Asta-s eu, alta mama nu mai face!

Catchy

15 July 2016

Întotdeauna mi-a fost greu să mă supun normei vestimentare. În liceu – încă mai era obligatorie uniforma – purtam un sarafan bleumarin, făcut de o croitoreasă de încredere, cu mici detalii cochete, care au reuşit să treacă neobservate de ochii vigilenţi ai profesorilor. Mai târziu, mi-am făcut propria garderobă, aiurită – după unii, inedită – după alţii. Reprezentativă pentru cine sunt – după mine. Merg pe principiul „combinat, nu asortat”.

Dacă eu mă simt bine în pantofi roşii, cu geantă verde şi rochie galbenă, la care adaug accesorii colorate, pe cine deranjează? Vă zic eu pe cine – pe angajatorii mei.

fustă 4

La fiecare loc de muncă am avut discuţii şi explicaţii. Că la şedinţa cu partenerii străini nu se vine cu fuste midi viu colorate (dar, ce, eu nu sunt tot vie?) şi nici cu balerini înfloraţi. Adevărul este că în marea de negru şi de gri a colegilor, nebunia culorilor care mă însoţeşte i-a trezit pe toţi din moţăială. Femeile şi-au dat coate bârfind discret – atât cât le permitea atitudinea apretată -, iar bărbaţii mai că se ştergeau la ochi, ameţiţi de explozia cromatică care gesticula şi vorbea un pic prea tare. Asta sunt!

Cât pe ce să zbor şi de aici, noroc că au semnat contractul şi m-au lăsat în pace. Până când a venit în vizită însuşi preşedintele companiei noastre. Am primit avertizări scrise, inclusiv mi s-a sugerat să-mi iau ziua liberă. Până aici! Am venit dimineaţa îmbrăcată „office” – tocmai îmi achiziţionasem câteva fuste pentru birou, au picat la ţanc. Am primit „aprobarea” şefului direct şi fiecare şi-a văzut de treabă până înainte de prânz când suntem chemaţi la întâlnirea cu bau-bau, pardon, cu preşedintele. Începe brambureala, toată lumea îşi netezea costumul gri, îşi curăţa ultimele scame de pe fusta neagră şi îşi ştergea pe furiş o urmă invizibilă de praf de pe cămăşile şi bluzele albe. Îi las pe toţi să se înghesuie în sală, după care mă pregătesc şi eu, cum se cuvine. Îmi ridic fusta până deasupra genunchilor, îmi scot sacoul, lăsând la iveală o bluză cu modele indiene, o feerie de culori şi viaţă, schimb tocurile sobre cu sandalele fucsia şi intru demnă în sală, zâmbind larg, după care mă aşez la locul meu, fix în faţa scorţosului. Care imediat, cu capacităţi cameleonice pe care nu i le cunoşteam, a început să facă feţe-feţe, abordând toate culorile bluzei mele pe chip. Mă vede şi musafirul de seamă. Se opreşte din discurs, mă priveşte insistent şi exclamă, fără nicio altă introducere:

– Uite că lucrează şi femei în acest birou, excelent!



Citiţi şi

Ce culori să purtăm în fiecare zi a săptămânii

Bărbaţii sunt campioni absoluţi la a ascunde adevărul

Moda pe vremea lu’ Ceașcă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
14,691 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro