Business trip. Mă aşez, cuminte şi resemnată, pe scaunul cel păcătos, din mijloc, strângând cu grijă mânuţele ca să nu fiu agresată de prezenţele fizice care urmau să descindă în înghesuiala economicului (noroc de zborul relativ scurt). Îmi pun căştile în urechi şi fac abstracţie de agitaţia tipică îmbarcării la bord.
De lângă mine izvorăşte, brusc, un parfum atât de cunoscut, atât de cunoscut. Acel Dolce & Gabbana bărbătesc, cu căpăcelul rotund, albastru, ca un mâner de uşă. O jumătate din mine tresaltă ca la o apăsare de buton, mă întorc instantaneu spre stânga. Nu, nu era acel bărbat frumos, care a alergat maratonul prin viaţa mea o vreme. Era un puşti de 14 ani, speriat de bombe pentru că trebuia să schimbe la Paris cu un avion de Atlanta. Am făcut tranzitul cu el şi l-am văzut, liniştit, la coada de îmbarcare pentru avionul lui. Al meu zbura la Washington, ca de obicei, şi am avut timp să reflectez puţin la ce se întâmplase. Mintea mea, în shut down brusc, cedase unei informaţii senzoriale, aparent adânc înrădăcinată în cea mai atavică parte a creierului :). Şi am realizat cât de importante sunt semnalele senzoriale în mecanica oricărei relaţii, fie că e una de “friends with benefits”, fie că e vorba de sufletul-pereche.
Un parfum te face întotdeauna să întorci capul, poate e chiar el. Apasă pe un buton roşu al subconştientului şi face o legătură iraţională, indirectă, cu alt timp, alt loc, alte persoane. Poate că simţurile noastre sunt cheia călătoriilor în timp.
La fel de adânc, dacă nu mai adânc, ajunge un cântec. Exact. Acel rock din tinereţe care îţi aminteşte de prima legătură. Şi apoi, “I will always love you”, trimiţându-te cu gândul la salvatorul tău. Şi bossa nova libertăţii. Şi jazzul aventurii. Şi hard rock-ul lui the second chance. Şi blues, şi iar jazz…. De câte ori nu te smulge un cântec din acum şi te aruncă direct în atunci? Pentru că, din nou, informaţia asta senzorială parcă se cuibăreşte şi se codează în adâncul cromozomului ăluia X care îl amplifică pe celălalt cromozom X, în aşteptarea lui Y.
O imagine întâmplătoare, un dragon roşu pe fond negru, te proiectează direct în noaptea minţii şi îţi aminteşte de o mansardă de capitală europeană, un halat de mătase şi muzica lentă pe care, în bucătărie, dansai la trei dimineaţa lângă un parfum dulce şi o masculinitate puternică, doar voi doi în bucătărioara în care paharele de şampanie aşteptau, cuminţi, goilte, să fie înlocuite cu ceştile de ceai şi cafea ale dimineţilor aurii de mai, lângă bagheta aburindă de la brutarul de jos, care avea să înceapă să lucreze peste două ore.
Şi apoi, pielea în care locuim, ca să citez un titlu de film bun-bun-bun, jurnalul memoriilor noastre mai jucăuşe sau mai serioase. Amintirea mâinii care se aşează frumos, în căuşul format de pectorali în stern. Antebraţul şi linia degetelor. Bărbaţii sunt obsedaţi de competiţia în dimensiuni, dar nu realizează cum ne amintim şi cum îndrăgim noi cu totul alte detalii… Acea carne inconştientă, sinceră, naturală şi imposibil de mascat, şi senzaţia contactului cu ea, care vine şi arde cu fierul roşu în minte alte şi alte şi alte amprente, până umblăm, ca nişte femei libere şi realizate ce suntem, cu un jurnal întreg de semne. Semnele bărbatului simţurilor noastre.
Prietenul meu nu poartă bijuterii şi parfumuri. Cred că e timpul să îi cumpăr, de Crăciun, un Boucheron clasic. Nu de alta, dar îmi place consecvenţa :))
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Latura întunecată a bărbaților „de treabă”
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
