M-am îndrăgostit de fostul iubit. Da, ați auzit bine: fostul! Prima dată a fost ceva adolescentin, eram prea imaturi pentru acea relație, nu am știut cum să procedăm, ce să simțim, eram copii… Anii au trecut, am rămas prieteni, dar, pe lângă prietenie, a existat acel „ce ar fi fost dacă”… dar nu am îndrăznit să refac acel pas, ar fi fost prea mult, ne știam toate nebuniile, toate trădările. Tot ce nu se putea povesti altora ne povesteam unul altuia. Am crezut că nu ar ieși nimic bun din asta și totuși, fără să vreau, m-am îndrăgostit ca o nebună de el. De el, care are acum pe altcineva, care este prins între trecut și prezent, care ar vrea să fie numai cu mine, dar îi este frică că îl voi abandona iar. Ce-i drept, nu știu cât voi mai rezista așa, mă ucide gândul că este cu ea și doar în momentele când este liber vine la mine…
Știu că nu este bine ceea ce fac, că femeia de lângă el nu are nicio vină, dar am căzut în plasa lui exact când i-am spus că nu vreau să-și mai facă speranțe, eu nu voi fi niciodată mai mult decât o prietenă. A știut să își joace cartea perfect chiar fără să știe. S-a ținut de capul meu atâția ani, încât într-un final am cedat, m-am lăsat purtată de val, mi-am permis să simt, să-mi placă mângâierile lui, sărutările, clipele petrecute împreună…
©Dimitra Milan
Mi-e dor de tine, să te simt aproape, să îți simt mirosul, să simt brațele tale puternice pe pielea mea, să mă săruți, să mă adori, să te iubesc. Să te iubesc așa cum nu am știut să o fac până acum, să te iubesc așa cum m-ai învățat tu cu atât de multă răbdare, să te iubesc cum m-ai iubit și tu în tot acest timp. Îmi spuneai că prețuiești fiecare clipă cu mine. Când ești în brațele mele, sufletul ți se topește și poți spune cu mâna pe inima că dacă nu aveai răbdare atâta timp să vezi această parte din mine nu aveai ocazia să simți ceea ce simți acum și fără acest lucru ai fi regretat toată viața. „Ești unică și deosebită, bună și puternică” îmi spuneai. Fiecare lucru se întâmplă cu un motiv, poate că motivul nostru a fost să învățăm să prețuim mai mult ceea ce contează, cel puțin eu… Păcat că am deschis ochii mult prea târziu, acum pot doar să mă resemnez. Dar, da, fiecare clipă împreună este prețioasă. Oricât mă supăr între timp, când te văd, uit de toate. Ce mă faci să simt, uitasem cum e sau cel puțin nu mai voiam să știu cum e… Asta mă face mai vulnerabilă, dar îmi place ce simt acum, nu îmi mai este frică, cum spuneam, totul se întâmplă cu un motiv, nu pot decât să aștept să văd încotro se îndreaptă lucrurile.
Întotdeauna ai putut să mă ridici la cer, dar ce ai făcut tu în ultimul timp m-a făcut să mă ridic și mai sus de atât, pentru că văd cum te uiți la mine și știu ce simți, și nici nu trebuie să vorbim, acum știu că atât de puternică e legătura noastră. Mereu am avut o legătură puternică, indiferent de ce s-a întâmplat, indiferent de unde am fost sau cu cine, nu am putut să mă îndepărtez de tine, chiar și atunci când nu am vorbit, dar când mi-am dat seama că erai cu cineva și că te pierdeam, în momentul ăla nu mi-a mai păsat de nimic, trebuia să vorbesc cu tine… Doar că în momentul în care ți-am văzut sclipirea din ochi, atunci am înțeles pentru prima dată cum mă priveai, am înțeles ce simți și mă durea într-un fel, pentru că știam că sentimentele mele nu sunt la fel de puternice și nu puteam să îți răspund la fel. Îmi era frică să nu te rănesc, așa că am preferat să stau deoparte, dar cu timpul au crescut fără să vreau, fără să știu. Înainte, credeam că dragostea este impulsul ăla care apare de nicăieri, care te face să simți că te topești, dar dispare la fel de repede cum a venit, însă ceea ce construiești în timp, asta durează și crește cu fiecare zi.
Pe de o parte, nu regret nimic, pentru că așa am avut amândoi șansa să ne cunoaștem unul pe celălalt mai mult decât pe noi înșine, și cum ai spus și tu, ne-am modelat unul pe celălalt să ne acceptăm reciproc așa cum suntem, fără măști inutile, fără minciuni… Sunt fericită că mi-am dat șansa de a fi cu tine, chiar dacă este mai complicat și mă doare acest lucru.
Pe altă parte, când suntem împreună, uit de toate, mă las dusă de val și profit de fiecare clipă petrecută așa, mă las în voia ei și nu mi-e frică să cad. Știu că ești acolo să mă prinzi. Nu ai habar cât apreciez fiecare clipă cu tine și fiecare gest, fiecare mângâiere, fiecare sărut, aș vrea ca fiecare secundă împreună să dureze o eternitate, ești un vis frumos din care nu vreau să mă mai trezesc.
Noi doi am ridicat ceva ce a ținut pasul cu timpul, o încredere și o înțelegere reciprocă ce nu se clatină niciodată! O liniște de care amândoi aveam nevoie, poate că nu știu să mă exprim sau să îți arăt cum mă simt lângă tine, dar cu un simplu gest sau cuvânt mă simt fericită, zâmbesc doar când mă gândesc la tine, mă înțelegi chiar și atunci când eu nu mă înțeleg, știi să faci ordine în gândurile mele, atunci când eu nu mai pot.
Simt fluturi în stomac, ca și când ar fi prima oară când mă îndrăgostesc. Și chiar este… prima oară când mă reîndrăgostesc de omul blând și tandru în brațele căruia mi-am găsit liniștea de fiecare dată, mă reîndrăgostesc de copilul de altădată, mă îndrăgostesc de cel care ai putea fi!
Suntem doi nebuni, tu că m-ai iubit și m-ai așteptat atât, iar eu… eu că te-am avut mereu aici, dar nu te-am văzut. Nu, nu sunt oarbă de-a binelea, am fost oarbă în fața fericirii, am fost naivă să cred în superficialități și nu mi-am dat voie să apreciez ce aveam. La prima atingere, am intrat în panică și nu am știut ce să fac, cum să reacționez. Îmi aduc și azi aminte de fetița speriată, nesigură pe ea, nesigură pe cei din jur, care a preferat să fugă cât mai departe, să nu te mai vadă, să nu te mai audă, să nu-i mai poți atinge sufletul… Dar tu mi l-ai atins, nu atunci, atunci eram prea mică să înțeleg ce e dragostea, ci astăzi, când văd ce sunt capabilă să fac doar pentru a te avea câteva clipe lângă mine…
Parcă mai ieri eram iubita ta, iar astăzi sunt amanta ta… Doare… Doare fiecare clipă în care ești cu ea, mă doare fiecare sărut pe care i-l dăruiești ei, mă ustură buzele când mă săruți plin de atâta trădare, dar nu am puterea să mă ridic și să plec, și nu ești tu vinovat, poate nici eu, căci inimii nu-i poți porunci ce să facă. Poate că este doar vina sorții în încercarea de a ne mai da o ultimă lecție… Sper doar ca, la final, să rămânem numai noi întinși pe o pajiște, contemplând oglinda unui lac, doar noi și liniștea, nimic să nu mai conteze, nici ce a fost, nici ce va fi, doar dragostea!
Guest post by Anca E.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Să nu tragi de o femeie, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…
Mi-am permis să mă îndrăgostesc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
