O postare extrem de simplă, care atrage atenţia asupra unui lucru la care poate lumea nu se gândeşte, dar cu toţii ar trebui să avem o perioadă de post intermitent. Noaptea. Noaptea nu e bine să mâncăm. Dacă mai socotim încă două ore înainte de culcare, cele bune, ca să nu ne culcăm cu stomacul plin şi să nu tulburăm somnul, atunci cele 2 + cele, ideal, 7 de somn ne dau deja 9 ore. Dacă mai luăm în calcul şi că nu suntem obligaţi de nimeni să mâncăm imediat ce am făcut ochi, iar micul dejun poate fi la un număr de ore de la trezire, iată şi postul intermitent. Poate fi destul de uşor de 10-12 ore.
Colateral, în definiţiile glicemiei à jeun (pe stomacul gol) luate corect găsim 8-12 ore. O glicemie „fasting” sau „a jeun”, adică după post, se face după 8-12 ore de post (ideal nu mai puţin, dar nici mai mult, pentru că după 12 ore apar unele mecanisme de contrareglare). E cea care se ia în considerare la diagnosticul diabetului zaharat.
Revenind la postul intermitent, iată, aşadar, o formă normală de post intermitent. Cea în care nu mâncăm noaptea. Nu atinge durata de 16 ore care se presupune că ar activa la toată lumea cetoza, dar e tot un post intermitent.
O formă şi mai frumoasă de „post intermitent” e să nu mănânci între mese. Nu se cheamă propriu-zis aşa, dar e chiar foarte bine să avem pauze între mese. Dacă ne gândim bine, opusul care ar fi? Să întrerupem mereu ciclul de digestie. Adeseori prin ronţăieli, dar uneori şi prin lichide cu calorii, fie ele sucuri sau altele mai subtile, de exemplu cafea cu lapte. Aici fac o paranteză cu o meserie care ne dă mereu de furcă la cabinet: bucătarii. Ei slăbesc greu pentru că au şi de gustat, iar gustatul de alimente, oricât de nevinovat ar părea, e un semnal chimic pentru hormoni. Îi „râcâie”.
O a treia formă de post intermitent e de fapt cea adevărată. Postul intermitent cel mai studiat nu e cel cu orare. E cel cu zile lipsă. 5:2. 5 zile mănânci normal, 2 zile nu, sau mănânci foarte puţin. Sau postul negru. Cel ştiut şi de noi din moşi strămoşi. El e adevăratul post intermitent, iar ştiinţa nu are multe rele de zis la adresa lui, ba dimpotrivă.
O a patra e o formă de post intermitent, şi ea foarte prezentă pe planetă, e Ramadan-ul. În postul islamic se mănâncă doar înainte de răsărit şi după asfinţit. Diabetologii cunosc bine această formă de post intermitent pentru că ea provoacă pe multe planuri reglajele de glicemie, pune foarte multe probleme interesante, multe teoretice, dar multe şi practice. Chiar există un ghid al Federaţiei Internaţionale de Diabet, scris în 2021, „Diabetes and Ramadan Practical Guidelines”, are 333 de pagini şi e chiar consistent. Cam 42% din diabeticii de tip 1 ţin măcar 14 zile de Ramadan (în zonele unde se ţine Ramadan).
O veste proastă la final: post intermitent sau nu, tot contează ce ai băgat în gură. Studiile care au dezumflat balonul cu postul intermitent au fost cele care au arătat că nu există niciun beneficiu al postului intermitent suplimentar restricţiei calorice. Eu această informaţie o preiau foarte frumos: dacă postul intermitent te-a dus la o alimentaţie mai bună şi la o restricţie calorică: va avea efectele restricţiei calorice. Dar aceleaşi efecte le-ar avea aceeaşi restricţie cu mese la alte ore.
Las spre meditaţie acest text, el de fapt atrage atenţia că e bine să avem „post intermitent” în sensul de disciplină: mesele să fie clare şi cu spaţii clare între ele, noaptea să fie noapte cu somn şi nu cu calorii şi nu e neapărat să nu mâncăm după 18 sau înainte de 12 sau orice altă versiune de post intermitent. Sunt şi nemâncatul după o oră sau înainte de o oră variante de orar. Că le zicem sau nu mai pretenţios „post intermitent” cred că aduce doar un pic de disciplină şi de bucurie psihologică că facem ceva „pe plus”: facem fasting, în loc să facem ceva „pe minus”, să tăiem. Că tăiatul sună rău, dar făcutul de ceva sună bine. 😊
Dr. A. Copcea
Centrul Medical Asteco, Cluj-Napoca
Citiți și Dr. Adrian Copcea: “Alimente care păcălesc foamea”?!?
“Ce să fac ca să slăbesc? Ce să mănânc? Dă-mi o listă!” Iată lista doctorului Adrian Copcea
Citiţi şi
Cortizolul, menopauza și greutatea: de ce metodele clasice nu mai funcționează după 45 de ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
