Mirela are 40 de ani și este deja la al treilea divorț. Vorbește cu tristețe despre ultima ei relație și se autocompătimește cum că n-ar avea noroc, cum vârsta ar fi de vină ori faptul că bărbații din viața ei au fost mereu indisponibili din punct de vedere emoțional.
Acum e singură, dar ea zice că își caută pe cineva. Doar două luni au trecut de când s-a despărțit de ultimul ei soț, dar singurătatea pare greu de îndurat. Ar prefera pe oricine, numai singură să nu fie.
E o perioadă dificilă pentru ea. Mai mereu are ochii umezi și roșii. Îmi spune că nu doarme noaptea, deși a încercat să ia tot felul de pastile. La ceaiuri a renunțat după două zile. S-a răsfățat cu câte un pahar de vin roșu înainte de culcare și o gustare dulce. Dar, ce să vezi, nici asta nu i-a adus liniștea. Păi, cum să fie ea liniștită când niciunul dintre cei trei soți ai ei nu-i mai răspunde la telefon. Nu înțelege cum de a ajuns așa o persoană indezirabilă, cum de niciunul nu mai vrea să aibă de-a face cu ea… cum de niciunul nu a prețuit-o și nu a iubit-o suficient. Nu înțelege, cu ce a greșit?!
Acum aproape că s-a îmbolnăvit. Se simte rău. Noaptea nu doarme, ziua se simte ca o legumă, nu are poftă de mâncare și nici energie să mai facă ceva. Dar nimic din toate astea nu se compară cu lupta cu singurătatea! Stările de anxietate apar când privește casa goală, când nimeni nu-i în preajmă măcar să vorbească cu ea, când trebuie să se așeze la masă și, mai ales, când realizează că acum nu mai are control asupra propriei vieți. Nu poate face nimic să-l poată determina pe soțul ei să se întoarcă înapoi. El a părăsit țara și nu e de găsit nici măcar de propria familie. Ori poate îi ascund ei acest lucru. Anxietate, nervozitate, palpitații și multe lacrimi este e coșmarul pe care îl trăiește Mirela în fiecare zi.
Singurătatea-i e povară, e ca o strânsoare. Pe zi ce trece, simte că se sufocă și mai tare. E disperată. Își caută pe cineva, altfel, zice, că nu va rezista. Acum a pus ochii pe Mihai. E mereu trist, ușor retras, dar mereu îngrijit și aranjat. Fumează mult, ce-i drept. De câte ori ea ia pauză, îl găsește acolo, la fumat. Se simte atrasă de el. Simte că-l poate ajuta, că el are nevoie de ea, iar ea se pricepe tare bine să aibă grijă de un bărbat.
Mirela nu știe să trăiască singură. Își tot caută fericirea în afara propriei persoane, încercând să umple golul din interior. A început acum să citească tot felul de articole despre relații nesănătoase, însă nu-și dă seama că și ea are o predispoziție către relații cu bărbați ostili, în care nu poți avea încredere și care nu fac altceva decât să se folosească de ea.
Mirela e dependentă de suferință. Și e dependentă de iubire. Încă își mai pune speranțele în bărbatul acela minunat, prințul din povești care îi va aduce fericirea, împlinirea și pe care îl poate schimba după bunul plac, în cazul în care el nu ar corespunde din toate punctele de vedere. Iubirea a ajuns să fie un drog pentru ea. Opune rezistență și simte teamă la gândul că ar putea renunța la relațiile ei cu bărbații. Nu face altceva decât să urmeze un tipar bine-cunoscut, mai ales că nu se poate opune acestui gând obsesiv. O relație, cineva… un bărbat o poate salva de ea însăși! Oare, Mihai ar fi colacul ei de salvare?! Are nevoie de un pic de adrenalină în fiecare zi, are nevoie de un stimul puternic care să o țină în viață! O relație dificilă și tensionată e modelul care îi asigură paradoxala liniște. Are speranțe că-l poate ajuta să se schimbe pe partenerul ei, iar acest proces o va ajuta să se abată din nou de la propriile sentimente, de la propriile emoții.
Da, Mirela este bolnavă… însă nu știe. Boala ei se numește dependență de suferință sau depresie, deși cele două noțiuni sunt diferite. Pentru orice persoană normală, jocul acesta pe care îl face Mirela ar putea părea obositor, însă asta e realitatea ei.
Nimic nu e mai înspăimântător decât faptul că acum nu e atașată de nimeni. Cel mai probabil, tensiunea emoțională pe care o resimțise în copilărie își pusese amprenta asupra ei. Avusese un tată violent, iresponsabil și indisponibil din punct e vedere emoțional. Azi, Mirela tot recrea modelul acela din trecut, având relații cu bărbați nepotriviți, imposibili.
O privesc cu compasiune, îmi pare atât de rău pentru ea… însă până nu acceptă că are o problemă reală, palpabilă, nu va ajunge pe drumul cel bun. Procesul de vindecare e lung și anevoios, dar nu e lipsit de speranță.
Mirela are nevoie de pace și seninătate, alinare și liniște și are nevoie să învețe să alunge teama și disperarea, înlocuindu-le cu iubirea de sine. Își poate păstra drogul… iubirea… însă prețul este singurătatea cel puțin pentru o vreme, până când va învăța să trăiască pentru ea și să nu mai cadă în capcana relațiilor bolnăvicioase.
Guest post by Florentina Dumitru
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
