Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

„Ai născut și ai crescut un elev, nu un copil”

3 September 2018

Pe Facebook, din când în când, poți citi și lucruri inteligente. Printre atâtea pisici, flori, fete sau băieți, melodii și artiști, iată o postare care ne-a atras atenția. Începe școala curând  și e un motiv de frământare, să nu zic de îngrijorare, pentru toți participanții la acest eveniment. Ce schimbări ne mai așteaptă? De la Minister? Dar relația între elevi și profesori, se mai întâmplă ceva bun în speța aceasta? Ce performanțe vor avea copiii noștri? Întrebări peste întrebări… Florina Vaipan, profesoară de română, stabilită în Spania, are un punct de vedere foarte interesant despre elevii de nota 10, despre acele pretenții ale părinților și răspunsul școlii la ceea ce înseamnă formarea tinerei generații. O redăm pentru Dvs., cu acordul autoarei.

„Și pentru că se apropie deschiderea anului școlar și vom asista iar la lupte de orgolii între părinți, la aruncatul pisicii moarte de la unii la alții și la interminabile justificări sau acuzații, vă reamintesc că nu există elev de nota 10.
Nu există. E o invenție a părinților în colaborare cu profesorii. E o proiecție ireală a unor frustrări adulte și a setei de a fi recunoscut drept „cel mai” între colegi și de a-ți construi renumele profesional pe spatele unor conștiințe.
Copilul de 10 încetează să mai fie copil odată cu apariția notelor. Intră într-o cursă teribilă cu el însuși și cu ceilalți, în el sunt stocate informații ca într-un hard disk de IT. Niciodată suficiente pentru cei ce veghează cu ochi vigilent ca nu cumva să ia vreun 9.
Ce înseamnă, de fapt, 10, în procesul de evaluare? Înseamnă atingerea 100% a obiectivelor prevăzute de programa școlară, atât cele generale, cât și cele specifice. Înseamnă cunoștințe, competențe, aptitudini, transpunere practică a acestora. Înseamnă că tot ceea ce a pornit de la profesor a fost receptat corect. Înseamnă atenție, concentrare, participare activă la ore, dar și studiu individual. Enorm de mult studiu individual, care nu reprezintă doar temele pentru acasă, cum confundă unii. Temele pentru acasă sunt o prelungire a procesului didactic, mai precis a părții de fixare a cunoștințelor din demersul didactic. Studiul individual implică extinderea cunoștințelor dincolo de programă și de manuale.
Mulți profesori își construiesc imaginea pe spatele copiilor excepționali. E „meritul profesorului”, am auzit de foarte multe ori spunându-se în cazul olimpicilor sau în diferite contexte ale unor competiții. În momentul în care ai câțiva astfel de elevi, imaginea ta apare hiperbolizată și nimeni nu ia în calcul faptul că dacă nu ai fi la cutare școală sau liceu în care se intră prin examene și selecția e dură și dacă ai fi la liceul agricol din Șendriceni (nu contează unde e), oricât de bun ai fi tu, profesorul, nu ai avea niciodată asemenea rezultate. Și atunci? Unde e meritul? Și de ce meritul ăsta e întotdeauna în defavoarea altor cadre didactice foarte bune, dar care poate nu au avut post în școli așa-zis ”de elită”.
Pe partea cealaltă sunt părinții. Ei, în general, „se sacrifică”. Copilul trebuie să răspundă acestor sacrificii cu note de 10, așa e trocul. I se asigură de la 6-7 ani meditații, i se cumpără cele mai noi culegeri de exerciții la toate materiile, este trimis la activități sportive la modă, musai să facă și ceva muzică, eventual și un instrument, să citească de la 10 ani niște critică literară și să confrunte lista de lecturi cu a cunoscutului X din orașul Y. Părinții vorbesc doar despre asta între ei. „Al meu” este… Și urmează toate epitetele calificative posibile, urmate de inevitabilul „dacă eu n-am putut, măcar el să facă, de aia mă/ ne sacrific/-ăm.” Copilul, de multe ori, e un inadaptat, cu toată aparenta lui sociabilitate. Singurul scop e mulțumirea părinților și încercarea de a nu înșela așteptările profesorilor. Începe să se contureze o imagine eronată de sine care, în cele mai multe dintre cazuri, nu va duce la succes, ci la imposibilitatea de a-și găsi locul în societate fiindcă va considera că este superior celorlalți și nimic nu i se potrivește. Sunt foarte rare excepțiile, dar există.

Copilul-meu-este-stresat.-Cum-pot-sa-il-ajut
Cum stă treaba în realitate? Așa cum spuneam: NU există copil de 10 la toate disciplinele. Atât de rar se întâmplă încât sunt excepțiile care confirmă regula. Nu există copil care să fie în aceeași măsură de bun la literatură, matematică, chimie, sport, muzică, desen. Dar există o coalizare a profesorilor în favoarea acestui tip de elev. „Cum să-i stric eu, cel de muzică/ de sport/ de desen, media când e așa de bun la obiectele importante?” Cine stabilește importanța asta a obiectelor? Și cu ce e mai prejos un elev foarte bun la muzică sau la desen decât cel foarte bun la literatură sau la fizică? Cine a cuantificat asta și cum? Și de ce trebuie să aibă la sport 10 si cel care participă la toate competițiile sportive și cel care poartă deja eticheta de ”elev de 10”? Cum pui în balanță la muzică pe cel evaluat din teorie muzicală cu evaluarea calităților vocale? E drept? Nu, nu pentru cel de 10. E drept pentru cei care excelează exact în aceste domenii să primească aceeași notă cu cel ce primește, de fapt, recunoașterea meritelor pe baza unei etichete? Și ce faci când obiectivele tale sunt atinse 100% de către 3-4 copii, dintre care unul chiar excelează și studiază mult în plus? Pentru că ceilalți sunt de 10 după bareme. Iar el e peste. Ce faci în acest caz? Îi dai 10 lui și celorlalți 9, furându-le un punct? Le dai 10 tuturor, defavorizându-l pe el? Îi explici ca nu s-a inventat nota 11?
Hai să fim realiști.

Le furăm copilăria și ne furăm singuri căciula, din ambiții personale, din spirit de competiție, din orice, în afară de interesul pur al copilului. Devin obiecte de satisfăcut orgolii personale și profesionale, cu inteligența emoțională slab dezvoltată, fără o conștiință realistă a propriei valori și fără capacitatea de a se adapta situațiilor concrete de viață. Creăm roboței de la care cerem perfecțiune și apoi îi eliberăm așteptând să se descurce singuri. Și când se desfac bucăți, la primul bolovan de care se lovesc, ne întrebăm unde am greșit. „Cum se poate? A fost elev de 10 toată viața lui!” Da. Ai născut și ai crescut un elev, nu un copil, nu un om. Un elev. Și când se termină viața școlară nu mai are loc. E pierdut. Asta vreți?

Sursă foto: geanina-chicos.ro

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Bărbatul acesta vă va face să simțiți cea mai puternică emoție

Prima zi de școală

S-a întins în pat, a închis ochii și nu a mai respirat. Avea 50 de ani

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,807 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro