Adeline Cătinaș și accesoriile Cathias Edeline

catchy

6 August 2012

Pentru că ne plac tinerii talentați și întreprinzători ce pot face lucrurile să meargă și la noi ca prin alte părți ale lumii spre care ne uităm cu admirație, v-o prezentăm pe Adeline și pasiunea ei. Adeline este  studentă la secția Pictură a Universității de Arte Plastice București, are doar 21 de ani și, de opt luni, un vis împlinit: o mică afacere, un brand al cărui nume vine din latina veche și înseamnă nobilime și cea mai frumoasă și pe care îl poartă pantofii și gențile din piei prețioase – piton și anaconda, pe care le-a scos deja pe piață într-o colecție cu un nume exotic “La Driadline” inspirată de nimfele pădurii. 

“Povestea mea este povestea tânărului artist care trebuie să-și construiască singur totul, care nu are banii ce ar putea să-i ușureze eforturile și care trebuie să alcătuiască totul ca într-un puzzele cu răbdare, tenacitate, hotărâre. Îmi amintesc de începuturile mele, de căutarile zilnice pentru a găsi un atelier bun, o mână de lucru ieftină, dar fără rabat de la calitate, un depozit cu materiale așa cum mi le doream… A fost greu și poate pe un alt om l-ar fi demobilizat, însă pe mine m-a încrâncenat și mai tare… să reușesc. Acum, mă bucur că toate aceste căutari însumate m-au ajutat să învăț, să cunosc tainele pe care le presupune construcția unui pantof, să trec prin toate etapele, de la munca de concepție până la finisare. Sunt mândră că am putut realiza atât de multe lucruri, spun eu, într-un timp atât de scurt.”

Ingenioși, irezistibili și declarativ eleganți, pretioși, împodobiți cu cristale sau ținte, cu tocuri amețitoare sau balerini delicați, din piele clasică, metalizată sau ștanțată, într-o bogată paletă cromatică – rose poudrée, alb, ivoire, nude, argintiu, auriu, maro sidefiu sau negru – pantofii Adelinei pot deveni visul oricărei femei care aspiră la eleganță și un stil propriu.

Succes Adeline



Citiţi şi

Manolo Blahnik, expoziția itinerantă The Art of Shoes

Totul e să vreau și îmi iese

10 lucruri pe care bărbaţii le urăsc în secret la femei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,155 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro