2+1

Marius Constantinescu

20 September 2016

Marius ConstantinescuUnul dintre motivele pentru care iubesc Londra constant şi apăsat este felul în care natura interferează cu urbanitatea. Nu mă gândesc, neapărat, la şoriceii de tăciune care fulgeră ca nişte scântei oarbe pe şinele din staţiile de metrou, nici la porumbeii constant izgoniţi din Trafalgar Square. Parcurile londoneze, însă, astea da, sunt cu totul altă poveste. St. James’s Park, Hyde Park, Regent’s Park, dar şi multele square-uri trase la indigo, în jurul cărora se coagulează reşedinţele georgiene nu sunt doar aglomerări de vegetaţie luxurinată, în care un pasionat poate să înveţe botanica europeană, ci şi locuri de răsfăţat privirea şi apetitul jucăuş cu veveriţe, turturele, lebede, fazani, papagali (liberi!), cormorani, corcodei, raţe, călifari, căprioare. Anii de coabitare relativ paşnică au învăţat sălbăticiunile că umanoizii nu sunt o specie cotropitoare a habitatelor de dată recentă, ci eventuale surse de hrană controlată (şi nu tocmai fastă). Clima molâie le prieşte, verde au cât cuprind cu ochii, iar statutul de atracţie pentru toare vârstele le transformă în altfel de identităţi ale oraşului. Un oraş care dă senzaţia că se mândreşte cu ele, care le exaltă mimarea naturaleţii, care a învăţat că asul câştigător în ochii lărgiţi de umire ai turistului este prieteşugul controlat. În fiecare ungher mai fragrant de grădină, în care plantele melifere se înghesuie în vrafuri ierboase, se instalează stupi, nori uscaţi de albine se iţesc pe deasupra, iar mierea locally produced, încapsulată în ambalaje de modă veche, e bestseller garantat. Londra, colosala aglomerare citadină, sugrumată de gulere de cărămidă fără perspectivă, îşi permită să ducă de nas călătorii de pasaj prin aparenţa ei ozonificată, proaspătă, sălbatic-romantică. Unde mai pui că doar jumătate de ceas cu trenul din King’s Cross St. Pancras garantează parcuri şi domenii nesfârşite, în care cerbii lopătari se proţăpesc în faţa aparatului de fotografiat, tufele de ilice sunt fără egal, lişiţele scriu alfabetul pe lucii de apă, iar murele se mănâncă la kilogram, direct din tufă.

De câţiva ani, şi parcurile bucureştene plusează cu animale. În copilăria mea, un colţ din Herăstrău, dinspre Băneasa, era paradisul duminicilor mele, unde rămâneam stană ore întregi să văd păunii lăsaţi liberi. Au reapărut, de ceva vreme, în nişte ţarcuri invariabil amenajate la umbră. Şi aici, dar şi în Cişmigiu, în fiecare zi a sezonului cald, sute de priviri zilnice pretind că se bucură mai mult decât văd: păsări din ce în ce mai jigărite, cu cioturi în loc de cozi suverane, din care mai atârnă, ridicol, câte o pană dizarmonică. Mizerie şi cozi de şobolan, printre care capetele de un albastru ireal scurmă continuu, mai mult de plictiseală decât de foame. Nu ar putea să le fie foame. Şi peste ei, şi peste toate celelalte păsări din parcuri, plouă cu pufuleţi, floricele de porumb, snaks cu paprika, aromă de brânză sau usturoi, dumicaţi toxici care se ghemotocesc păstos în stomac şi la ditamai omul, darămite la nişte păsări forţat sedentare. Pute la păuni, pentru că, obligaţi doar masculi să împartă un perimetru cât o cameră de bloc, calcă şi îşi târăsc reminiscenţele splendorii prin găinaţul propriu. Păunul e o pasăre care urăşte atletica, nu am înţeles niciodată de ce i s-a alocat o cuşcă de zoo, în condiţiile în care, probabil, cel mai lung drum pe care îl va face va fi pe o creangă din copacul atârnat deasupra locului de hrană.

lebada

Păsările de apă sunt mai multe şi, inclusiv ele, fură exclamaţii de admiraţie de la copiii de vârstă sau de suflet. Lebedele şi diferitele specii de raţe şi gâşte canadiene au şi ele, în Herăstrău, perimetrul dedicat, sub podul ce duce spre Aleea Trandafirilor. Păcat că plutirea lor melodioasă e alterată, ca o notaţie disjunctivă, de capace, sticle de plastic goale de mesaj, pungi şi baloane fâsâite. Mai mult, fragmente de gard s-au prăbuşit în apa clisoasă şi, când şi când, broaştele ţestoase şi peştii îşi mai zgârie învelişurile în sârma ruginită. Spectatorii cu voci subţiri empatizează şi îşi susţin favoriţii de sus, de pe pod. „Hai, micuţo, n-o lua pe acolo!”, „Treci pe sub apă!”, „Ai grijă!”. Recompensa pentru reuşită e scuturată din alte celofane lucitoare, care lasă dâre de grăsime sărată pe degete.

Animalele par să se achite cu brio de îndeletnicirea lor de paiaţe pentru trecători. Beneficiază de statutul de reper. „Ne vedem la păuni.” „Te aştept la lebede”. Prea puţini se gândesc că nu celebritatea pasageră, ci o mai sănătoasă prietenie cu spaţiul în care sunt obligate să trăiască vremelnic este cam tot ce le interesează pe ele. Un areal care, dacă tot e sever îngrădit, măcar să fie scutit de ofensiva binevoitor-nepăsătoare a omului. Plăcuţe care să spună apăsat „nu hrăniţi animalele”, pentru că junk food-ul le poate fi fatal; conştiinţa faptului că ele sunt doar tablouri vivante, în care ingerinţa fizică are consecinţe triste.

De mai bine de o săptămână, nu ştiu cum, o lebădă neagră a scăpat din ţarcul ei de metal de sub pod. Şi la şapte dimineaţa, şi la şapte seara, o văd făcând acelaşi lucru: ture neobosite de la un cap la altul al gardului, căutând zadarnic calea prin care să revină alături de celelalte. De partea opusă, întotdeauna două alte lebede negre îi urmăresc înfrigurate du-te-vino-ul şi par a o încuraja prin atingeri repezi cioc în cioc. Pentru cine zăboveşte un minut sau două, spectacolul e impresionant. Habar n-am care e comportamentul social al lebedelor, dar ceea ce văd pare un ataşament atavic, de reală dependenţă. Le-am promis fetelor mele că voi suna la Administraţia Parcurilor să cer repatrierea zburătoarei şi reîntregirea familiei. Pe de altă parte, pasărea are, de-o parte, închisoarea cu PET-uri şi ţepuşe în apă şi, acolo unde e acum, lacul întins în faţă şi o infinitate de opţiuni. Ştie cineva, lebedele rămân unite pe viaţă?

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Salvați zânele verzi! –  Dare To Be Wild

După zece ani de străinătate, m-am întors definitiv în România

Lasă naibii telefonul ăla!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
417 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro