Fața nevăzută a meseriei de profesor
Meseria de profesor înseamnă mult mai mult decât predare: birocrație, singurătate, presiune constantă și o reinventare continuă. Povestea Sorinei Partal.
Meseria de profesor înseamnă mult mai mult decât predare: birocrație, singurătate, presiune constantă și o reinventare continuă. Povestea Sorinei Partal.
Când m-am născut a fost mai pe seară, ca să nu se vadă. La grădiniță, mi-am schimbat ziua de naștere. Le-am dus copiilor bomboane. Mama a dus înapoi păpușa pe care voiseră să mi-o facă cadou. În clasa întâi, mama prietenei mele s-a oferit să facă exerciții de dictare cu …
Și cum stătea așa bunul Dumnezeu în ceruri numai ce Îi vine o idee: – Sfinte Petru, zise Dumnezeu, cine se ocupă de vlahi? – Sfântul Sisoe, Doamne, zise sfântul Petru, ați uitat că l-ați însărcinat încă de la înfăptuirea statului român unitar modern? Sfântul Sisoe îi protejează pe dânșii. …
Educația sexuală rămâne un subiect sensibil și controversat în multe societăți, dar absența ei creează lacune periculoase în cunoștințele tinerilor. Bolile cu transmitere sexuală (BTS) reprezintă o realitate pe care orice persoană activă sexual trebuie să o înțeleagă, iar chlamydia este una dintre cele mai comune, dar și ignorate afecțiuni …
Ne-a rămas de la cetățeanul turmentat al lui Nenea Iancu întrebarea care nu mai trece: eu cu cine votez? În “O scrisoare pierdută”, Caragiale a scris tot ce se poate omenește scrie despre politicienii români, dar și despre alegătorii români. Acel “Eu cu cine votez?” nu e doar confuzie față …
România a traversat o tranziție atroce de la național-ceaușism la epoca aceasta de derută și de agonie a decenței. Patrihoți la drumul mare candidează să fie aleși sau realeși. Mulți vor fi. Fibra morală a poporului e aparte. Ticăloși, neisprăviți, nesimțiți, găinari, ordinari, lichele, șarlatani. România se lasă în voia …
Există acest Popescu. Există într-o societate cu retard istoric sever și cu retard moral și mai sever, fără memorie și fără orizont. Un asemenea Popescu primar în – să zicem – Copenhaga este de neînchipuit. El este însă pe măsura vlahilor. Dar el, Popescu ăsta, există și nu putem face …
Cine pozează în salvatorul peste noapte al națiunii e un șarlatan. Fie că e politician sau ziarist sau trompetist pe internet. E un șarlatan și minte. E un demagog. În România mai e de muncă o jumătate de secol să ajungem unde ar fi trebuit să fim în 2010. Dar …
Mi-am petrecut mare parte din săptămâna trecută în campusul unei facultăți din Los Angeles, California. Pentru că fiică-mea are ziua ocupată nine to five, mi-am pierdut orele observând studenții, discutând cu ei și chiar asistând la vreo două cursuri, dintre care unul de matematică. Apropo de disputa recentă legată de …
Începutul școlii e prilej pentru primari să se mai tragă în poză, pentru polițiști să spună trei baliverne pe care nu le ascultă nimeni și pentru popi să tragă un Tatăl Nostru și un Doamne ajută! Așa a fost mereu, așa va fi mereu. Comunitățile nu dau, cu nesemnificative excepții, …