Aici suntem, Georgia!

Catchy

17 July 2017

Dintre cele peste 650 de mesaje lăsate la campania noastră despre Noua generație a femeilor fără vârstă, în care ați împărtășit cu noi imagini vii ale împlinirii, recunoștinței, vitalității și a mândriei de a nu vă lăsa învinse de timp, cel al Georgiei fost altfel…

Să nu comparăm nivelul de trai al englezoaicelor cu al nostru. Sărăcia și lipsurile te îmbătrânesc. Te îmbătrânesc necazurile. Te îmbătrânește munca grea. Ați privit vreodată cu atenție chipurile mamelor care îngrijesc copii cu handicap grav? Cât de îmbătrânite sunt înainte de vreme? Comparăm viața unor femei care muncesc la birou cu viața unor femei care au dat la sapă o viață întreagă? Să punem și pozele unor femei de 40 de ani din satele României?

I-am răspuns cu speranța că vorbește, în general, de nepăsarea celor neîncercați, că nu e chiar ea în cauză. Că e un fel de mustrare pricinuită de vreo supărare temporară, mai degrabă pe semeni…

Nu comparăm, dragă Georgia, mergem cu timpurile, așa cum vin ele peste noi. Cu bune și cu mai puțin bune. Știm că necazurile îmbătrânesc, că usucă sufletul, că sting privirea, dar știm fiecare cel puțin câte o femeie care le-a învins, care s-a ridicat. Cât despre celelalte, multe, adevărat, poate că și ele s-ar ridica mai repede sau le-ar fi mai ușor în necazul lor, dacă am fi mai solidare între noi, dacă le-am dărui un gram de atenție, o vorbă bună, dacă am face când putem un bine, oricât de mic. Nu se poate să nu te impresioneze și pe tine atâta bucurie câtă emană femeile care au împărtășit cu noi un moment de fericire. Dacă ai răbdare să citești toate comentariile, vei fi surprinsă de disponibilitățile sufletești pe care le avem să încurajăm, să dăm încredere, speranță. Și nu e asta important oare? 🙂 Mulțumim că te gândești și la cele mai puțin răsfățate de viață. Așteptăm și astfel de poze, aici are loc toată lumea. 

Chiar și o mamă de 60 de ani cu fiul ei de 40, aflat într-un scaun cu rotile…

Doinița și fiul, împreună, un secol de viață (60 cu 40)

Doinița cu fiul ei, împreună au 100 de ani… (60 cu 40)

sau o fiică în scaun cu rotile…

Daniela Gârlă, cu mama și nepoata

Daniela Gârlă, cu mama și nepoata

Și, la câteva zile, a venit replica ei:

“De aproape 12 ani, de când lupt de una singură să mă ridic deasupra durerilor şi adversităţilor, de când eu şi copilul meu cu handicap grav ne luptăm să supravieţuim cu mai puţin de 1000 de lei lunar (asta că să comparăm cam câţi bani au la dispoziţie femeile care trăiesc în alte ţări, care îşi permit să se îngrijească în aşa fel încât vârsta nu se mai vede pe chipurile lor) nimeni nu mi-a bătut la uşă să mă întrebe dacă am nevoie de o pâine (pentru cei aflaţi în situaţia noastră şi să-ţi faci piaţă e o problema, neavând în grijă cui să laşi un asemnea copil şi mai mereu alergi pe stradă pentru că l-ai lăsat nesupravegheat că să-ţi poți lua un kilogram de cartofi şi o pâine).

Nici unul dintre cei pe care-i cunoşteam şi care-mi treceau pragul înainte de naşterea copilului nu mi-a mai telefonat în ultimii 8 ani. Am un telefon pe care-l folosesc doar în caz de urgenţă, să chem salvarea când copilul nu mai face faţă durerilor. Şi cred că nu sunt singura în această situaţie. Fără familie, fără rude în viaţă. Fără prieteni. Uitaţi de lume şi de societate.

Pentru că trebuie să o spun, statul ai cărui cetăţeni suntem nu face nimic pentru familiile aflate în situaţii ca a mea. Suntem lăsaţi să ne stingem încet, la limita mizeriei. Aşa că, despre susţinere şi încurajare, pentru noi sunt doar vorbe. Nimeni nu mi-a adresat o vorbă bună în aceşti ani. N-am putut plânge pe umărul nimănui. Oamenii care ne-au văzut pe stradă au aruncat uneori cu vorbe care au căzut greu. Să mergem pe alei lăturalnice, “că strada nu e pistă pentru handicapaţi”. Să nu-i mai scoatem în lume pe cei care sunt aşa, pentru că îi indispunem pe oameni. Ce să mai spunem de dorinţa de a ieşi undeva să te plimbi de unul singur, doar cu tine însuţi, fără să fii nevoit de fiecare dată să împingi un cărucior pentru persoane cu handicap, care cu tot cu copil, are aproape 80 de kilograme (şi de fiecare dată când ieşi pe stradă te simţi că un animal de povară care împinge la roata de moară).

Ce să mai spunem de luxul de a citi o carte, când în cele mai multe zile eşti mulţumit dacă ai timp să te speli pe ochi. Cum îţi sunt zilele, ca părinte, dormind în fund, pe trepte, pe lângă secţiile de terapie intensivă, cu inima strânsă, gândindu-te că s-ar putea ca fiul tău să nu mai apuce dimineaţa. Pentru unii ca noi, stimată doamnă, frumuseţea vieţii a pierit de mult; lumea a devenit lagărul nostru de exterminare. Nu mai avem timp să ne mai simţim tinere. Aşteptăm să ne treacă repede şi ce ne-a mai rămas din viaţă.”

I-am scris de îndată un mail, am rugat-o să-mi spună cine e, unde o putem găsi, și mai ales să ne lase s-o ajutăm. Pentru că știam, simțeam că dacă lansăm un apel nu va rămâne fără răspuns. Doar că Georgia tace… Și atunci m-am gândit să scriu atât cât știu din povestea ei cu speranța că ne va urmări. Și că, atunci când va putea, va prinde curaj și va da un semn văzând dorința noastră de a-i fi alături, cum putem fiecare, de la o vorbă bună până la ajutoare care i-ar putea ușura traiul. Să afle că nu e singură, să creadă din nou în oameni și în bunătatea lor și că n-o vom lăsa. Nici pe ea și nici pe celelalte femei aflate în situații similare. Ne organizăm, numai să știm cine sunt aceste femei invizibile… Și acest caz ar fi un bun punct de plecare.

Deschidem azi lista faptelor bune pentru Georgia și fiul ei!

Lăsați, vă rog, un comentariu cu ce ați fi dispuse să faceți pentru ei, mici promisiuni, după puteri, pe care să le puteți onora în momentul în care Georgia ne va deschide ușa și vom ști mai multe. Vă mulțumesc!

empatie

Aici suntem, Georgia! Gata să coborâm în infernul tău, să te ascultăm, să te îmbrățișăm și să-ți arătăm cu blândețe că în lumea asta imperfectă mai există oameni buni. Ne deschizi?

Un filmuleț pentru toată lumea. 🙂

UPDATE 20 iulie ora 21:54

I-am mai scris un mail Georgiei, la care am primit acest răspuns:

De-abia acum, la această ora târzie, am văzut mesajul. N-am avut timp să mai verific mail-urile. Sunt de multe, multe zile internată, împreună cu fiica mea, într-o clinică de chirurgie cardiovasculară. Intervenţii chirurgicale care au trebuit efectuate de urgenţă. Suntem epuizate, în suferinţă, dar vă mulţumesc. Atunci când ne vom întoarce şi voi avea un pic de timp liber, vă voi da de veste. Nu promit, dar voi încerca.
P.S. Dacă îmi voi spune cândva povestea, n-o voi face pentru a obţine ceva de la cineva. N-am stat niciodată cu mâna întinsă în faţa nimănui. Încă îmi mai păstrez o urmă de demnitate. O voi face doar pentru că uneori e bine să împărtăşeşti ceva din prea-plinul sufletului (prea-plin ce, iată, nu e întotdeuna frumos, ci doar dureros). O voi face doar pentru că, poate, cuiva îi va folosi experienţa noastră. Mulţumesc. Poate că frumuseţea din sufletul oamenilor n-a dispărut de tot.

Deci răbdare și să-i dorim putere să treacă și peste această încercare.



Citiţi şi

„Chiar ṣi aici trăiesc oameni?”

„Rămâi cu mă-ta!” Asta meriți!

Sentimentul ăla copleșitor al sărăciei fatale…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
11,587 views

Your tuppence

  1. IONESCU GABRIELA / 21 July 2017 15:36

    Sa aveti parte de multa sanatate !Ma rog pentru voi !Daca este nevoie de sange , si eu su sotul suntem donatori onorifici de peste 28 de ani de zile cu drag dar sa spuna unde si pentru cine .

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  2. Ioana / 21 July 2017 11:41

    O, Doamne, Georgia draga, nu se pune problema ca ”stai cu mana intinsa” dar oamenii adevarati se ajuta intre ei si sunt sigura ca si tu ai ajutat atunci cand ai putut. Lasa-ne sa-ti fim alaturi, sa iti usuram povara macar pentru cateva minute, sa poti sa-ti tragi sufletul si sa iei o gura de aer.
    Lasa-ne un numar de cont sa punem mână de la mână si sa-ti facem o bucurie. Dezvaluie numele orasului in care locuiesti si cu siguranta vom reusi sa facem ceva pentru tine. Te imbratisez cu drag, Ioana

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Georgia – Women R Us | Catchy / 19 July 2017 17:33

    […] Nu știu nici măcar dacă am reușit să fiu coerentă. Știu, însă, că m-a cutremurat povestea Georgiei. Aș fi vrut să îi pot lăsa o vorbă bună, o încurajare. Dar ce îi poți spune unei femei […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Bety / 19 July 2017 16:09

    Georgia dragă, prietenii care au plecat….nu erau prieteni.
    Eu locuiesc Cluj-Napoca, dar as putea, as vrea tare mult să-ți fiu aproape. Te rog, trimite-mi un număr de telefon, o adresă de e-mail. Sunt și eu trecută prin multe, știu cum e sa te bați cu morile de vânt. Te îmbrățișez!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  5. Catalina / 19 July 2017 10:45

    Georgia, te admir cu toată inima! Ești o inspirație minunată și îți mulțumesc pentru onestitate și curaj! Abia aștept să ne spui unde să îți trimitem mai mult decât o vorbă bună. Permite să fii sprijinită. Prima ușă deja ai deschis-o. Spune-ne ce putem să îți trimitem pentru tine și copilașul tău. Te îmbrățișez!!

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  6. Georgia – Women R Us | Catchy / 19 July 2017 7:26

    […] articol. Nu știu nici măcar dacă am reușit să fiu coerentă. Știu, însă, că m-a cutremurat povestea Georgiei. Aș fi vrut să îi pot lăsa o vorbă bună, o încurajare. Dar ce îi poți spune unei femei […]

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  7. Sandra / 19 July 2017 5:57

    Cred ca este foarte greu pentru părinții cu copil special. Cred ca este și mai greu decât greu pentru familiile monoparentale cu un copil special. Sunt alături de tine, Georgia. Sa știi ca dacă unii prieteni au plecat, vor veni alții, potriviți. Te imbratisez cu drag și respect și multă admiratie.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  8. Maria / 19 July 2017 0:07

    Ce s-a mai intamplat cu Georgia? Vreau sa ajut. Cu bani, cu alimente… Se poate sa ne anuntati daca si-a anuntat identitatea. Multumesc!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  9. Ana / 18 July 2017 20:21

    Vreau si eu sa ajut cu ce pot si are nevoie Georgia si fiul ei. Suntem aici pentru tine! Si nu doar aici .
    Eu stau in Alba Iulia ..dar nu cred ca va fi o problema sa fiu alaturi de tine chiar si printr-o scrisoare adresata tie Georgia💖

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  10. Ana / 18 July 2017 20:16

    Citind aceasta scrisoare ..am vazut-o in mintea si in sufletul meu pe aceasta femeie si fiul ei ..am lasat sa-mi curga lacrimi pentru ca am simtit ca vreau atit de tare sa-i imbratisez ,tare tare !!!!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  11. IONESCU GABRIELA / 18 July 2017 12:22

    Suntem aici Georgia!!!!!!!!

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro