N-am primit multe cărți drept cadou în prima tinerețe. Mai exact, am primit trei cărți de la trei femei, care trebuie că m-au iubit sau măcar au încercat. Să vă povestesc.
Când abia trecusem de douăzeci de ani am primit Dragostea în vremea holerei, de Gabriel Garcia Marquez. Gabo era pe atunci, și așa este și acum, scriitorul meu preferat. Felul în care știa să mângâie cuvintele mi se părea, și așa mi se pare și acum, magic.
Am citit-o și țin minte că am rămas cu două idei. Prima: dragostea durează toată viață (n-avea să aibă dreptate acel scriitor francez care a ajuns cândva în mileniul al III-lea la modă). A doua: Gabo nu poate fi egalat, este un fenomen al naturii, așa cum este curcubeul. Nu poți egala un curcubeu.
Și domnișoara care mi-a dăruit cartea abia trecuse de douăzeci de ani. Au trecut mulți ani de atunci și desigur amorul nostru nemuritor s-a dus și el dracului, cum au mai pățit și optzeciștii în poemele lor.
Mulți ani mai târziu am îndrăznit să recitesc Dragostea în vremea holerei. Între timp, mi-am trăit viața și n-am ajuns un Florentino Ariza. N-am iubit-o toată viața pe Fermina Daza, n-am fost bărbatul unei singure iubiri.
Un prieten, singurul meu prieten de fapt, mi-a atras cândva atenția că la o asemenea performanță, să trăiască o viață pentru o femeie, a ajuns și Ceaușescu – și e cazul să nu mai idealizăm. N-am mai idealizat.
Am recitit această carte știind toate câte le știu acum despre Gabo, despre viața și despre cărțile lui. Avea dreptate: totul este adevărat. Fiecare personaj este adevărat, fiecare trăire este adevărată.
Secretul magiei, deci: să faci să pară că totul este o poveste și în același timp totul să rămână adevărat. Viața lui, a soției sale, a părinților săi, a bunicilor săi, a fraților și surorilor sale, a prietenilor săi – pe toate le-a luat și a făcut din ele un râu al iubirii care a curs doar prin albia esențialului.
A păstrat din iubire doar ce se poate ști și ce trebuie să se știe despre ea: că este obsesie și mister, că este inexplicabilă rațional, că este o afacere de inimă și uneori, în cazurile care merită să fie povestite, se întâmplă să dureze toată viața și câteodată o eternitate.
Se termină un an și un alt an va începe. Dar la sfârșitul vieților noastre, doar o singură întrebare își va păstra sensul, într-adevăr: cât de mult ați iubit? Atât. Asta e ceea ce contează. Precum în cărți, așa și pre pământ.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Povestea noastră: curaj sau suferință
Mai bem cafea sau luăm direct paraxantină?
Umberto Eco, sfatul către nepotul său
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
