Când am înțeles, m-am schimbat

IunianaN-am scris niciodată un astfel de articol – probabil va fi primul şi ultimul -, însă simt nevoia să vă împărtăşesc ceva.

Nu ştiu dacă trebuie să-i mulţumesc cuiva pentru viaţa mea de acum, liniştită şi fără probleme, cum nu ştiu dacă e cineva „vinovat” pentru asta. Singurul lucru pe care-l pot spune acum este că mă simt un om împlinit.

Am avut perioade în care mă certam des cu viaţa. Mi se părea că sunt nedreptăţită şi că este mult mai darnică cu alţii. Însă niciodată, niciodată, n-am dat vina pe nimeni. Niciodată n-am sărit la jugulara nimănui pentru insatisfacţiile şi frustările mele. Niciodată n-am fost în stare să-mi „omor” durerea sufletului, făcând rău oamenilor din jurul meu. Eram singură vinovată… şi-atât! Poate nu eram suficient de matură, poate refuzam să accept sfaturile celor care îmi voiau binele. Poate nu reuşeam să-mi văd singură defectele, crezând că sunt perfecţiunea întruchipată şi doar ceea ce făceam eu era perfect şi bine. Poate încăpăţânarea mea prostească de atunci nu avea limite.

După un timp însă, am înţeles de ce şi… m-am schimbat!

femeie durere tristete

Am găsit puterea şi voinţa de a privi în interior şi de a vedea ce e „defect” la mine. Am avut curajul să recunosc că nu făceam altceva decât să mă mint singură, să mă distrug singură. Să refuz să accept că sufletul meu era franjuri, doar pentru a nu da satisfacţie celor care mă vedeau exact aşa cum eram.

Cea mai mare prostie pe care o poate face un om vreodată asta este: să-ţi plângă sufletul, însă să-ţi fie frică să recunoşti, doar din teamă de nu fi judecat. Din frică de a nu-ţi fi descoperită suferinţa care-ţi macină fiecare celulă. De a-ţi forma un scut de falsitate, crezând că asta este soluţia ideală şi face parte din viaţă.

Lucrul asta l-am înţeles cu timpul, însă suficient de bine încât să mă schimb.

Am devenit alt om. M-am eliberat de mine, cea de atunci.

Dacă n-aş fi făcut schimbarea la timp, probabil n-aş fi avut nimic din tot ce am acum: liniştea sufletească.

Dacă nu m-aş fi schimbat, aş fi pierdut oameni minunaţi, de la care am învăţat să iau ce-a fost mai bun. Oameni care mi-au fost alături şi au ştiut mereu să intervină fără să fie chemaţi, făcându-mă să trec mult mai uşor peste răutăţile de care lumea nu duce lipsă. Şi, nu în ultimul rând, dacă nu m-aş fi schimbat, aş fi pierdut sensul, satisfacţia şi bucuria vieţii!

Din păcate, mulţi nu reuşesc să înţeleagă că nu e nimeni vinovat de durerea din sufletul lor. Și, mai grav, uneori o transformă-n răutate şi venin și aleg răzbunarea, indiferent de forma ei. Nimic mai inutil și mai umilitor. Nu voi face niciodată rău oamenilor, indiferent cât de rău m-ar lovi. Aș risipi timp preţios, de nerecuperat. Mai bine-l folosesc să mă ridic, să mă mai nasc o dată, dacă trebuie!

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Dacă ți se pare că este mai bine, poate că o să lăsăm lucrurile așa un timp

Ai fost un laș…

„Nu-i atinge sărutul, nu mi-l șterge încă! Ce mă fac fără el?”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,724 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro