Ciprian Mihali

Ciprian Mihali

45 articles
Ciprian Mihali (n. 1967) este conferenţiar la Departamentul de Filosofie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Doctor în filosofie al Universităţii « Marc Bloch » din Strasbourg (2000), bursier al New Europe College din Bucureşti (1998-2001) şi al Institute for Human Sciences din Viena (2002), a fost profesor invitat la Universităţile din Nisa şi Lille la Ecole Normale Supérieure din Lyon şi la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris. Autor al mai multor lucrări consacrate cotidianului (Sensus communis. Pentru o hermeneutică a cotidianului, Bucureşti, 2001; Inventarea spaţiului. Arhitecturi ale experienţei cotidiene, Bucureşti, 2001; Anarhia sensului, Cluj, 2001 etc.), filosofiei contemporane (Uzuri ale filosofiei, Idea, Cluj, 2006), spaţiului public (Dublu tratat de urbanologie, cu Augustin Ioan, Idea, Cluj, 2009; Identităţi urbane, cu Augustin Ioan, Paideia, Bucureşti, 2013). A tradus în limba română peste douăzeci de lucrări din filosofia franceză contemporană. Între 2008 şi 2012 a condus Institutul francofon regional de studii strategice – Europa centrală şi orientală (IFRES-ECO, Cluj). Între 2004 şi 2012 a lucrat ca expert internaţional pentru Agenţia universitară a Francofoniei. Din 2012 este ambasador al României în Senegal şi în alte şapte state din Africa de Vest (Burkina Faso, Cabo Verde, Côte d’Ivoire, Gambia, Guineea, Guineea Bissau şi Mali).
Men Talk Cluj Napoca

A fi femeie nu trebuie să fie un blestem

by Ciprian Mihali / 17 August 2019

Aflăm cu stupoare, cu acea stupoare data de ignoranța și inconștiența noastră, că cel mai periculos lucru azi în România este să fii femeie: copilă, adolescentă, tânără, dar, uneori, și soție. Aflăm că după ce societatea a reușit să se emancipeze pe etnii, pe clase sociale, pe culori, pe religii, …

Nitty-Gritty Cluj Napoca

Certitudinea tragică din prima zi a devenit o farsă

by Ciprian Mihali / 2 August 2019

Suntem în plină societate a spectacolului: un popor needucat în general, needucat mediatic în particular – și din sânul căruia se recrutează până și oamenii needucați care fac media – este luat captiv într-o cușcă strălucitoare cu o dublă încuietoare: aceea a indistincției generalizate dintre competență și prostie (înnăscută, dobândită …

Nitty-Gritty Cluj Napoca

Un semi-analfabet judecă și ierarhizează universitățile și studiile

by Ciprian Mihali / 23 April 2019

Marea speranța a intelectualității române și a politicii naționale, domnul Liviu Mereu Pop*, ne furnizează noi mostre de inteligență publică. Mai întâi, aflăm că nu e important unde și ce ai studiat. Suntem toți o apă și un pământ. Apoi aflăm că ar există în România medici care au făcut …

Nitty-Gritty Cluj Napoca

Jaful secolului

by Ciprian Mihali / 13 February 2019

Doar un miracol va salva România prin alegeri. Şi numai niște mistici închinători la moaște mai pot crede că doar votând vom schimba România. Pentru un motiv foarte simplu: noi încercăm să răspundem cu un gest politic, specific unei democrații, la o agresiune violentă, mafiot-criminală, a unei rețele de interese …

Nitty-Gritty Cluj Napoca

Noi, poporul

by Ciprian Mihali / 10 January 2019

Fiecare zi care trece adună mărturii tot mai copleșitoare ale prăbușirii statului român și, odată cu el, a societății românești. Nu s-a întâmplat niciodată în istoria modernă a acestei țări ca toate pârghiile puterii să se afle în mâna unor contrabandiști, deopotrivă ticăloși și inconștienți, care pun în pericol, în …

Nitty-Gritty Cluj Napoca

Patria simulării generalizate

by Ciprian Mihali / 10 November 2018

Primăria București a plantat iarbă pe o stație de autobuz, pentru o capitală verde. Primarul Bacăului a acoperit iarba cu mochetă, pentru un oraș la fel de verde. Sute de mii de copii dezabuzați se prefac că învață în școli. Zeci de mii de oameni plictisiți se prefac a fi …

Nitty-Gritty Cluj Napoca

26 de motive pentru boicotarea referendumului

by Ciprian Mihali / 28 September 2018

1) Pentru că nu există mărturii fotografice sau scrise ale muncii celor 80.000 de voluntari care au strâns 3.000.000 de voturi; 2) Pentru că nu există mărturii fotografice sau scrise ale validării de către fiecare primărie a celor 3.000.000 de voturi; 3) Pentru că nu există mărturii scrise privind durata …

Nitty-Gritty Cluj Napoca

Cei care țin în viață România muribundă

by Ciprian Mihali / 18 September 2018

În aceste zile grele pentru ţară, sunt alături de foştii mei colegi din MAE, diplomaţi profesionişti şi cinstiţi, care îndură umilinţe cu neputinţă de mărturisit, care fac eforturi supraomeneşti să salveze ceva din onoarea şi demnitatea României, care se zbat în tăcere şi fără nicio recunoştinţă pentru a prezenta în …

Nitty-Gritty Cluj Napoca

Această agresivitate uluitoare, această pasivitate îngrozitoare

by Ciprian Mihali / 27 August 2018

22 august 2018 La sfârşitul celor câteva săptămâni petrecute în ţară, mă întorc în Belgia cu două impresii puternice şi cu o constatare reconfirmată. Prima impresie vine din agresivitatea uluitoare a întregii media din România. Nu am întâlnit nicăieri până acum, nici în Senegal, nici în Belgia sau în Franţa emisiuni …

Nitty-Gritty Cluj Napoca

De ce este plagiatul o infracţiune atât de gravă

by Ciprian Mihali / 30 January 2018

Voi aduce câteva argumente împotriva ideii că plagiatul e un fapt minor, neesenţial, în economia vieţii academice româneşti. Se presupune că rostul educaţiei, de la grădiniţă până la doctorat este să ofere unei persoane cunoştinţele necesare integrării în societate, prin recunoaşterea de către aceasta sau de către diferitele ei instanţe …

catchy.ro