Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Împărtășită sau nu, fantezia e mereu în doi

5 February 2020

Duminica plănuim o fantezie comună. Plănuim sau plăsmuim? Care ar fi cuvântul potrivit? Există o potriveală pentru imaginație, pentru fantezie? Ce-mi scapă și nu pot pune în cuvinte. Ahh, chiar fantezia. Fie că e împărtășită sau nu, fantezia e mereu în doi. Nu scapă prototipul nostru imperfect sau idealul nostru de perfecțiune visului de doime a omenirii. Suntem cu toții supuși greșelii și noi mai mult decât alții, căci iubim cu o pasiune ce doar se lovește de propriile obstacole ale ființelor noastre.

Cine a pus obstacolele în drum ne este străin, căci nu vedem un răsărit sau un asfințit cu ochelarii de cal ai iubirilor comune. Credem despre noi că putem visa mai mult decât media oamenilor ce-și postează pe facebook dragostea, afișând cu ea un soi de satisfacere socială  de care noi suntem lecuiți. Noi locuim în imaginație și tocmai această imaginație se întoarce împotriva noastră când nu dăm crezare intuiției să ne oprim. Dar cine este intuiția să ne spună ”Stop!”, când ființa trage de ea însăși să trăiască mai mult. Și unde poți trăi, în definitiv, dacă nu în imaginație, când realitatea devine banală și fiecare sens care îi este atribuit este cunoscut dinainte. Idealul nostru trece prin creier, nu prin stomac și acolo dacă se lovește cumva, palpează măruntaiele noastre și își amintește că ființa umană are mai multe mecanisme ascunse prin care fiara domină bestia, prin care fantezia cucerește animalicul.

Aici se pare că timpul ne-a proptit o scenetă pe care noi doi nu prea vrem să o urmărim. Posibil, scenariu să fie facil și dorința noastră, ce pendulează între prea mult și preaplin, s-ar putea nărui asemenea castelelor de nisip construite de copii la briză mării. Tocmai această briză ne-a adus împreună cu visul unei speranțe ce crește în noi cum crește marea în ochii copilăriei. Aș vrea să spun mai mult, aș vrea să torc mai multe scenarii fericite pe care să le îmbrățisezi în ființa ta unde am înșurubat un dor în proiecție. De aici și-a luat zborul un Dedal sau Icar pe care doar tu îl poți căuta la inimă se vezi unde îl duce destinul.

© Nicoletta Tomas

În speranța că aceste simple cuvinte nu au năruit ceea ce simt pentru tine, aștept ziua când vei recunoaște cât de frumos a crescut dorul meu în tine. În rest, ce iubim înserăm în cuvinte cu speranța deschisă către omenire că mai există o dragoatea comparabilă cu a noastră, dar niciodată ca ea. Și acesta să fie poate un ultim paradox când corpurile noastre o iau razna și caută drumul singurătății după ce pofta de întreg se revarsă, scurge în lentoare în reverii duminicale, ce par a se confunda. Nu-mi place să cred că fugim de doime așa că idealizez și păcatul de a ne întregi – de la distanță.

Duminica plănuim o fantezie comună ce fuge de sub crăpăturile din fereastră să le spună și altora că există speranță atâta timp cât iubești. Că vine un răsărit sau un asfințit, le vom privi cu liniștea întregului, căci am cunoscut ce spun stelele când tac și nu pot să-și ascundă moartea de privirile curioșilor. Dacă nu ne mai iubim, așa să fie și dragostea noastră. Să lumineze bolta cerească preț de secole și cât o mai fi și universul asta.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Bioiubirea

V-a fost dat să iubiți pe cineva vreodată cu toată ființa?

O poveste de dragoste: Laura

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro