„Ana are mere. Mama Anei este rea. Ana nu este iubită”.
Sunt cuvintele scrise de ea într-un caiet de clasa I. A fost chemată mama ei la şcoală, întrebată de către învăţătoarea fetei, descusută pe toate părţile. Apoi, s-au întors acasă. Mama era roşie, ca un măr ionatan. A pornit potopul de vorbe. Şi palmele. Mama i-a interzis să o mai facă de râs. Altfel… Va sfârşi într-un cămin de copii, acolo, unde îi era locul. Ana nu a mai ştiut să zâmbească. Învăţa pentru că ştia că doar aceasta este calea de a scăpa nepedepsită. Tot aceasta era calea să plece din casa aceea.
„Ana are mere. Are şi napolitane. Mama i le ia şi o loveşte peste mâini, pentru că Ana este foarte, foarte grasă.”
E cald în cămăruţa aceasta, iar Ana simte că se sufocă aici, cu altă femeie în încăpere. Străina o priveşte ciudat. Ana închide ochii şi visează. E un vis ce se repetă iar şi iar, cel mai frumos vis al său de care se agaţă, ca de bruma de viaţă. Este ziua în care Tudor o face să râdă mult, până la lacrimi. Ana nu a mai râs până acum, cel puţin, nu îşi mai aminteşte. Colegii o porecleau „acritura”. Anei nu îi mai pasă. A învăţat să primească vorbele de ocară ca pe un dat. Ana râde până ce apusul o cuprinde într-o caldă îmbrăţişare şi i se prelinge peste pielea străvezie. Ana vrea să rămână lângă Tudor. Este primul bărbat pe care îl place.
Atât de aproape şi atât de departe, amintirile. Când s-a schimbat totul? Când a uitat să râdă, pentru că, abia ce învăţase? Acritură. I-a rămas porecla, i-a pierit zâmbetul. Ana este o femeie serioasă, o profesoară bună, un părinte devotat, şi atât.
Este şi mama în amintirile sale, deşi încearcă să le alunge. Nu sunt amintiri de păstrat. Îi fac rău. Mama, de peste o sută de kilograme, oarbă, şi ea schimbându-i pampersul, ca şi cum asta a făcut o viaţă. Bătrâna simte mâinile Anei, lungi şi subţiri, atunci când o spală, o ung cu alifii, ca pe un bebeluş. Le prinde în mâinile sale, cu pielea zbârcită şi le duce spre gura ei, în dorinţa de a le săruta. Ana le retrage speriată, bate în retragere şi îi spune oarbei să nu mai facă aşa ceva.
– Poţi să mă ierţi, Ana? Poţi? Ştiu că ţi-am greşit. Acum, ştiu.
Şi Ana tace. Este infirmiera perfectă. Nu se plânge niciodată că e obosită, că nu mai poate. Este acolo, atunci când bătrâna are nevoie de ea. Ca un soldat. Nimic mai mult. Are o datorie faţă de femeia care a crescut-o. Nu mai contează şi cum a crescut Ana. Gândeşte că a fost ca o buruiană între trandafiri. Nu a fost smulsă de acolo, doar tolerată. Ea nu s-a transformat niciodată într-un trandafir.
Mâinile mamei o fac să tresară. Sunt aceleaşi mâini care au prins-o ca într-o menghină, atunci când ea a îndrăznit să fure o bomboană de pe masă. Câţi ani să fi trecut? Ana nu mai este demult o grasă. Este, dimpotrivă, prea slabă. Copiii o strigă scheletul şi ea tace. Uită şi să mănânce. Ovidiu este cel care primeşte totul, pentru că el este copilul perfect. Ea, nu. Nu are sângele lor. Nu are nimic de a lor. Nici măcar un strop de dragoste.
Toate aceste frustrări au însoţit-o o viaţă, chiar şi atunci când s-a măritat cu Tudor, omul pe care îl iubeşte, pentru care ar face totul, omul care i-a greşit şi pe care l-a iertat, căutând scuze pentru toate greşelile bărbatului. Ana a învăţat de mic copil că doar ea poate fi de vină. Cumva, este şi acum.
Dacă s-ar putea întâlni cu Electra, i-ar cere iertare. I-ar spune că fata era oglinda ei perfectă. Şi nu putea să mai privească în acea oglindă. Nu acum, când voia să uite totul ca şi când ar fi putut.
Guest post by Florina Cojocaru – Fragment din romanul Ferestrele întunericului
Mame precum mama Anei au mai fost și mai sunt din păcate. Citiți și
Și de ce morții tăi crezi, fă, că îmi rod unghiile?
Dragostea e un pumn de alune
Nu vrei să vezi ce ți-a adus Moș Neculai?
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Bucurii mici pentru mama, în fiecare zi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
