Aseară am văzut pe National Geographic “Amerizarea de pe râul Hudson“, un documentar despre supravieţuirea tuturor celor 155 de pasageri dintr-un avion care a amerizat pe râul Hudson, New York, la scurt timp după decolare. “Miracolul de pe Hudson”, cum a fost numit în media la momentul respectiv, dar mai ales confesiunile supravieţuitorilor despre ce au simţit, cât şi-au forţat limitele, câte coşmaruri au avut după, mi-au reîntărit o mai veche părere: oamenii care îţi marchează viaţa apar de unde nu te aştepţi.
Anul acesta am decis să îi sărbătoresc pe oamenii care în drumul lor, mai domol sau mai zbuciumat, m-au “potterizat” în vreun fel (deh, sunt fan …). Unii nu ştiu că au făcut-o, alţii au făcut-o cu bună ştiinţă. Şi vorbesc despre cei din afara familiei, pe care îi voi povesti cu altă ocazie.
2014 – anul rememorării oamenilor “de efect” (parcă suna mai bine la mine în cap sintagma asta…)
Exemple? Am o droaie:
– Petruţa, vecina mea de la etajul 4 încă de la grădiniţă, cu care am descoperit “Take That” şi cu care am trecut prin toate experimentele şcolii primare şi gimnaziale;
– Emanuel, “starul” clasei a VIII a D, care m-a făcut ca până astăzi să caut într-un chip de aparent tocilar, latura rebelă care ascultă “Nothing else matters” la maxim :));
– Cornelia – lângă care am petrecut cele mai nebune clipe din liceu şi care încă îmi arată că să fii tu este mai important decât ce ar putea spune unii şi alţii;
– d-na profesoară Antoniu, ideal de pedagogie în carne şi oase, care prin predarea francezei în stil ştiinţifico-băbesc, mi-a arătat că lumea din cărţi poate deveni aievea când îţi foloseşti resursele lăuntrice – visarea şi determinarea;
– Mihaela, şefa mea de la aer condiţionat, care prin supravieţuirea în infectul spital Floreasca – şi aici mă refer la practica doctorilor care aproape au omorât-o, mi-a arătat că voinţa de a te vindeca şi optimismul valorează mai mult decât tratamentele cele mai avizate;
– Lili – prima femeie care m-a învăţat că ăia, “amărâţii” din echipa pe care o “conduci”, sunt cei mai tari oameni pe care îi poţi avea, atunci când eşti cu sufletul 300% lângă ei;
– Geo – care a avut mai multă încredere în mine decât am avut eu într-o viaţă şi care, alternându-mi sistematic datul cu capul de pereţi cu mângâiatul pe creştet, m-a făcut să înţeleg ce e ăla interes autentic pentru aproapele tău, şi nu o sumă de bla, bla-uri tâmpite;
– Mari – profesionalism ireal, o inima deschisă şi o naturaleţe pe care doar în romanele din veacul al XIX lea le mai găsesc;
– Mariana – poză în DEX pentru “cu răbdarea trecem marea”; ilustraţie desăvârşită a crezului “tinereţea este de fapt o stare, nu o vârstă”; şi post-it permanent cu “fericirea e şi aia mică, din metrou, din balcon, şi nu neapărat căţărarea pe Machu Pichu :)”
Şi mai am şi alte nume: Crina, Alex, Claudiu, Flori, Raluca, Mire, Claudia, Dana, Elena, Sergiu, Mirabela , Anita, Georgina, Costel, Cristina, Virgiliu, Andreea, Laura, Magda, Radu, Melania, Mihaela, Nicoleta, Simona, Vali, Lucica şi atâţia alţii.
Deşi pe unii dintre ei nu i-am văzut de ani buni, pentru mine ei sunt oamenii cei mai prezenţi pe care îi ştiu, căci printr-un ABRACADABRA mai mic sau mai mare, m-au făcut şi ei, pe mine, ceea ce sunt azi: un om.
Dacă vieţile noastre sunt suma evenimentelor pe care le trăim, atunci eu, un om, sunt o bucată de pită căruia şi aceşti oameni i-au dat ceea ce îi trebuia ca să fiinţeze: ceva din ceva-ul lor.
Şi pentru ei, închei întâi aşa:
“În seara asta mare,
Cu toţii vom cânta.
Va fi o sărbătoare
Ce n-o putem uita.”
Şi apoi aşa: MĂ ÎNCLIN !
Citiţi şi
Stele căzătoate (Météors, 2025) – impresii despre un film bun și grav
Poate că iubirea trebuie să fie molcomă. Așezată. Fără efort
Ion Duvac: “Ești o fu*ăcioasă în draci, asumă-ți!”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
