Eu am iubit toată viața un singur bărbat, în brațele căruia îmi făceam cuib, care m-a învățat să fac dragoste, să râd, mi-a arătat apusul altfel decât îl știm toți, mi-a dat să mănânc din mâna lui, m-a luat în brațe când mă așteptam mai puțin și mi-a sărutat tâmplele când m-am poticnit la greu.
Eram amândoi studenți, eu la geografie, el la medicină. Eu – din părinți muncitori, el – din părinți doctori. Eu – de la periferie, el – din zona elitelor. În cărți și filme, diferențele de genul acesta contează. Dar eu, în ultimul an de facultate, am primit de la el cel mai frumos inel pe care l-am văzut în toată viața mea pe acest pământ. Cu inelul pe deget, dragostea în suflet, zâmbet de jur împrejur, m-am angajat profesoară de geografie la o școală din București. El, la medicină avea un drum lung de parcurs.
Ne iubeam, ne respiram, ne curgeam unul altuia prin vene. După nouă ani de relație, când a intrat în ultimul an de rezidențiat, a fost pus de familia lui să aleagă: eu sau cariera de medic. Căsătoria cu mine sau specializarea într-o clinică de top din lume. Să devină soțul unei banale profesoare de geografie sau să-și continue ascensiunea fulminantă cu sprijinul nemijlocit al părinților.
A cerut răgaz. Și de la mine și de la părinți. A plecat singur un weekend la o cabană în munții Apuseni. Eu am rămas acasă și-am vomitat continuu până am ajuns la urgențe. Luni seară a venit la mine, eu în pat cu săruri de rehidratare, cu mama și tata care mișunau pe lângă ușa mea, m-am uitat o singură fracțiune de secundă în ochii lui și am văzut un alt bărbat.
Continuarea, aici.
Citiţi şi
Romería – cum erau părinții noștri înainte de a deveni părinții noștri
Adolescența, identitatea de gen și întrebările care ne sperie pe toți
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
