Aura Angheliu

Aura Angheliu

6 articles
Acum, sunt o mamă care își împărtășește trăirile și convingerile in Jurnalul unei mame, cu dragoste și emoție. Insă, până să ajung la ceea ce sunt si fac acum, am trăit intens fiecare etapă a vieții mele și din fiecare am invățat câte ceva. Știu ce amprentă are asupra unui copil dezechilibrul dintre parinți; știu ce inseamnă limita impusă de mijloacele financiare, dar, mai presus de atât, cunosc sentimentul de împlinire de după o reușită pe forțele proprii; am învățat că iubirea adevărată nu este cea care te obligă să fii ceea ce nu ești, ci aceea care iți dă elan aripilor; știu că este important cum și ceea ce este scris in CV, dar ceea ce convinge este atitudinea; știu aproape totul despre analizele de laborator; mi-am însușit tehnici de marketing; cunosc beneficiile unei asigurări de viață; știu multe despre flori și pot să încânt (și să mă surprind și pe mine) și acum cu un aranjament floral; știu ce costuri implică un credit bancar; cunosc câte ceva depre publicitate și copywriting, știu pașii de concepere a unui website, știu să întocmesc și un bilanț contabil. Toate sunt experiențe de viață și toate m-au ajutat să evoluez. Insă împlinirea adevărată a venit odată cu minunea de a fi imbrațișat o parte din mine. In 19 mai 2010, orele 9:05, cineva mi-a lipit de obraz ființa căreia abia ce-i dădusem viață, dar care, la randu-i, avea să dea un alt sens vieții mele. Experiența de mamă m-a târât prin cele mai ascunse colțuri ale sufletului meu și le-a scos la lumină, pentru ca, mai apoi, să le umple de primăvara! Întotdeauna m-am bucurat să cunosc, să contribui, să înfrumusețez, să empatizez, să ofer, să descopăr, să bucur, să comunic, să mulțumesc, să colaborez, să împărtășesc. Și m-am bucurat de toate pe rând. Acum, mă bucur de toate laolaltă cu Jurnalul unei mame.
Life Bites Constanța

Cum să faci așa ceva?!?

by Aura Angheliu / 28 August 2015

– Aura, moare Bluni! Ajută-ma, te rooog! a fost strigătul disperat cu care m-a trezit la telefon sora mea mai mică dintr-un vis ciudat, prevestitor aproape… În dimineața zilei de 22 august, în Călărași, în zona Poșta 4, au murit patru animăluțe. Moartea lor a fost teribil de chinuitoare. Toate …

Talk Tabu Constanța

Fostul meu soț este un tată foarte implicat

by Aura Angheliu / 23 March 2015

“Și al meu. Acum abia, la un an după divorț. Mă sună și-mi spune cât e frumos, dar, totodată, al naibii de greu să te ocupi de copii. Avem discuții interminabile la telefon despre cei doi copii noștri, discuții pe care mi le doream cu atâta disperare înainte… Înainte, viața …

Life Bites Constanța

Nu ne-ar da ei singuri România înapoi?!

by Aura Angheliu / 13 November 2014

Tatăl meu a pierdut toată agoniseala în mai puțin de doi ani. A avut o fermă de animale la marginea orașului. O fermă e mult spus, am ales termenul care descrie cel mai bine un loc în care sunt crescute mai multe animale. Însă era un spațiu rudimentar. La început, …

Yes or No Constanța

Cum poți jigni crezând că faci un bine

by Aura Angheliu / 19 October 2014

M-am apucat să fac o ciorbă cu siguranța că am tot ce-mi trebuie, dar am constatat că se terminase sucul de roșii. Fără alternativă, am coborât la alimentara din fața blocului. Alimentara este foarte bine aprovizionată, în sensul că are de toate, dar nu ai de unde alege. Dacă vrei …

Yes or No Constanța

Într-un târziu, îl recunoaștem din prima

by Aura Angheliu / 18 September 2014

Încă de copil, mi-am construit o imagine a ceea ce aveam să devin. Nu medic, nu avocat. Imaginea mea era despre o familie frumoasă. Și eu devenem o ea, femeie senină, într-o rochie retro, cu un zâmbet larg pe față, cu părul lung purtat de vânt, cuprinzând cu brațele cei …

Life Bites Constanța

Nu așa!

by Aura Angheliu / 9 September 2014

Este atât de confortabil ajutorul permanent al părinților, dar poate fi atât de dezarmant. Numesc ajutor permanent acel ajutor “pus pe masă” și golit de substanță, cel mai adesea, unul financiar, dar nu numai. Părinții tind să ofere copiilor ajutor permanent, iar copiii lor tind să devină comozi, să aibă …

catchy.ro