Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Criss Minea-Georgescu

Criss Minea-Georgescu

5 articles
Cred în pasiune şi libertate mai presus de orice, singurele mele dependenţe sunt scrisul, emoţiile şi faimoşii fluturaşi în stomac, dar şi cafeaua de “bună-dimineaţa”. Iubesc teatrul radiofonic, fotografiile alb-negru şi sepia, magnoliile şi cactuşii. Mă fascinează caii, felinele şi marea. Sunt o pasăre de noapte, asta e clar. Dar nu una care migrează prin cluburi; mă rezum la cărţi, la scrierile proprii (inclusiv jurnalul, la care ţin în mod deosebit), la desene şi pânze, muzică, instantanee fotografice, planuri şi visuri. Mai ales visuri. Da, ăsta e unul dintre defectele mele de neiertat: visez mai mult, mult mai mult decât acţionez. Apoi, mai sunt toanele, indispoziţiile, capriciile, depresiile. Şi, cel mai rău, orgoliul. Pe lângă faptul că obişnuiesc să cer atât de mult de la mine, dar şi de la ceilalţi; nepermis de mult. Mă caracterizează, în egală măsură, ironia şi autoironia. Iar, în general, iubesc cam tot ce e “noir”: umor, film, gotic. Scrisul stă pentru mine în rând cu respiratul, dormitul şi băutul apei, e pe lista chestiunilor indispensabile supravieţuirii. Pe la 8 ani cochetam cu ideea de jurnal: câte 3-4 fraze seci, directe, relatări concrete şi concise de genul “azi am fost..., am făcut..., am spus...”. Apoi, într-o zi de iulie, pe când aveam 10 ani, stăteam cuminte la masă, în sufrageria din fostul apartament al părinţilor şi mă gândeam ce frumos ar fi să scriu şi eu versuri care să-i bucure pe semenii mei, după cum mă bucurau pe mine poeziile semnate de Alecsandri, Topârceanu, Coşbuc, Arghezi, Eminescu şi ce mai lecturam eu la vremea respectivă. Versuri din acelea perfecte, cu ideea clar exprimată şi regulile prozodiei întocmai respectate. Am luat o coală nouă de hârtie, un creion şi m-am pus pe treabă. Nu a durat mult şi deja aveam prima poezioară compusă de mine: trei strofe infantile dedicate căţeluşei Luchi şi grădinii bunicilor mei, nefiind uitat nici puiul de găină Noni. Extrem de facil, da, însă cu o rimă şi un ritm exemplare! Am fost atât de satisfăcută şi mândră de rezultat, încât, peste două zile, am compus încă două asemenea poezioare. Feedback-ul primit din partea familiei a fost, desigur, pozitiv, astfel că, atunci când eram îndemnată să-mi citesc operele în public (adică în prezenţa mătuşilor/ unchilor/ verişoarelor), uitam cu desăvârşire de proverbiala-mi timiditate, care îmi dă serioase bătăi de cap chiar şi acum, la vârsta asta înaintată. Şi, astfel, a demarat aventura mea într-ale scrisului. De-a lungul anilor, cred că i-am atins toate laturile şi unghiurile. Poezie, proză scurtă (inclusiv pentru copii), proiecte şi fragmente de povestiri cu întindere mai mare, chiar de romane (de care m-am plictisit şi pe care le-am abandonat fără excepţie), articole online pe teme diverse, texte de copywriting (am lucrat timp de un an într-o mică agenţie de publicitate), ştiri TV (am urmat un curs de profil, apoi am fost, pentru scurtă vreme, angajata unei televiziuni online aflate la început de drum, ulterior intrate pe sticlă) şi, bineînţeles, cronici de artă, fiind absolventă de Istoria şi Teoria Artei în cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti. Am publicat exclusiv virtual, dar mă gândesc tot mai serios la a publica şi “de-adevăratelea”, fiindcă nimic nu se compară cu parfumul filelor unei cărţi, cu sentimentul pe care îl ai atunci când ţii în mâini o carte cu pagini tipărite, frumos adunate între cele două coperte.
Life Bites București

Ei spun că l-am uitat. Nu, nu l-am uitat!

by Criss Minea-Georgescu / 10 June 2016

M-au sunat în a doua zi de Paşti. Era foarte aproape de 12, dar încă dormeam. Când primesc telefoane de la oameni ce funcţionează după programul „normal”, care îşi fac somnul noaptea şi în zori iau mic-dejunul, tind să mă ruşinez, indiferent dacă am dormit 4 sau 12 ore. Şi …

Life Bites București

În inimă o să am mereu un loc gol

by Criss Minea-Georgescu / 28 February 2016

Nu, adevăratele răni nu se vindecă. Cine susţine asta ori minte, ori nu are idee ce este o rană. 14/15 noiembrie 2015 Probabil îl voi pierde curând. Ar fi fost drăguţ, cred, să-l fi cunoscut înainte, să-l fi cunoscut cu adevărat. Îmi tot răsună în urechi un vers dintr-o melodie: …

Life Bites București

Femeia-fetiş. Femeia-trofeu

by Criss Minea-Georgescu / 10 November 2015

Tu chiar eşti încredinţat că mă cunoşti? Mă cunoşti 100%, aşa-i? Doar sunt femeia ta de aproape patru ani, femeia aia cu unghii lungi, date cu lac de un roşu orgasmic, asortate unor tocuri stiletto pe măsură, femeia aia cu păr blond întins, picioare impecabile, nu cu mult sub un …

The Happiness Project București

Când sunt cu tine, sunt fericită şi atât

by Criss Minea-Georgescu / 1 October 2015

Nu mi-e niciodată silă să mă trezesc dimineaţa, nu mi-e niciodată lene să mă dau jos din pat. Nu simt iritare fiindcă volumul e prea ridicat pe BBC News sau Mezzo pentru capul meu încă înceţoşat de somn. Nu-mi simt ochii răniţi de lumina crudă şi acră a zorilor; şi …

Art&Entertainment București

Pre numele său pământean, Ion Iancuţ

by Criss Minea-Georgescu / 9 September 2015

Există oameni-poezie. Cunosc cel puţin unul. Poate e chiar singurul, fiindcă altul nu-mi vine deloc în minte acum. Ion Iancuţ, pre numele lui pământean. L-am întâlnit, pentru a doua oară, într-o după-amiază ploioasă de final de aprilie. A apărut ca de niciunde, cu sete de bere şi de vorbe. Mai ales …

catchy.ro