În inimă o să am mereu un loc gol

Criss Minea-Georgescu

28 February 2016

Criss Minea-GeorgescuNu, adevăratele răni nu se vindecă. Cine susţine asta ori minte, ori nu are idee ce este o rană.

14/15 noiembrie 2015

Probabil îl voi pierde curând. Ar fi fost drăguţ, cred, să-l fi cunoscut înainte, să-l fi cunoscut cu adevărat. Îmi tot răsună în urechi un vers dintr-o melodie: „all that time, wasted”. Aş calcula aşa, doar dintr-o curiozitate morbidă, ce procentaj din ăştia aproape 33 de ani l-am petrecut în compania lui. Aseară mi-am amintit brusc de Lala, păpuşa îmbrăcată în roz, cu păr negru şi ochi albaştri, pe care mi-a cumpărat-o acum mai bine de un sfert de veac, una dintre păpuşile pe care le-am iubit cel mai mult. Şi de un mărţişor în formă de fluture roşu, pe care l-aş putea redesena perfect din memorie oricând.

Nu aş fi crezut că e atât de grav. Ieri m-am convins că este. Mama îmi povestea că spune că nu mai are mult, vreo câteva zile. Mie mi-a recunoscut că îl doare nu doar gâtul, unde s-au îngrămădit ganglionii ăia blestemaţi, de nu mai poate să înghită altceva decât lichide (recent, masa de prânz s-a restrâns la o biată supă), dar întreg torsul până la brâu, inclusiv capul, toate oasele. Tata nu a avut niciodată de-a face cu acea categorie de bărbaţi obişnuită să declare cu ochii daţi peste cap că e pe moarte când se confruntă cu o banală răceală. Tata nu (s-)a plâns. În urmă cu mult timp, a dus TBC-ul pe picioare, cu toate cele 5 găuri din plămâni, până când boala a devenit imposibil de ignorat.

tata si fiica

De aceea, chiar nu aş fi crezut că e atât de grav. Şi, mai mult, nu aş fi crezut că o să mă doară atât. Poate e a treia, maxim a patra oară când realizez cât îl iubesc de mult. Mă sperie faptul că el s-ar putea foarte bine să nu aibă idee cât de mult. Mă sperie faptul că nu m-am priceput şi nici nu mi-am bătut capul să-i arăt. Că nu i-am dat mai mult de 2-3 telefoane pe an de când m-am mutat. La drept vorbind, nici el mie. Dar eu ştiu precis că mă iubeşte. Şi din dedicaţia cu care îmi cioplea creioanele de şcoală cu lama cuţitului de bucătărie, de nimeni nu mai avea creioane ca ale mele, şi din dragul cu care mi-a schiţat prima semnătură, pe care o am neatinsă în amintire, deşi nu am mai folosit-o de vreun deceniu, din mândria cu care a purtat la el şi a arătat diploma mea notată cu 10 de la olimpiada naţională de istoria artei oricui a avut ocazia, şi din grija cu care m-a condus într-o seară târzie de vară prin curtea întunecată a căsuţei din sat, şi din determinarea cu care mi-a cărat alimente acasă ani de zile; dar şi din asprimea şi încăpăţânarea incredibilă cu care m-a tratat atunci cand a fost convins că greşeam. M-a făcut să-l urăsc teribil, să gândesc şi să spun vorbe mari şi grele, să-i doresc lucruri urâte, atât de nedemne de o fiică. Era doar felul lui de a încerca să mă protejeze, chiar împotriva voinţei mele, neţinând cont că mă strivea, mă distrugea. Avea un singur gând: să mă apere de orice rău, la nevoie, inclusiv de mine. Iar dacă asta nu e dragoste, atunci eu chiar nu mai ştiu dragostea ce şi cum e. Mă sperie faptul că douăzeci de ani am stat în cea mai mare parte a timpului departe de el. Copilăria şi adolescenţa. Îmi amintesc atât de clar entuziasmul şi bucuria mea când s-a mutat cu noi, mândria că îl aveam şi eu pe tata lângă mine, aşa cum păreau să aibă toţi ceilalţi tineri de vârsta mea. Am crezut că era şansa noastră să recuperăm timpul pierdut.

Acum câteva zile mă întrebam cum să falsificăm Crăciunul pentru el, ca să nu se enerveze că fiica lui a divorţat. Acum, ştiu sigur că trebuie să facem efortul ăsta ca el să nu sufere. Acum mă rog şi sper ca în ziua de Crăciun să nu avem un scaun, o farfurie şi un pahar gol.

Încerc disperat să-mi amintesc povestirile lui, să nu se piardă. Povesteşte frumos tata, cu umor. Chiar ultima oară când am stat la taclale aşa, cu el şi cu Dan, mi-a trecut prin minte că ar fi trebuit să-l înregistrez; pe furiş, ca să nu stric momentul. Mi-am zis, în sinea mea: „data viitoare…” Acum încep să cred că nu vom mai avea parte de o „dată viitoare”. Ce mit parşiv e această „dată viitoare”! A dat greş cu atâţia oameni care ne-au părăsit în ultimii ani. Oare de ce mai continui să cred cu naivitate în această infamă „dată viitoare”?

Îmi pare atât de rău că nu am fost fiica pe care şi-a dorit-o. Îmi pare atât de rău pentru egoismul de a fi mereu eu însămi, aşa cum simt şi îmi doresc. Îmi pare atât de rău că nu are nepoţi, că nu va apuca să-i vadă crescând, că nu va avea ocazia să se joace şi să râdă cu ei. Niciodată nu a adus vorba despre asta, nu m-a întrebat dacă am de gând sau de ce nu am de gând să devin mamă. Ştiu că toţi oamenii îşi doresc nepoţi, la un moment dat. Sunt convinsă că tata nu face excepţie. Nu a adus vorba din bun-simţ, din jenă, din faptul că nu e genul de om băgăcios şi deschis, care îşi exprimă uşor stările, care te zăpăceşte cu întrebări, care îţi invadează intimitatea. Are măsura bine delimitată când vine vorba de asta, e reţinut, poate timid chiar, cum susţine sora lui.

P.S.: L-am pierdut pe tata o lună mai târziu, pe 15 decembrie. La masa de Crăciun am avut un loc gol. În inimă o să am mereu un loc gol. Nu, adevăratele răni nu se vindecă. Cine susţine asta ori minte, ori nu are idee ce este o rană.



Citiţi şi

Virgin la 35 de ani

N-am cunoscut bărbat mai străin de mine ca soţul meu

Vreau să mor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,036 views

Your tuppence

  1. Cristi / 11 April 2016 20:27

    Trist, foarte trist …. si cred ca toti cei au pierdut un parinte pe care l-au iubit, dar nu au stiut cum sa-i arate asta, care au realizat cat de mult il iubeau abia cand l-au pierdut definitiv, sunt pe aceleasi sentimente si ganduri cu tine.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro