Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

De ce țipă profesorul

22 March 2019

“Multe persoane se arată intrigate de faptul că profesorii țipă. Ăştia nu au voie să facă acest lucru. Le este interzis prin ordinea firească a lucrurilor. Un profesor care țipă nu este profesor, ci tiran, adică o ființă care se hrăneşte cu spaima elevilor săi inocenți. Pe vremea mea ființele astea rele se numeau zmei şi era oarece spaimă în sufletul meu când îmi imaginam cum ar fi dacă m-aş întâlni cu unul. De întâlnit nu m-am întâlnit, însă viața mi-a hărăzit alți monştri pe care a trebuit să-i înfrunt. Şi nu, nu erau profesori. Erau din altă specie.

Să revenim la motivele pentru care profesorii țipă. Ei țipă pentru că:

1. Este atât de multă gălăgie în clasă încât nu li se mai aude explicația. Tonul creşte proporțional cu vacarmul provocat de elevii dezinteresați. Nu întotdeauna maimuțăreala profesorului este de ajutor şi sincer mi se pare o prostie să mă transform într-un clovn în fața copiilor la fiecare oră pentru a le capta atenția. Captarea atenției se poate face şi prin alte metode mult mai pedagogice, dar care nu au priză la orice public. Unii vin la şcoală doar pentru socializare şi atunci profesorul țipă…ca să se facă auzit.

2. Elevii ar trebui să vină la şcoală ca să învețe şi să-şi însuşească nişte cunoştințe. Unii chiar pentru asta vin. Cu ceilalți e problema. Deranjează. Cum? Să vă dau un exemplu. Citesc povestea “Fata babei şi fata moşneagului”, o poveste plină de învățăminte şi foarte frumoasă. Elevul X din prima bancă scapă în mai multe rânduri sticla goală şi pixurile din penar. În prima jumătate povestea era pe ritm…ba sticla, ba un pix, ba altul.

Elevul Y iese din bancă să-i explice nu ştiu ce elevului Z. Între timp urechile îmi țiuiau de la zgomotul produs intenționat de elevul X. Nervii mei sunt întinşi la maxim. Fac o pauză şi ridic tonul la el (dacă preferați puteți spune că am țipat). S-a făcut linişte la banca lui, iar povestea s-a scurs frumos şi fără acompaniament de obiecte căzute “accidental”. Apoi ne-am jucat şi am comparat faptele celor două fete din poveste. Singura traumatizată vă garantez că am fost eu cu nervii puşi pe bigudiuri pentru o amărâtă de poveste.

3. Le spui parcă la nesfârşit în toate modurile blânde să fie atenți la sarcinile pe care le dai în timpul orei. Uneori am senzația că sunt bleagă de blândă ce sunt. Le explic cum trebuie să scrie, să nu depăşească, să nu se grăbească, să citească cu atenție şi de mai multe ori. Degeaba cu unii. Elevul Y care este un copil extrem de isteț nu este însă înzestrat cu pic de răbdare. El este mereu pe repede înainte. Am alții care sunt pe slow motion. Nici cu ei nu e chiar bine. Aşadar elevul Y se grăbeşte şi vocea mea suavă se scurge efectiv pe lângă urechile lui. Nu aude niciodată ce spun şi decide să lucreze tot de la el putere, bineînțeles nerespectând cerința. Oră de oră… Batman. Ai răbdare o oră, o zi, o săptămână, o lună, dar la un moment dat rămâi fără, când vezi că i-ai înroşit caietul. Nu v-am spus că scrie şi foarte repede. E un fel de Făt-Frumos al scrisului. Scrie in 5 minute cât alții într-o oră. N-am timp să-i explic lui Gicuță ceva că el vine fluturând victorios caietul mândru tare de opera sa. Şi atunci iese țipătul. Țip la caiet, nu la copil. Țip la neputința mea.

4. Am în clasă elevul care niciodată nu ştie ce are de făcut, unde să deschidă cartea, ce să transcrie, cât să transcrie, cu ce să scrie, stilou sau pix verde, dacă lucrează singur sau cu toată clasa. Frate, ai răbdare şi îi răspunzi la fiecare nedumerire! Până când nu mai poți. Păi tu cui i-ai explicat ce carte şi la ce pagină să deschidă, cui i-ai spus clar şi răspicat ce sarcina are de rezolvat, cui? Florilor de pe pervaz? Toți au înțeles, doar el veşnic nu. Este un adevărat ritual al lui zilnic. Oră de oră îmi testează nervii şi a descoperit că s-au subțiat. Ultima dată i-am recomandat să-şi chinuie colega de bancă cu nedumeririle lui…ca să nu mai țip. Tot pe mine mă întreabă. Îi place să mă tortureze. Îmi e tare drag aşa cu felul lui nevinovat de terorist de a mă sâcâi cu neatenția lui.

5. Nu au stilou, nu au cerneală, nu au adus caietele de teme pe catedră la verificat, nu au făcut pipi şi nu şi-au umplut sticlele în pauză. Să vezi aşa cum vrei tu să începi ora cu un elan parcă de la Dumnezeu şi 3, 4, 5 se trezesc să ceară la toaletă. 10 minute au uitat să facă pipi. Au uitat! Acum şi-au amintit! Şi tu simți ceva. O fi vreun AVC? Şi deschizi gura foarte calm, dar țipi.

6. Din nou cu veselie şi poftă de muncă te strofoci să începi o lecție foarte atractivă la care ai muncit jumătate de noapte. Ai făcut tot felul de planşe, jetoane, fişe. Îți pică ochii-n gură, dar ce contează? Este pentru copii. Elanul tău scade brusc când încep pe rând să se vaite de stilou, de burtă, de colegul de pe al treilea rând, banca a doua de la geam. De Zen-ul tău s-a ales praful. Țipi.

7. Ai oră liberă şi speri să îți relaxezi creierii cât timp ei sunt la ora de sport. Conştiința însă te îndeamnă să te duci până în clasă ca să mai iei ceva de lucru, niscaiva caiete de corectat, nişte hârtie creponată, mă rog. Uşa larg deschisă. Îi boscorodeşti în gând că iar au plecat şi nu au tras bolovanul la peşteră. Deodată vezi ceva care îți captează toate simțurile. Al 6-lea era dintâiul. Ceva se mişca sub prima bancă. Văd o mânecă neagră scormonind de zor. Realizez că aia nu e mâna femeii de serviciu. Ca de obicei intuiția mea nu a dat greş. Era un puşti de la clasele 5-8 care era în plin exercițiu al funcțiunii. Voia să-i şterpelească pistolul de jucărie al unui elev. Credeți-mă că nu l-am îmbrățişat şi nici mângâiat pe cap. Am țipat.

La 65 de ani, profesorii trebuie să-și crească nepoții, nu să moară prin cancelarii

8. Impertinența unor elevi care te tratează sfidător doar pentru că au auzit ei că au drepturi, iar profesorii doar obligații față de ei nu are cum să te țină în permanență cu chi-ul neprihănit. Eşti şi tu om pe lângă faptul că eşti bonă. Până şi sclavii aveau nervii lor. Şi atunci mai țipăm.

9. În momentele în care se bat, înjură şi scuipă e cel mai interesant. Atunci să vedeți ce frumos le şade. Regnul animal ar fi invidios pe protagonişti. Eu, nu. Şi atunci țip. Că de vorbit calm mi s-a acrit. Vorbesc degeaba. La ei nu funcționează procedeul acesta. La mine, intreaga aură e ofilită.

10. Telefoanele şi wi-fi-ul. Mvaaai, este o adevărată delectare să le ții predici de 10 ori pe zi ca să nu mai stea cu ochii lipiți de ele. Tu vorbeşti, tu auzi. Ei au alte preocupări. Facebook, Instagram, Youtube. Tu eşti un profesor demodat şi ofticat pe ei. A 11 oară țipi. Poate aşa te aud şi le scapă din mâini. Nu-i nimic, mâine vin cu altele luate în rate de părinții lor iubitori. Le explicăm de 1000000 de ori ce au de făcut şi ei tot ne întreabă când, cum şi de ce aşa şi nu aşa.

Suntem nişte profesori traumatizanți. Țipăm şi speriem până şi internetul cu țipetele noastre. Cu asta am rămas. Ah, şi cu mângâiatul pe cap după fiecare tâmpenie! O să-i mângâi mai des. Nu mai țip că tot eu fac laringită. Ei sunt zen. :)”

Textul aparține Marei Luana Rauca, profesor învățământ primar București. 



Citiţi şi

Karim, 39 de ani, 140 milioane de dolari, necăsătorit

Un semi-analfabet judecă și ierarhizează universitățile și studiile

Bolnavii de Parkinson pot merge din nou!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
19,258 views

Your tuppence

  1. Să vă fie ruşine pentru modul în care ați acoperit rahatul! - Catchy / 20 April 2019 11:39

    […] Citiți de aceeași autoare De ce țipă profesorul […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Cafea / 18 April 2019 16:48

    Din pacate, cele de mai sus sunt o jenanta justifiocare a abuzului copiilor.
    ”Este atât de multă gălăgie în clasă încât nu li se mai aude explicația. Tonul creşte proporțional cu vacarmul provocat de elevii dezinteresați. Nu întotdeauna maimuțăreala profesorului este de ajutor şi sincer mi se pare o prostie să mă transform într-un clovn în fața copiilor la fiecare oră pentru a le capta atenția. Captarea atenției se poate face şi prin alte metode mult mai pedagogice, dar care nu au priză la orice public. Unii vin la şcoală doar pentru socializare şi atunci profesorul țipă…ca să se facă auzit.”
    Este incredibil ca daca o clasa de copii vorbeste tare tu, ca adult, urli si mai tare. Atata lipsa de educatie nu am vazut. In magazin, cand un copil plange, n-am vazut vreodata un parinte sa urle mai tare ca el. Sincer, mie imi pare prostie crasa.
    Daca umilirea, urlatil la copii sunt abuzuri, tu te justifici spunand ”Da’ si el a tipat”? Cati ani are invatatorul ala, 6 ani? 5? Daca azi cadrele noastre didactice nu sunt mai mature decat elevii nostri atunci, sigur, va fi doar un razboi de nervi.
    – Doamna, agresati copilul.
    – Domnule, el a inceput primul!
    Mare e gradina!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Andra / 27 March 2019 13:17

    1. Copii nu au voie cu telefoane la scoala, cel puțin nu la noi in scoala (sau daca sunt nevoiti sa le aiba pentru ca locuiesc departe si merg singuri acasa si părinții au nevoie sa comuni cu ei, telefoanele stau in ghiozdan, pe silentios)
    2. Si parintii tipa, si bunicii tipa, important este si ce spui cand tipi…pentru ca daca adresezi jigniri si ii terorizezi atunci se schimba macazul…cam despre asta este vorba…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Ioana / 22 March 2019 22:08

    Cel mai bun articol citit in ultima vreme despre greutatile zilnice de la clasa.
    Doamna Lili S are dreptate privind cursurile de management al clasei, dar pe de alta parte sa nu uitam ca avem in Romania o mare problema cu lipsa celor 7 ani de acasa.
    Din pacate de multe ori aceasta lipsa se simte si in cancelarie.
    Ca diriginte de clasa a V-a cred ca in multe cazuri lipsa celor 7 ani de acasa si capacitatea slaba de concentrare (sigur datorata tehnologiei excesive) sunt singurele probleme ale elevilor. Iar ele genereaza din pacate tipetele profesorilor.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  5. Ana I / 22 March 2019 21:07

    Sincer, nu stiu altii, dar pe mine, facultatea nu m-a pregatit pentru ce am gasit la clasa. Din orele de pedagogie am retinut faptul ca trebuie sa integram copiii cu probleme. Nu ni s-a explicat exact ce tip de probleme ( autismul nu l-a mentionat nimeni) si nici cum sa integram copiii… doar sa-i integram…vedem noi cum… la locul faptei…
    Nu mi-a explicat nimeni, ce sa fac, cand, in primul meu am de invatamant am intalnit elevul care vine la scoala doar ca sa-si ia alocatia (era acum 14 ani, era conditionata de prezenta la scoala): elev de clasa a VI-a care nu voia sa scrie, nu voia sa raspunda, nu voia sa participe la ora contructiv, elev care ramasese deja de 2 ori repetent si anul respectiv era ultimul pe care il mai putea face la cursurile de zi… NU mi s-a explicat ce sa fac atunci cand cele trei metode de “pedepsire” a elevului nu functioneaza: mustrarea in particular, mustrarea in fata clasei, scaderea notei la purtare.
    Tot ce am invatat, am invatat la ore, am invatat vorbind cu ceilalti colegi, facand schimb de experienta si de idei, citind tot ceea ce am gasit pe acesta tema…
    Si sa stiti ca nu consider ca tipatul este o solutie. Daca se ajunge aici, inseamna, de obicei, ca profesorul nu mai are alte solutii, ca a ajuns la capatul puterilor.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  6. Lili S / 22 March 2019 20:06

    Si inca un link cu metode faine pentru invatatori la clasele mici. Momentul meu preferat este cel cu borcanul plin de figurine care au urechile mici si nu suporta galagia, pe la minutul 5:24, dar si cel in care iti schimbi accentul, ca sa le captezi atentia celor mari. Profesorii sunt actori, iar scena lor este clasa.

    https://www.youtube.com/watch?v=S4guCiBd89E

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  7. Lili S / 22 March 2019 18:55

    Profesorii trebuie sa mearga la cursuri pentru Managementul Clasei, altfel fiecare zi de curs se termina in tipete. Eu nu am avut parte de astfel de cursuri in Romania, dar in Canada am vazut ca au niste metode de a stapani clasa care functioneaza foarte bine fara sa stresam copiii si in plus incurajeaza self-regulation.

    Exemple pentru captarea atentiei : Stingerea/aprinderea luminii, Bati din palme si copiii raspund si continui cu cateva instructiuni la care ei raspund in cor. Practica incepe de la gradinita si continua pana la clasele mari.

    Un link cu metode pentru stapanirea claselor mici

    https://www.youtube.com/watch?v=vK6EKSUJ6Wg

    si unul pentru copiii de la clasele mari

    https://www.youtube.com/watch?v=vFSXt1GChp4&fbclid=IwAR28N7htUTGqzUSQwPsUbN2l4VrdNQlowC2uiVGimXlhoVN_591w-C5wvOY

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  8. Getabiribetapiripescumpescumpetea / 22 March 2019 12:10

    As putea spune ca inteleg perfect prin ceea ce trece un dascal in continua lui lupta de a ramane cu nervii intregi dupa zile si ani de activitate. Pe mama mea, care a trecut de multi ani la cele vesnice, am avut-o ca model exemplar de asa cum trebuie sa fie o invatatoare cu adevarata chemare. Si o spun fara echivoc si fara sa ma dirijeze vreun obiectivism ieftin. Insa, tot de la ea stiu ca nu era zi in care sa nu se simta coplesita, stoarsa de puteri dupa o zi de lucru cu copiii. Trebuia neaparat sa doarma vreo 2 ore dupa ce revenea acasa, altfel nu era om.
    Deci, pe de o parte, inteleg partea foarte grea a misiunii de dascal, care, asa grea cum este ea, mai este si extrem de nobila. Ceea ce nu inteleg foarte bine, este de ce din ce in ce mai multi dintre dascalii de astazi simt nevoia de a-si justifica starile de nervozitate, de pierdere a autocotrolului cateodata. Oare nu pentru acest gen de meserie s-au pregatit? Oare nu stiau, atunci cand au purces la drumul pregatirii lor pentru a deveni cadre didactice, ca se vor lovi de stres si de o lupta continua care toceste nervii? Copiii sunt vii, nu sunt de plastic, nu sunt papasi pe care sa le pui unde vrei si sa ramana acolo, au personalitate. Unii dintre ei chiar foarte multa, ce-i drept… Sa-i privim ca pe niste mici adulti in devenire, sa le dam girul de oameni mici, care au si ei drepturile lor, starile lor prin care trec, pe care nu stiu inca sa si le gestioneze corect. La urma urmei, vedem adulti in viata de zi cu zi care nu stiu sa-si gestioneze foarte corect trairile. Noi intre noi, adultii, ce facem? Sa tipam unii la altii? Da, unii dintre noi o facem. Dar cu ce consecinte! Dascalii au marele avantaj ca sunt inconjurati de copii, care cateodata pot fi si niste “mici tirani”, dar care, insa, sunt si niste fiinte mult mai pure, inca neatinsi de ipocrizie, cu mai multa sinceritate decat noi, ceilalti, care suntem obligati prin natura lucrurilor sa fim inconjurati de adulti care sunt asa cum sunt. Si sunt asa cum sunt pentru ca, inca de la bun inceput, poate, parintii nervosi au tipat, dascalii au tipat, apoi au urmat sefii care au tipat si ei si, treptat, treptat ne-am automodificat structura intima pentru a rezista.

    In alta ordine de idei, atunci cand se mai intampla sa tipi, depinde foarte mult CARE SUNT CUVINTELE PE CARE LE TIPI. Hmmm… aici cred ca este mare diferenta! Daca atunci cand tipi, folosesti si un limbaj extrem de agresiv, injurios, care ii stirbeste demnitatea celuilalt, atunci este foarte grav! Adica: dupa ce ca nu rezisti si tipi, mai ai si violenta verbala, aici este buba! Din cate am vazut, cele mai multe dintre probele video care circula prin canalele de socializare si ajung in final si in mass media, sunt in egala masura expresia unei lipse de autocontrol, care se combina grosolan cu denigrarea si atacul furibund asupra demnitatii copilului/copiilor vizat(i), prin folosirea unor cuvinte pe care prefer sa nu le reproduc.
    Ceea ce am apreciat mult la acest articol, a fost simtul umorului, care a indulcit foarte mult senzatia de disconfort.
    In incheiere, doresc tuturor sa aiba intelepciunea de a discerne totul cu mult calm, cu toleranta si cu nesfarsita rabdare. Acelasi lucru mi-l doresc si mie! 😀

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro