul unui ansamblu numit Porțile Iadului, inspirat de Infern – ul lui Dante. Primul nume al statuii a fost Poetul și îl reprezenta pe însuși Dante Alighieri. Redenumită, a fost expusă de una singură în 1888, iar în 1904 a fost mărită la dimensiunile cunoscute astăzi – 1,89 m x 98 cm x 1,4 m.
Ca și în cazul Monalisei, au existat controverse asupra identității modelului care i-a pozat lui Vermeer pentru Fata cu un cercel cu perlă. Finalmente s-a căzut de acord că era vorba despre fiica pictorului.
update octombrie 2025: S-a aflat cine este Fata cu cercel de perlă.
După 360 de ani de tăcere, misterul privirii care a tulburat generații de iubitori de artă pare, în sfârșit, deslușit. Istoricul britanic Andrew Graham-Dixon a anunțat în The Times, pe 14 octombrie 2025, că fata pictată de Johannes Vermeer ar fi fost Magdalena van Ruijven, fiica celor mai importanți patroni ai săi — Maria de Knuijt și Pieter van Ruijven.
Cei trei trăiau în Delft, în casa „Golden Eagle”, unde Vermeer picta nu doar chipuri, ci convingeri: credința, lumina și tăcerea.
Magdalena provenea dintr-o familie care aparținea mișcării religioase a Remonstranților, spirite libere și profunde, iar tabloul — susține istoricul — nu este doar un portret, ci o imagine de devoțiune, o rugăciune în culoare.
Perla, mult prea mare ca să fie o simplă podoabă, ar simboliza sufletul — pur, strălucitor, trezit de lumină. Privirea ei, ușor întoarsă, ar fi momentul biblic al recunoașterii divine: clipa în care Maria Magdalena îl vede pe Iisus după Înviere. Știința artei și poezia credinței se întâlnesc, așadar, într-un singur chip. Nu al unei servitoare anonime, cum am crezut până acum (ne-a plăcut de Scarlet Johansson), ci al unei tinere cultivate, a cărei imagine a traversat veacurile ca un ecou al feminității pure și al mirării în fața luminii.
Până la sfârșitul secolului XX, „Fata cu cercel de perlă” era un portret enigmatic, apreciat de colecționari, dar puțin cunoscut publicului larg. A fost nevoie de o carte și de o actriță ca să transforme tăcerea acelei priviri într-o poveste care a cucerit lumea.
În 1999, scriitoarea britanică Tracy Chevalier a publicat romanul Girl with a Pearl Earring, o ficțiune istorică despre o tânără servitoare, Griet, angajată în casa lui Vermeer, care devine modelul și muza pictorului. Cartea a devenit un succes internațional, tradusă în peste 40 de limbi și nominalizată la Whitbread First Novel Award. În 2003, ecranizarea regizată de Peter Webber, cu Scarlett Johansson și Colin Firth, a consolidat imaginea servitoarei tăcute, captive între dorință și datorie, lumină și umbră. Filmul a primit trei nominalizări la Oscar (pentru imagine, costume și decoruri) și a transformat tabloul într-un icon cultural.
De atunci, lumea a privit-o pe fata cu cercel de perlă prin lentila acestei ficțiuni romantice. Și mai e ceva ce poate n-ați știut: cercelul nu a fost în centrul picturii până la mijlocul anilor 1990; până atunci, pictura s-a numit „Girl with the Turban”
O altă pictură faimoasă cu modele interesante – American Gothic a lui Grant Wood – este în colecția Art Institute din Chicago. Pentru a întruchipa idealurile Americii rurale, Wood a vrut s-o folosească pe mama sa, Hattie. Dar gândindu-se că ar fi fost prea obositor pentru ea să pozeze atâtea ore în picioare, a folosit-o pe sora sa îmbrăcată în hainele mamei. Partener i-a fost un dentist de 62 de ani.
Tot în colecția Art Institute din Chicago se află și pictura lui Edward Hopper, Nighthawks. Presupus a fi povestea unui restaurant aflat în Mulry Square, din Greenwich Village, New York, la intersecția străzilor Greenwich, 11th și 7th Avenue, localul e de fapt o cafenea nonstop. “Am simplificat enorm scena și am făcut restaurantul mai mare. Inconștient, probabil, am pictat singurătatea unui mare oraș.”
Deși Salvador Dali nu s-a obosit să-și explice munca, despre aceste iconice ceasuri topite ar fi spus că i-au fost inspirate de felul în care se topeau la soare bucățelele de brânză Camembert. Tot ce se poate să fi glumit.
Jackson Pollock, un expresionist abstract cunoscut pentru picturile lui rezultate din straturi picături de vopsea lăsate să cadă cu grijă pe pânzele întinse pe podeaua atelierului, pentru Autumn Rhythm (Number 30) și-a îmbunătățit tehnica folosind obiecte deloc tradiționale ca bețe, cuție, mistrii.
În 1940, pictorul olandez Piet Mondrian s-a mutat la New York. Faimoasa Broadway Boogie Woogie a fost făcută pe “grila” iconică a străzilor orașului.
©Rebecca O’Connell
În 1962, artistul pop Andy Warhol a pictat un set de 32 de pânze (silkscreened) reprezentând fiecare câte o varietate din supele pe care le vindea la acea vreme compania Campbell’s. Warhol n-a dat vreodată indicații cum să fie expuse, așa încât MoMA (Museum of Modern Art) din new York le-a aranjat cronologic, în ordinea introducerii lor pe piață.
Sursa: aici.
Citiţi şi
Marina Schiano, muza lui Yves Saint Laurent – “o femeie cu demnitatea și vitalitatea Vezuviului”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
