Fapte
Într-un colegiu din Ploiești, o profesoară a fost înjunghiată în fața cancelariei de un fost elev. A supraviețuit, dar a fost găsită vinovată de conducerea şcolii pentru ceea ce s-a întâmplat. Cum așa? Era profesor de serviciu în școală în acea zi și, în loc să fie la poarta școlii cu un sfert de oră înaintea începerii cursurilor, cum spune regulamentul (un regulament caduc, ce îi transformă pe profesori în paznici, deturnându-i de la menirea lor!), ea se afla cu trei minute înainte de a se suna de intrare în fața cancelariei. Nu la cafea, nu la taclale. Și cel mai probabil urma să intre și ea, la timp, la oră. Pentru că acest serviciu în școală nu te scutește de ore. Îți fură doar pauzele în cel mai bun caz.
Ca fostă profesoară, vă voi spune, în caz că sunteți cu totul străini de variile servituți la care încă sunt obligate cadrele didactice, că serviciul “pe școală” este una dintre ele. În funcție de câte cadre didactice sunt într-o unitate de învățământ, le vine rândul de un număr de ori pe an. De destule ori încât să fie un mare stres. Nenecesar. Peste toate celelalte. Zile în care nu ești scutit de ore, ci trebuie să faci ca trenul prin sectorul repartizat ca să fii prezentă peste tot, eventual anticipând locul și momentul când se va produce o nedorită întâmplare. Țineți cont că ceea ce era oarecum mai simplu altădată, acum este foarte complicat și stresant: copiii sunt alții, pericolele sunt altele, mult mai înfricoșătoare. Iar tu, cadru didactic, mult mai expus și, iată, uneori chiar victimă.
Desolidarizarea colegilor de profesoara în cauză, găsită vinovată de anchetatori (tot profesori!), este revoltătoare. Încă ne țâțâie fundul pentru ore/o catedră? Încă mai măcinăm sistemul și din interior cu meschine rivalități? Câtă vreme vom lăsa să li se întâmple colegilor ceea ce într-o zi ni s-ar putea întâmpla fiecăruia, suntem cu toții vulnerabili. Nimeni nu este la adăpost atunci când are dreptate. Mai jos, opinia unei tinere profesoare. Citiți și judecați și voi dacă nu cumva asta ar trebui să fie poziția colegilor de breaslă. Indiferent care e breasla, nu indiferent care e fapta în discuție. Numai așa se poate curăța și însănătoși un sistem: strângând rândurile în jurul unui coleg când e cazul, expulzându-l când e cazul.
***
În România secolului 21, profesorii sunt carne de tun. Cad victimele agresiunilor exercitate de către elevi şi părinți şi societatea aplaudă aceste acte de violență. Profesorii plâng şi-şi strigă dreptatea, dar nimeni nu vrea să îi audă. Culmea este că printre surzi se numără şi colegi de-ai lor, colegi care ştiu doar să îşi aduleze superiorii ca să fie “bine”. Să fie bine pentru cine? Pentru ei sau pentru colegii agresați?
Sunt scârbită de starea învățământului românesc, de nedreptățile şi înjosirile la care am ajuns să fim supuşi, inclusiv de către ai noştri, cei care ar trebui să ne fie camarazi pe câmpul de luptă.
Mi-a mai rămas doar să vă strig, stimabili “colegi”, să vă fie ruşine pentru tot ce faceți! Priviți-vă în oglindă şi veți vedea cât de urâțiți ați devenit în răutatea şi nepăsarea voastră. Sunteți complici şi asta vă descalifică în fața noastră. Nu meritați furia mea şi nici lacrimile colegei noastre care este victima celui care a înjunghiat-o, dar şi a voastră. În nemernicia voastră distrugeți un om, dar Dumnezeu nu doarme. Toți plătim la un moment dat pentru faptele noastre. Să vă fie ruşine pentru modul în care ați acoperit rahatul! Să vă fie ruşine pentru laşitatea voastră, pentru slugărnicia la care v-ați condamnat!
Mă întreb cu ce ochi veți îndrăzni să vă priviți colega de acum înainte. Cum veti dormi noaptea la gândul că ati aruncat un pumn de sare peste rana celei cu care împărțiți cancelaria? Cum ați putut da verdictul că victima este vinovată? Trebuia să fie înjunghiată la poarta şcolii ca să vă respecte minunatul regulament? Atât ați putut hotărî în micimea judecății voastre?
Voi, cei din comisia aceea de anchetă, sunteți oameni? Este colega voastră care a fost pe punctul să îşi piardă viața, nemernicilor! În locul ei, v-aş târî prin tribunal şi sper cu tărie ca această traumă să o fi întărit şi să vă pedepsească pentru strâmba voastră judecată.
Nu aveți suflet, sunteti seci pe dinăuntru şi complici cu agresorul. ROFUIP-ul este arma voastră pe care o scoateți la înaintare ca să iasă bine colegiul. Ați uitat că voi toți sunteți acel colegiu? În fața noastră ați dat prost, foarte prost şi ne-ați convins că nu vă pasă de oamenii voştri. Vă pasă doar de voi, membri-ghiocei ai comisiei de anchetă!
Vremurile acestea sunt tulburi şi scârba care m-a cuprins în ultimul timp se accentuează cu fiecare act de nedreptate asupra oamenilor vulnerabili, elevi şi profesori deopotrivă.
O colegă a fost înjunghiată de un fost elev la un colegiu din Ploieşti. A supraviețuit, slavă Domnului! Acum a fost găsită vinovată de conducerea şcolii pentru ceea ce s-a întâmplat. Aşa este convenabil. Victima este vinovată de faptul că trebuia să se afle la poarta şcolii. În gândirea ghioceilor aşa s-ar fi prevenit atacul asupra ei. A greşit că s-a lăsat înjunghiată în fața cancelariei nerespectând regulamentul de ordine şi funcționare pe care l-a semnat, de fapt procesul verbal din CP. Acum trebuie să le pupe mâinile acestora pentru că nu va fi sancționată.
Încă o umilință la care este supusă, încă o palmă, încă o traumă. Aşa se rezolvă lucrurile în țara noastră. Acoperim rahatul şi ne amăgim că duhoarea nu răzbate.
Zilele următoare presupun că agresorul va fi eliberat. Asta mai lipseşte din această poveste ca să fie totul perfect.
Ruşine!
Citiți de aceeași autoare De ce țipă profesorul
Guest post by Mara Luana Rauca, profesor învățământ primar București
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Liniștea părinților tăi este responsabilitatea noastră
Nu reorganizare, ci vânătoare se face la Parlament
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
