Et in Arcadia ego. Am fost în inima Transilvaniei, cea plină de castele şi de legende fermecătoare despre castelanii de altădată. Unii dintre urmaşii lor, reîmproprietăriţi, au preferat însă să renunţe la reşedinţele cândva somptuoase şi să le vândă, decât să-şi bată capul cu restaurarea lor. Aşa a ajuns Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă în sufletul şi în mâinile lui Claudiu Necşulescu. Care l-a readus la viaţă, l-a făcut imaginea vinurilor Jidvei şi l-a introdus într-un circuit vitivinicol exclusivist.
Chambord de România
Osteniţi de cât am tot urcat “pe propria răspundere” prin turnurile slăninii din bisericile transilvane fortificate, frumoase, dar şubrede, triste şi oropsite de uitare, lipsa banilor şi a enoriaşilor de odinioară, atunci când am dat cu ochii, printr-o deschizătură zgârcită de poartă barocă, de un castel vechi de 400 de ani, dar întinerit, viu şi incitant, oboseala s-a risipit pe loc. Şi am ştiut că acolo este povestea pe care o căutam. Numai că o cerberiţă instruită să ţină la distanţă curioşii neanunţaţi ne domoleşte entuziasmul şi ne încurcă planurile de a trage şi cu ochiul aparatului dincolo de ziduri. “Nu sunteţi grup organizat!” Pardon, dar noi, pe cuvânt de onoare, eram un grup chiar foarte organizat, chit că numai de doi oameni şi două femei :). Însă, oricât de buni am fi fost, tot nu făceam cât 20 :). Fireşte că n-am dezarmat şi am pornit în căutarea noului stăpân al locului, Claudiu Necşulescu, aflat la vreo 5 km mai la vale. El era “vinovatul” de ultima şi cea mai spectaculoasă schimbare din istoria recentă a castelului care fusese în ultimii 50 de ani, pe rând, grădiniţă, închisoare, cantină, carmangerie şi secţie de şampanizare.
O oră mai târziu îi ascultam poveştile şi fotografiam de zor fratele mai mic al castelului Chambord de pe Loara, grădina cu aer mediteranean, fostul grajd devenit mini-hotel cu tot confortul pentru oaspeţi pe sprânceană şi peisajele splendide ce cochetau cu lumina soarelui la asfinţit. Ne-am preumblat apoi până la ora cinei prin încăperile restaurate fără cusur şi am coborât în pivniţa răcoroasă unde vinurile, frumos rânduite, stau acum la învechit ori îşi aşteaptă degustătorii. Şi ce alt loc mai potrivit decât un castel medieval pentru a elibera din temniţele de sticlă un Sauvignon Blanc, un Muscat Ottonel, Riesling, Gewurztraminer, Chardonnay, Pinot Gris sau o Fetească Regală, perlele cu care se mândresc podgorenii de la Jidvei?
Á votre santé!
La cină, am ridicat la înălţimea ochilor un pahar cu vin demisec, cristalin, cu luciri alb-gălbui şi irizări de smarald, cu aromă de măr copt şi mireasma florilor de viţă. Aţi recunoscut cumva vinul Riesling Târnave Castle? Mă tem că nu. Nici eu n-aş fi putut-o face dacă nu ajungeam pe Drumul Vinului, bucata care uneşte podgoriile Jidvei din Alba cu cele mureşene, de pe valea Târnavelor. Despre vin, şi nu numai, se spune că scrii cel mai bine abia după ce l-ai (de)gustat îndeajuns încât să-ţi scapere mintea şi condeiul, dar femeile nu s-au prea înghesuit s-o facă. Poate şi din teama de-a nu fi judecate c-ar avea plăceri, să nu spun patimi, rezervate şi iertate doar bărbaţilor. Chiar unui coleg de-al meu i s-a părut o ciudăţenie dorinţa de-a povesti la feminin despre podgorii, soiuri şi degustări. Dar, de ce nu?
Noi, românii, deşi ne tragem din viticultori şi băutori de nădejde (vezi disperarea lui Burebista!), nu avem cultura vinului. Păi, dacă tot ne place, măcar să învăţăm să-l recunoaştem şi să-l alegem, să-l savurăm şi să ne cherchelim cu stil, descântându-l cu vorbe de cunoscător: nobil, delicat, aristocrat, picant, armonios, aromat, fin, vesel, grav, misterios. N-o fi tocmai asta lecţia de care ducem lipsă în vremuri de criză, dar credeţi-ne că, prezentat astfel, vinul are alt gust şi viaţa capătă altă culoare. Cu puţin umor, am putea parafraza celebra soluţie princiară de criză (nu îi aparţine reginei Franţei, ci unei prinţese) – “dacă nu au pâine, să mănânce cozonac!”: dacă n-avem zaibăr, să bem un Sauvignon Blanc! Á votre santé, mesdames!
P.S. Am aflat şi ce altceva în afară de degustări mai puteţi face, dacă v-am tentat să mergeţi într-un weekend la castel: o partidă de vânătoare, o plimbare călare prin împrejurimi sau doar să vă odihniţi într-un loc cu puteri magice. Dar nu uitaţi că este o reşedinţă privată şi nu vă porniţi la drum până nu luaţi legătura cam cu o lună înainte, pentru rezervare, cu Octavian Ignat prin fax, la numărul 0258881666 sau pe mail la adresa octavian_ignat@yahoo.com.
Citiţi şi
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Delta Dunării – un loc ce trebuie văzut măcar o dată în viață
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
