A purta sau a nu purta…Audrey Hepburn

Ada Nairda

19 August 2010

“Mic dejun la Tiffany” a fost pentru mine, în adolescenţă, o adevărată revelaţie.Ceea ce mă fascinase în acest film nu a fost nicidecum povestea – pe care am înţeles-o cu adevărat mult mai târziu – ci o pălărie. Pălăria aceea neagră cu panglică albă, pe care Holly o poartă în vizita ei la penitenciarul în care Sally Tomato aşteaptă “buletinul meteo”. Ceea ce era pentru mine, extravagant, incredibil şi frapant, era posibilitatea, acceptabilă social, de a purta o asemenea pălărie feerică în plină zi…o zi oarecare. Mai târziu, am avut ocazia să văd şi alte filme cu Audrey Hepburn, să aflu detalii despre viaţa ei şi chiar să o fac protagonista unei lucrări despre semiotica rochiei negre. Ceea ce o făcea deosebită pe Audrey Hepburn pentru mine  a fost întotdeauna ceva legat de incredibila delicateţe a fiinţei ei, cu un aer princiar, ceva care îmi lăsa impresia unei persoane conştiente permanent de fragilitatea tuturor lucrurilor din lume.

Această admiraţie pentru Hepburn a durat până acum câţiva ani, când imaginile cu ea au invadat revistele glossy alături de un cuvânt (mai mult un imperativ stringent decât un curent în modă) – RETRO! Aşa am aflat că Audrey Hepburn era nu numai delicată, ci şi retro-chic, un simbol al feminităţii,o icoană a eleganţei şi un standard al feminităţii şi că aşa trebuia să fiu şi eu şi toate celelalte mii de cititoare ale revistei X, Y sau Z. Unele fete au luat-o chiar în serios. Dar cel mai în serios a luat acest îndemn economia subterană care s-a grăbit să scoată pe piaţă tricouri, căni, pixuri, calendare, poşete, feţe de pernă, ceasuri şi alte zeci de mărunţişuri toate retro…toate cu Audrey Hepburn.

Şi pentru că multe domnişoare au percutat rapid la comanda RETRO!, dar nu există şi Hubert de Givenchy pentru fiecare, lucrurile au fost adaptate puţin şi nu a trecut prea mult până când frumosul chip al lui Audrey Hepburn a fost desfigurat pe un tricou întins “din toată fibra” pe bustul prea generos al posesoarei. imediat au apărut şi poşetele din satin negru, imprimate cu embema retro Audrey Hepburn zâmbind in rama de puf roz care o încadra.

Admiraţia mea pentru distincţia lui Audrey Hepburn a ramas, cumva neatinsă de această panoplie de prost gust, dar mi-am pus deseori întrebarea de ce ea?de ce nu contemporana Sarah Jessica Parker care umple sălile cu adolescente iubitoare de sclipici si pantofi cu ştrasuri, multe, multe ştrasuri? Probabil e doar o întâmplare sau poate nimeni nu mai vede , în spatele clişeelor actriţa sau poate e o “farsă” de marketing.  Ceea ce aş vrea să se întrebe şi altele este dacă purtarea un tricou cu Audrey Hepburn presupune şi un transfer de valoare, de la ea la ele.



Citiţi şi

În modă noi credem

Feșăn la piscină

Moda pe vremea lu’ Ceașcă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,990 views

Your tuppence

  1. Diana / 27 May 2012 13:31

    Very good point of view!
    Pentru mine Audrey Hepburn este un fel de prototip al frumusetei, delicatetei, feminitatii si stilului! Ca si la tine, Breakfast at Tiffany a fost o revelatie, caci atunci am descoperit-o in adevaratul sens al cuvantului pe Audrey.
    Sincer eu chiar mi-am dorit intotdeauna confectii cu imaginea ei (desi nu am procurat inca nimic), in special un tablou cu ea, caci mi-ar aminti de fiecare data cand l-as vedea de o personalitate deosebita cu niste principii de viata extrem de realiste!
    By the way, foarte bun articolul!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro