Cu delicateţe, cu gentileţe mi se spune să-mi iau tălpăşiţa din ţară. Auzeam încă din facultate de la profesori că trebuie să ne facem bagajul şi după licenţă să luăm la pas occidentului. Aici cică nu avem nici o şansă reală de valorificare a potenţialului nostru deoarece ne lovim de un sistem arhaic învechit denumit ştiintific status society, adică o societate veche, fondată pe relaţii de vecinătate şi consangvinitate şi nu pe norme şi legi. Cam ca ţărişoară noastră dragă!
Mă gândeam atunci că se exagerează acest cântecel şi că indivizii care îmbrăţisează resemnarea sunt mai mult exponenţii propriilor deziluzii şi frustrări. Cu timpul am înţeles că ochii lor sângerii fuseseră martorii unor evenimente care nu aveau cum să nu le marcheze sufletul, implicit şi destinul personal. Am rămas să mă conving singur, sigur pe mine de faptul că viitorul este o creaţie a sufletului şi spiritului nostru la care se adaugă acţiunile şi voinţa. Nici un moment nu am luat în calcul sufletul cicatrizat şi mutilat al României. Nu m-am lăsat pradă unei slăbiciuni (credeam eu pe atunci!), dar în schimb am devenit victima unei creaturi hidoase.
©Shoji Ueda
Corul bocitoarelor nu acceptă disporezi!
Simt că am obosit psihic şi nu mă interesează corul bocitoarelor care se laudă că au suferit mai mult ca mine pe aceste meleaguri. Avem dreptul la normalitate dacă primim la naştere dreptul de a respira. Renunţăm prea repede la multe lucruri, precum calitatea vieţii, satisfacerea la locul de muncă, împlinirea printre colegii de muncă şi mai ales prieteni şi mulţumirea sufletească. Toate sunt băgate sub preş în România. Aici contează burta, sacul, maşina şi femeia(cât mai solarizată nu solară şi cât mai artificială, de plastic dacă se poate). Aşa se decantează reuşita în acest spaţiu.
Cu greu ieşim din acest cerc vicios, mai ales în contextul în care stabilitatea costă în România, iar noi nu avem timp să ne gândim serios ce vrem de fapt să facem cu viaţa noastră. Nu ne permitem experienţe noi şi riscuri. Singura experienţă nouă se întâmplă când schimbăm cârciuma unde mergem de obicei, iar singurul risc pe care ni-l asumăm se traduce prin decizia de a te înhăma la un credit de 20-30 de ani. Curaj, nebunie sau stagnare mentală? Părerile sunt împărţite…
Visez şi eu la România mea!
Fascinant este conflictul dintre băştinaşii de aici (bocitoare de profesie) şi diasporezii (cei care şi-au găsit norocul printre străini şi privesc acum cu superioritate bocitoarele). De fiecare dată când apar cele două tabere energia se polarizează simţitor. Nu există cale de reconciliere. Fiecare a suferit şi crede că povestea lui este mai reală, mai veridică, decât a celuilalt. Avem de-a face cu o ciocnire între două suferinţe diferite, dar adiacente la un anumit punct. Bocitoarele suferă din prisma unei dezrădăcinări de natură sociologică în România prin comparaţia pe care o fac ei cu cei pe care îi denumesc „proşti, inculţi, necivilizaţi”, în timp ce diasporezii resimt dezrădăcinarea la nivel sufletesc. Şi unii şi alţii visează o altă Românie. Păcat că sunt prea ocupaţi cu certuri interminabile şi bocete deşertice. Până la urmă toţi îmi spun să plec…
Visez şi eu la România mea!
Citiţi şi
Pentru a se alege în sfârșit praful
Ceaușescu n-a murit, e Georgescu travestit
Unde e președintele Nicușor acum?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
