Auzi, n-ai vrea să-ţi laşi tu bărbatul şi familia pentru mine?

Lorin Graur

5 December 2015

LorinDe-aia sunt singur acum. Pentru că nimeni, nimic, niciodată nu mi-a mai făcut sufletul să rezoneze așa. Poate că lucrul ăsta nu i se întâmplă oricui. Dar eu vă jur că întâlnirea aia a fost magică. A fost exact așa cum o descrie Rebreanu în „Adam și Eva”. Ea era Eva mea. Iar eu eram combinat cu o tipă care acum se face că nu mă vede cînd ne-ntâlnim pe stradă. Și care, în momentele alea în care eu rămăsesem pur și simplu paralizat uitându-mă în ochii Evei, mă trăgea de mână să ne urcăm în troleibuz. Care troleibuz să ne ducă… unde?, vorba lui Nichita, parcă. Se întâmpla asta acum poate mai bine de cincisprezece ani, în stația de troleu de la Economic 1, pe Dacia. Am plecat. Dar ce puteam să fac? Ar fi fost cam complicat și cel mai probabil jenant să-i spun prietenei mele de atunci „mergi tu acasă singură că eu tocmai mi-am găsit jumătatea…”. Nu prea se face. Așa că m-am urcat în troleu, cu inima-ndoită și am plecat. Dar destinul nu-și jucase încă toate cărțile. Relația mea de atunci s-a terminat și nu foarte plăcut. Dar nu m-am mai uitat înapoi. A trecut timpul, măsurat în relații pasagere. Retrospectiv, realizez cumva că mi-am sabotat toate relațiile începând din acel moment. Adică, vreau să spun, exista și atracție fizică, erau și sentimente în toate legăturile mele ulterioare, dar venea un moment în care se așeza o liniște stranie peste ele. Și-mi aduceam aminte de Ea. Iar de-acolo nu mai era decât un pas până la neînțelegeri care se transformau destul de ușor în certuri și frustrări care duceau, inevitabil, la despărțire.

fata cu spatele

Dar cum spuneam, Rubiconul nu fusese încă trecut, iar zarurile încă mai zornăiau în mîna încăpățânată a destinului. Ne vrea, probabil, fericiți.

Am întâlnit-o din nou după ceva timp, nu mai știu exact cât. Fix în aceeași stație de troleu. Probabil locuia prin zonă. Acum eram singur. Atât în momentul respectiv, cât și în viața amoroasă. Astre aliniate perfect. Marte total neretrograd. Soare călduț de început de primăvară. Mi-am făcut curaj să mă apropii de ea și să-i vorbesc. Mi-a spus că o cheamă Ioana. După vreo zece minute de monstruoase banalități inerente primului contact, aveam numărul ei de telefon. I-am spus că o voi suna și am plecat fiecare în drumul lui. Și am sunat-o. După un an. Aici mă opresc un pic pentru că știu că merit să-mi aruncați în cap toate roșiile și ouăle stricate pe care le aveți prin frigider. Vă rog. O merit cu vârf și-ndesat.

Am sunat-o, deci, după un an. Numărul pe care îl aveam de la ea fusese deconectat. Se întîmpla în perioada în care începuseră să fie introduse centralele digitale. Am sunat la Informații, dar nu știam nici nume de familie, nici adresă, nimic. Funcționara mi-a spus, sec: „îmi pare rău, nu vă pot ajuta”. Și mi-a închis. Cred că și Dumnezeu se plictisise să mă tot ajute, în momentul ăla.

Dar, hei, ce zici dacă o mai vezi, totuși, încă o dată? Da, am mai văzut-o o dată. La Stuf, pe Berzei. De data asta era ea împreună cu iubitul ei. Și cu prietenii lor. Mi-a zîmbit, oarecum trist. Și-a-ntors apoi privirea de la mine către oamenii cu care era la masă și a continuat să vorbească cu ei.

La scurt timp după asta pasiunea a-nceput să se îndepărteze de mine în toate formele ei. Mi-am pierdut job-ul pentru că nu mai aveam nicio tragere de inimă în ceea ce făceam. Mai apoi am pierdut total legătura cu domeniul care mă fascinase atîta vreme din momentul în care pusesem pentru prima oară piciorul în redacția de la Republica, în ultimul an de liceu. Am ajuns să vînd țevi și coturi pentru instalații. Nu spun că munca ar fi vreo rușine, Doamne fereşte, dar mă simțeam ca și cum aș fi căzut din Rai, ca să înțelegeți ce vreau să zic. Rând pe rând am început să uit, ca într-un fel de Alzheimer emoțional, toate lucrurile care înainte mă făceau să mă simt viu. Lectură, hobby-uri, chitară, mers pe munte, fotografie, toate-și pierdeau rând pe rând sensul, ca și cum aș fi început să intru într-un fel de comă generalizată. M-am lansat în proiecte grandioase, menite să mă readucă pe linia de plutire și să mă ajute să-mi regăsesc sensul vieții. Începuturile erau fabuloase, dar se alegea praful de tot ce atingeam. Purtam cu mine un fel de blestem al regelui Midas în variantă modificată. Cu deosebirea că tot ce atingeam eu se distrugea, nu se tranforma în aur. Şcoli, joburi, oameni, relaţii, proiecte. Tot, tot, tot se prăbuşea în jurul meu, iar eu asistam neputincios la aceste calamităţi, fiind incapabil în momentul ăla să înţeleg ce mi se întâmplă. Am ajuns să mă simt ca un şoarece într-o cuşcă cu gratii invizibile. Încotro aş fi luat-o şi orice direcţie aş fi apucat se termina într-un drum înfundat. Lucruri la care înainte sperasem şi visasem să le transform în realitate mi se scurgeau acum printre degete precum mercurul dintr-un termometru pe care-l spargi din greşeală în mâini. Te-ai tăiat, dar nu te doare. Curge sânge, dar nu-ţi pasă. Te fascinează doar acele bobiţe mici care dispar pur şi simplu fără urmă, deşi cu o secundă mai înainte erau acolo şi străluceau.

Mi-am petrecut ani, ani și iar ani încercînd să aflu ce se petrece cu mine și de ce nu mai rezonez la nimic. Știu că unii dintre voi vor rîde cînd spun asta, dar m-am regăsit în situația personajului din Alchimistul lui Coelho căruia i se spune că dacă nu urmează semnele va începe să moară încet și va uita tot ce aflase până atunci. Acel om sunt eu, acum. Acum realizez că orice măreție aș fi fost în stare să construiesc pe lumea asta n-ar avea nicio valoare fără experiența acelei iubiri pe care am ratat-o într-un mod stupid. Poate că mi-a folosit, totuşi, experienţa asta a înstrăinării faţă de dragoste. Poate că am ajuns să realizez efemerul celorlalte construcţii din viaţa unui om. Uneori o simt ca pe o pedeapsă divină. Dar mă întreb, în acelaşi timp, ce rost are o pedeapsă fără posibilitatea unei reabilitări?

Recunosc că mi-e frică s-o reîntîlnesc. Adică, nu, n-aș fugi de ea. Dar nu pot să nu mă întreb dacă lucrurile astea sunt reciproce. Dacă și ea o fi simțit la fel. Cum o fi fost viața ei de atunci încoace? Oare e fericită? Oare m-a uitat? Oare se mai gîndește uneori la mine? Oare s-a căsătorit? O avea copii? Cum aş putea eu, presupunând prin reducere la absurd că ne-am întâlni din nou, să intru în viaţa ei? Într-o viaţă pe care, probabil, şi-a construit-o cărămidă cu cărămidă în toţi aceşti ani. Şi să-i spun ce? Auzi, n-ai vrea să-ţi laşi tu bărbatul şi familia pentru mine? Că, ştii, eu cred că tu eşti sufletul meu pereche, dar am fost un idiot laş şi nu ţi-am spus asta atunci când am avut ocazia.

În Adam și Eva personajele se întîlnesc la finalul cărții după mai multe vieți și reîncarnări în care și-au ratat șansele. Şapte vieţi le trebuie ca să se pregătească, probabil, pentru întâlnirea finală. Şapte vieţi în care s-au văzut, dar n-au putut fi împreună. Fie unul dintre ei murea, fie făceau parte din clase sociale diferite şi nu s-ar fi căzut să fie împreună. Şapte vieţi în care s-au ştiut şi s-au iubit unul pe altul cu disperare. Şapte vieţi în care fiecare dintre ei a avut o altă familie, a iubit alt om şi a făcut copii cu altcineva. Eu nu ştiu să număr. Nu ştiu la a câta dintre vieţi suntem acum. Ştiu doar că, în momentul în care am văzut-o pentru prima dată, a coborât cerul pe pămînt şi grădina raiului şi-a deschis porţile. Iar eu n-am avut curaj să intru.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Atunci când toate par să fi fost spuse – L’économie du couple/After Love

Virgin la 35 de ani

N-am cunoscut bărbat mai străin de mine ca soţul meu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
19,002 views

Your tuppence

  1. Cami / 10 February 2017 18:31

    Nu cred că poate fi reală povestea. Să te îndrăgostești nebunește de o străină de pe stradă? Să fii obsedat de cineva și să nu suni?

    Dacă e real, ai nevoie de psiholog.

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  2. Anca / 17 March 2016 13:12

    e reala sau inspirata din Adam si Eva a lu’ Rebreanu? 🙂 ma rog, brodata pe aceeasi tema.. da acu daca nu se studiaza la bac si in plus nu toata lumea ia bacu’ adica doar 50 % , mai greu de recunoscut filonul…:) chiar daca se da o indicatie in text . talentul e indiscutabil insa . Mie mi-a placut grozav Rebreanu, dar nu neaparat in ceea ce se studia . please go on.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  3. Simonel / 22 February 2016 0:31

    Si de-asta esti singur acum, ca nimeni nu a rezonat cu tine la fel de bine ca o fata in statie la care ai visat tu in timp ce erai cu prietena? Oh well, news flash: cu o astfel de gandire o sa fii singur forever. Nu iti doresc asta, dar stai putin si gandeste-te cum suna asta. Pe mine pur si simplu m-a socat articolul tau. Wake up man! Toate simptomele prezentate de tine referitoare la modul tau de viata semnaleaza clar o depresie care fii sigur ca vine de undeva cu mult timp in urma, povestea asta cu tipa din statie este doar un cover up, sfatul meu sincer este sa apelezi la un terapeut, poate sa te ajute mai mult decat crezi. Stay safe, numai bine!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 10 Thumb down 2
    Reply
  4. Simonel / 22 February 2016 0:19

    Eu nu inteleg, deci tu ai vazut-o pe tipa asta de trei ori in viata, iar dupa prima privire din statia de troleu deja ai inceput sa arunci vina pe destinul care nu v-a legat, pentru tot ceea ce ti s-a intamplat? Nu sunt eu asa romantica, recunosc, insa asta imi suna a poveste creata de o minte care nu isi poate accepta propria realitate. Frustrarile noastre pot transforma in scuze orice decizie luata in viata asta, daca nu ne asumam responsabilitatea pentru ele. Ceea ce vreau sa spun mai exact, este ca ar trebui sa revi putin in lumea reala. Tipa aia e ok fara tine, probabil ca nici nu stie cum arati si a fost doar draguta, iar tu ai creat un intreg univers in mintea ta. Suna chiar putin psycho ce relatezi tu mai sus, think about it.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 7 Thumb down 2
    Reply
  5. Faiantaru' / 7 December 2015 0:48

    Lorine, tu esti mai darnic ca mosu’, ai desartat o caruta ‘ntreaga de idei peste noi. De la reprezentarea si perceptia subiectiva si foarte personala a feminitatii, infatisarea ei spontana dupa indelunga cautare, pana la stari euforice depline si de neegalat. Maitreyi reloaded 🙂 Prin urmare greu sa tinem pasul !

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 0
    Reply
    • LorinCoryllus / 7 December 2015 12:44

      Mulţumesc. Păi tocmai asta e ideea. Să ţinem pasul cu lucrurile astea 😉

      Thumb up 1 Thumb down 0
      Reply
      • Faiantaru' / 7 December 2015 13:56

        @ Lorin

        Se poate si nemteste, scurt si la obiect ! “Die Eine oder keine” = “(Femeia) Aia sau niciuna !” 🙂

        Thumb up 3 Thumb down 1
        Reply
  6. miha / 6 December 2015 15:12

    Pentru cine invoca lasitatea sau veridicitatea: m-a cunoscut de Revelion, a inceput sa ma curteze de Paste. Putea sa-mi faca rost de numarul de telefon totusi. Pentru ca mai apoi (in acelasi timp) sa apara un alt el. Am ales al doilea el. Nu a fost cea mai buna alegere si desi am vrut sa pastrez prietenia cu primul (a se citi si intelege prietenie), nu a mers. End of story. 🙂

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  7. haimana / 6 December 2015 14:30

    Nasol, ce sa zic. Se mai intampla.

    Dar oricat de importanta e o relatie pt a-ti duce viata cum trebuie, ea nu este totul sensul vietii.

    Se poate trai frumos si fara asa ceva.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
    • Genoveva Mihai / 8 December 2015 2:00

      Adevarul ! Dar se poate suporta ?

      Sidonia Dragusanu
      http://www.sidonia.ro

      Ea (calm, blind): De ce te încăpăţînezi să negi, dragul meu ? Ai fost văzut joi după-amiază, la cofetăria Scala,în compania unei doamne destul de… ofilite, dar fardată destul de strident… Pot să-ţi spun şi ce aţi consumat: două oranjade şi două prăjituri cu frişcă… (Pauză.) De ce taci ? (Pauză.)
      Cine era… „fermecătoarea” doamnă cvadragenară — cu indulgenţă să fie spus ! (Pauză.) Vezi bine, nu-ţi fac nici o „scenă” ! Sunt gata să înţeleg orice :chiar că eşti îndrăgostit ! Adevărul pe mine mă dezar-mează, stimulează în mine o capacitate de înţelegere uluitoare, care îmi depăşeşte propriile puteri. (Pauză.) Aşa că te rog… spune-mi cinstit, cine era femeia aceea — destul de urîţică, de altfel, mi s-a relatat — cu care discutai foarte însufleţit, la cofetăria Scala, sorbind-o din ochi, cu mai mult nesaţ decît îţi sorbeai oranjada…

      El (păstrîndu-şi umorul): In treacăt fie zis, oranjada era destul de proastă…

      Ea : Pe cînd… partenera, savuroasă — nu?

      El: Completările îţi aparţin !

      Ea : Dacă nu negi că era „delicioasă” ! O ! Eşti plin de curtoazie şi delicateţă la adresa mea ! (Imediat.)
      Dar n-are importanţă ! (Pauză.) Răspunde-mi, te rog, cinstit — şi îţi jur că îţi voi fi foarte recunoscătoare pentru sinceritatea ta : De cînd vă cunoaşteţi ? De cînd a început povestea între voi ? Nu îţi pretind decît atît: adevărul ! îţi jur ! Un singur lucru nu ţi-aş ierta: minciuna!

      El (cu bună-credinţă, dar stînjenit de declaraţia care i se smulge): Iţi spun din capul locului că n-ai nici un motiv — nici unul, auzi ? — să te alarmezi… (Pauză.) Da, amavut o întâlnire la Scala cu…

      Ea: Mi-a îngheţat sîngele în vine: cu cîtă brutalitate ai recunoscut !

      El: Prin urmare era preferabil să… continui să neg!

      Ea: Nu ! Nu ! (Pauză.) E o legătură nouă ? Nu mă cruţa ! Sînt destul de tare, de vitează…

      El: E o fostă legătură. (Pauză.) O femeie care… care a fost în viaţa mea, înainte de a te cunoaşte pe tine… Cînd te-am cunoscut; pe tine, eram despărţit de ea, de cîteva luni.

      Ea : Şi acum e o „reluare”, o recidivă ?

      El: Nici vorbă de aşa ceva !

      Ea: Nu te cred !

      El (nervos): Ei, ce pot să-ţi fac dacă nu mă crezi ?

      Ea: Ce brutal eşti ! Cum ce poţi să faci dacă nu te cred ?

      Să faci totul ca să mă convingi ! (Pauză.) Ai iubit-o ?

      El: Isprăveşte, dragă, odată ! Nu mai ştiu dacă am iubit-o sau nu ! Am uitat !

      Ea : E clar deci : ai iubit-o foarte mult ! Cu cîtă cruzime, cu ce lipsă de… de… menajament mi-ai spus-o !

      El: Am spus eu că am iubit-o foarte mult ? ! (Enervat.)

      Bine, dacă aşa îţi place ţie, pot să recunosc şi asta — dar numai ca să închidem odată discuţia !

      Ea: Prin urmare recunoşti că ai fost nebun îndrăgostit de ea şi că ai suferit ca un cîine cînd ea te-a părăsit… (Imediat.) Povesteşte mai departe ! Te ascult cu foarte mult calm.

      El: Nu ea m-a părăsit, n-am suferit nici ca un buldog, nici ca un pechinez, n-am fost nebun îndrăgostit de ea ! Nimic din toate astea ! Dar sînt gata să recunosc orice numai să nu mă mai torturezi…

      Ea : Eu te torturez ? Asta e culmea (Pauză.) Vreau tot adevărul. Ce căutai cu ea la cofetărie ?

      El (ezitînd): Nu ne-am văzut de ani de zile… (Pauză.) Săp-lămîna trecută ne-am întîlnit din întîmplare pe stradă…Era slăbită, arăta prost, părea foarte abătută…

      Ea: Şi te-ai topit de înduioşare, nu ? Haide, recunoaşte,nu e nimic… reprobabil să fii emoţionat în prezenţa unei femei care a însemnat la un moment dat foarte mult pentru tine… Ai fost foarte impresionat, nu ? Haide, spune,adevărul!

      El (ezitînd):… Da… am simţit un fel… de milă… de compasiune…

      Ea : Cu cîtă cruzime recunoşti, călcînd cu bocancii, că această femeie mai exercită o putere de seducţie foarte mare şi de fascinaţie asupra ta !

      El: „Seducţie”… „Fascinaţie”… de unde le-ai mai scos ? Milă, dragă, milă mi-a inspirat. Tatăl ei este grav bolnav —tatăl ei pe care îl adoră !

      Ea: Cu atît mai grav dacă ţi-a inspirat milă ! Şi şi mai grav că nu te jenezi să mi-o spui mie, soţiei tale ! Dar n-are importanţă ! Spune-mi tot adevărul : Ce căutai cu ea la cofetărie ? (Ironie.) Te-ai întîlnit cu ea… ca s-o consolezi ?

      El: Da, ca s-o mai încurajez puţin… Era desperată…(Pauză.) Poftim tot adevărul, de care eşti atît de ahtiată: mi-a dat joi dimineaţă un telefon la slujbă şi m-a implorat să încerc să-i fac rost de un medicament. Ştie că am un văr farmacist…

      Ea : Şi tu nu te sfieşti deloc — cinicule ! — să-mi mărtu-riseşti că ai făcut tot posibilul — emoţionat de „despera-rea” ei — să-i procuri medicamentul !

      El: Un gest de umanitate… Am vrut să ţi-l ascund, fiindcă ştiu cît eşti de bănuitoare, de suspicioasă, de… Da l-ai stăruit atît, m-ai iscodit atît… Şi la urma urmei, n-amfăcut nimic grav !

      Ea: Eşti sălbatic de crud ! Nici o cruţare pentru mine ! Recunoşti cu tot sîngele rece că ai fost foarte sensibil la primul ei apel ! Că ai fost foarte afectat de boala tatălui ei… Dar un pic de jenă, de decenţă, nu există faţă de mine, care totuşi sînt soţia ta ? De ce trebuie să-mi spui cu atîta violenţă nişte adevăruri care pe mine mă rănesc mortal ? ! Barem’ să fi avut… elementarul bun-simţ, să nu-mi măr-turiseşti că ai iuibit-o, mai presus de orice !…

      El: Am spus eu aşa ceva ? ! Eşti nemaipomenită !

      Ea:… Nu mă întrerupe ! (Alt ton.) Barem să nu fi subliniat cu atîta răutate — da, cu răutate ! — cu intenţia sălbatică de a mă jigni, că ai rămas ataşat de ea !… (Lacrimi în glas, dar discrete.) Dacă m-ai fi iubit, dragul meu, n-ai fi făcut din adevăr o săgeată otrăvită… (ridicolă) pe care s-o înfigi ca un asasin în inima mea. (Exploziv.) La urma urmei, puteai foarte bine să-mi spui că femeia aia — bătrinica aia desuetă şi… ridicolă… era o colegă de birou cu care te-ai întîlnit cu totul din întîmplare la cofetărie…

      El (calm): „Bătrînica” are 38 de ani…

      Ea : Îi ţii partea ? O aperi ! E culmea ! Deci îndrăzneşti să spui, în faţa mea, că e tînără şi superbă, nu ? Dacă ai fi ţinut la mine ai fi negat pînă la capăt că te-ai întîlnit cu nemernica aia la Scala ! (Plîns ridicul.)

      El (excedat): Bine, draga mea, bine, nici n-o cunosc, nici n-a existat în viaţa mea, nici nu m-am întîlnit cu ea… Ce mai vrei?

      Ea : Adevărul ! Asta vreau : adevărul ! Urăsc minciuna !

      Hot debate. What do you think? Thumb up 11 Thumb down 3
      Reply
  8. Ramona / 6 December 2015 7:59

    Octavian Paler a scris că “Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.” Rezonez foarte bine cu ceea ce ai scris, lașitatea ne omoară încet pe prea mulți.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 25 Thumb down 0
    Reply
  9. cera con cilly / 5 December 2015 15:28

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 11 Thumb down 15
    Reply
    • Lorin Coryllus / 5 December 2015 16:34

      Mă aflu pe Holly Ground, aici (dacă ai văzut The Highlander) așa că am să fiu un gentleman 😉

      Thumb up 1 Thumb down 2
      Reply
  10. Lorin Coryllus / 5 December 2015 13:37

    Nush de ce, dar am senzația că e deja adjudecat rolul ăsta :)))

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply
  11. Jack Pot Dude / 5 December 2015 13:26

    Omule bun, de ceva timp încoace, imi pun aceeasi intrebare, tot datorita unei “EA”: ce rost are o pedeapsa, divina sau umana, fara posibilitatea unei reabilitari? Ciudat mod are Dumnezeu de a ne chinui… Daca El este Iubire, atunci de ce nu ingaduie totusi iubirea dintre oameni? Iubirea reciproca, altfel presupus obsesiva… Poate ca cea dupa care tanjesti nu ti-ar fi raspuns in aceeasi masura, dar simpla ei prezenta ti-ar fi dat linistea in suflet! Am simtit asta, caci sunt un animal sensibil, dar am gresit, avand reactii nepotrivite la parti din comportamentul ei, necompatibile cu felul in care percep eu lucrurile. Spre surprinderea mea, am vazut in trecutul apropiat o postare de tipul “maestrului” Pop Tamas, ce spunea ceva de genul ca atunci cand iubesti, ti-e dor de ea dupa cateva minute de la despartirea (temporara,cotidiana, nu cea definitiva) de ea. Hm, ce chestie! Am simtit, constientizat si spus ca mi-e dor de ea din FIECARE CLIPA in care a inchis in toate diminetile usa in urma mea! Imi lipseste si-mi pare rau de ce i-am spus, in repetate randuri, crezand ca sunt in masura sa judec situatiile, insa Dumnezeu nu mi-a dat o sansa reala pentru reabilitare. Probabil ca n-am meritat-o, pana la urma, desi simt altceva. Barbatul este aprioric vinovat, in acceptiunea femeii, pentru tot ce nu functioneaza intr-o relatie!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 4 Thumb down 5
    Reply
    • Lorin Coryllus / 5 December 2015 13:40

      Comment-ul de mai sus era pentru cera con cilly, nu pentru tine. Cred că fiecare are sau ar trebui să aibe propria înțelegere cu Dumnezeu vis-a-vis de evenimentele din viața lui. Nu știu ce vrea Dumnezeu de la tine sau pentru ce suferi tu acum dar cred că dacă insiști s-ar putea să-ți răspundă. Iar dacă nu, poate că nu 🙂

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
      • Jack Pot Dude / 5 December 2015 14:16

        M-am prins de treaba cu Muma Padurii, da’ poate ca fata este doar in rolul Cruellei. Intentia initiala a fost sa-i dau un vot negativ, insa mi-a smuls un zambet larg, asa ca n-am putut! Are un gust piscacios interesant c(h)illy, totusi! Poate Maria Sa asteapta cu sufletul la gura problemele inerente varstei, sau poate chiar au coplesit-o de ceva timp, insa eu prefer sa nu ma gandesc la ele si sa le iau ca atare, dac-or aparea vreodata! Trist este ca Floarea Albastra ia in deradere sensibilitatea masculina, de parca aceasta n-ar exista. Pe de alta parte, nici eu n-am habar ce vrea Dumnezeu de la mine si nici nu-mi e prea clar ce ai vrut sa spui, la cine sa insist, la Dumnezeu sau la EA? La ea am avut tentative de insistenta, insa mi-au fost curmate dur, iar la Dumnezeu am incercat, deasemenea, cate ceva, insa mi-a dat si El cu flit! Pana la urma, noi fiind produsele finite ale Lui, cred ca acolo ar trebui sa insist, insa habar n-am cum s-o fac! Ma gandeam ca poate-mi dai o indrumare, ceva, imi pui o pila la El, insa vad ca si tu esti necajit, asta daca nu cumva situatia prezentata este doar rodul imaginatiei tale… Oricum ar fi, mi-a placut povestea si exprimarea ei, deci te poti baza pe votul meu pozitiv!

        Thumb up 4 Thumb down 0
        Reply
  12. cera con cilly / 5 December 2015 11:20

    Mvai,ce trist…totul este trist in lume…si o sa fie din ce in ce mai trist pentru ca vor aparea problemele cu prostata, dioptriile si calvitia…cine indrazneste sa striveasca corola de minuni a lumii va fi muma padurii 😉

    Hot debate. What do you think? Thumb up 13 Thumb down 5
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro