De-ar fi aşa de simplu.
Câţi demoni să-şi omoare cineva ca să ajungă la divorţ? Poate nici nu e vorba de demoni – ai nesiguranţei, ai singurătăţii, ai luptelor şi îndoielilor. Ci doar despre lucrurile pe care le mai poţi face alături de cineva, de aerul pe care-l mai poţi respira împreună cu celălalt. Şi când devine de nerespirat…
Revăd aceste rânduri cu ajutorul funcţiei de previzualizare şi văd cu ochii minţii zâmbetul ei când mi-a spus că divorţează.
– Nu e mare lucru, de fapt. Trebuia s-o fac demult, dar au venit copiii pe lume şi am dus-o aşa. Acum însă mi-e teamă pentru copii.
– Bea? E alcoolic?
– Nu, bea… dar nu mult, nu zilnic… nu tărie, doar bere. Nu vreau să-l denigrez acum, adevărul este că ne-am căsătorit prea repede după ce ne-am cunoscut, n-am avut timp să ne cunoaştem, eram foarte tânără. Şi pe parcurs, începi să vezi ce n-ai văzut, se produce…
– Declicul? Dezîndrăgostirea? Deszăpezirea? Mă uit direct în ochii ei să văd dacă înţelege.
Înţelege.
– Da. Mi-am văzut toţi cei zece ani petrecuţi alături de el, goi, fără semnificaţie. Tot ce contează pentru mine nu contează pentru el. Tot ce-am clădit amândoi a fost doar din dorinţa mea, el era tot timpul în altă parte. Dar am ştiut mereu. Nu pot să spun că n-am ştiut. Dar tu eşti bine?
– Hmm. Ce-mi spui! În cercul meu restrâns de prieteni, n-a divorţat nimeni. Până acum. Dar sunt lucruri pe care nu le ştim. Fiecare dintre noi. Şi dacă nu le ştim, cică nu ne dor. Apreciez însă că nu-l vorbeşti de rău. Sunt cupluri care se postează fericite pe Facebook şi partenerii nu scapă nicio ocazie de a-şi bălăcări mai mult sau mai puţin jumătăţile. Că ar fi, că n-ar fi, că ar face, că n-ar face.Of!!! Adică, la ce bun? , cu acte sau fără acte, spune mai multe despre tine ca om decât despre celălalt. Sunt năucită, nu ştiu cum e, dar bănuiesc că te doare. Nu am acum toate cuvintele la mine, sunt merchandiser, nu profesor, nu doctor. Bănuiesc că e ca şi cum ţi-ai scoate o măsea pe viu. Sau inima pulsând, te uiţi la ea, o oblojeşti… şi dacă mai ai timp, o bagi înapoi în piept. Fiindcă ai copiii ăia minunaţi de crescut. Poate te şi vindeci.
– Dacă ei sunt bine, sunt şi eu bine. Cred.
– Trebuie să fii tu bine, ca să fie ei bine. Cred.
În timp ce aranjez iar câte ceva, îmi aduc aminte de cuvintele lui Fritz Perls: „Trăim într-o casă ai cărei pereţi sunt oglinzi şi noi credem că privim în afară”.
Guest post by Adriana Paţirea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
