Într-un târziu, îl recunoaștem din prima

Aura Angheliu

18 September 2014

Aura AngheliuÎncă de copil, mi-am construit o imagine a ceea ce aveam să devin. Nu medic, nu avocat. Imaginea mea era despre o familie frumoasă. Și eu devenem o ea, femeie senină, într-o rochie retro, cu un zâmbet larg pe față, cu părul lung purtat de vânt, cuprinzând cu brațele cei doi copii, iar el, el era un bărbat nu foarte înalt, însă cu brațe puternice și ochi protectori, emanând un parfum aparte. El îi dădea cu veselie în leagăn.

Bărbatul din imaginea mea nu avea ochi albaștri sau păr negru, nici o ținută anume, nici o coafură la modă. Nu mi-l imaginam în detalii fizice. Drept urmare, niciodată nu am întors capul după un bărbat arătos. Nu, nu sunt ipocrită, nu susțin că nu îmi plac bărbații frumoși, ci că nu este suficient aspectul, cât să mă atragă. Nu m-am îndrăgostit niciodată de fizic, nu știu ce înseamnă dragostea la prima vedere, nu am trăit-o.

Însă m-am îndrăgostit temeinic de inteligența, sinceritatea, autenticitatea și frumusețea celui care avea să-mi devină soț. M-a cucerit cu ce era în spatele cuvintelor, puține și banale, de altfel, cu dorința lui de a mă cunoaște pe mine și cu parfumul lui.

Toată viața l-am căutat, fără măcar să știu că o fac.

Nu am avut multe întâlniri, prea puține relații, însă, cu fiecare încercare, reușeam să potrivesc o parte din puzzle. Chiar mi-am tăiat niște piese ale mele, în dorința naivă de a finaliza imaginea.

A funcționat o perioadă. Numai că el începuse să construiască și în locul meu. Și îmi înlătura, bucată cu bucată, fiecare piesă a mea. Când a ajuns la forma ce îmbrăca demnitatea, ceva din mine a strigat: “Stop!”

Nu eu, n-aș fi fost în stare. Dar ceva-ul se lupta cu mine, folosind propriile mele arme. Nu-mi dădea pace. Îmi proiecta mereu imaginea de final, aceea cu familia frumoasă. Și m-a convins cu: “Asta este ceea ce vrei pentru copiii tăi?!”

Asta și imaginea pe care o construiau doi oameni frumoși exact sub ochii mei m-au convins că nu este el ceea ce caut eu, că ma străduiesc în van. Forma curbă n-o să se potrivească în veci cu linia teșită, iar verdele natural din cadrul meu n-o să continue niciodată cu nori negri de furtună, nu în aceeași imagine.

A durat ceva până să-mi recuperez toate piesele, pentru că multe dintre ele erau încă la el. Și a mai trecut o vreme pâna sa le recondiționez, pentru că erau deteriorate. M-a ajutat mult culoarea originală, autentică, pe care încă o pastrau câteva piese, cele care mi-au aparținut dintotdeauna și pe care nu le-aș da niciodata din mână, pentru niciun bărbat din lumea asta. Principiile.

De acum, le țineam ascunse într-un săculeț și îmi propusesem să le scot abia după ce aveam să fiu sigură de alegerea mea. Nu voiam să mai construiesc cu nimeni, eram în perioada în care analizam ce-a fost și mă minunam de mine, cea care acceptase formele acelea vizibil nepotrivite: prea mari, dintr-un material ușor degradabil, neclare, prea opace. Sigur și acestea și-au găsit perechea, dar nu erau pentru puzzle-ul meu.

miss

Și l-am întâlnit pe el! Parfumul lui era același cu cel pe care îl simțea în leagăn ea, femeia din imaginea mea de copil. Iar, când mi-a vorbit, am fost sigură că el este ceea ce am căutat până atunci, fără să știu niciodată exact ce vreau.

Inima îmi spunea să scot piesele din săculet și să le pun pe masă cu încredere, rațiunea îmi spunea să fiu circumspectă, iar experiența mă învăța să le scot pe rând, fără sa le arăt și să le potrivesc cu ale lui. Și am ascultat de ea.

Și s-au potrivit. Piesele însele s-au potrivit, fără intervenția noastră. Și poate că n-aș fi știut să apreciez potrivirea aceasta a pieselor dacă n-aș fi experimentat nepotrivirile de până atunci…

Soțul meu este bărbatul căruia i-am dăruit cu tot sufletul misiunea de tată al copilului meu. Este bărbatul cu care am construit puzzle-ul, imaginea unei familii frumoase la care visam încă de copil, în leagănul din curtea bunicii, cu părul vulvoi și speranțe multe. Și, ce este cu adevărat frumos, aducem piese noi, care se potrivesc singure.

Pe Aura o găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

De ce sunt frumoase femeile triste

Mi-ai lăsat tot când ai plecat

Tu, cea căreia nu-i lipsește nimic

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,058 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro